Un chinez, un german şi un american, laureaţi ai premiului Lasker 2011

Un medic chinez, unul german şi unul american sînt laureaţii de anul acesta ai prestigioaselor premii americane pentru medicină Lasker, oferite în fiecare an pentru activitatea de cercetare în domeniul medical, a anunţat fundaţia Albert şi Mary Lasker, transmite AFP.

Dr. Tu Youyou, 81 de ani, membru al Academiei chineze de Ştiinţe Medicale de la Beijing, a primit premiul Lasker pentru cercetare clinică cu descoperirea artemisininei, cel mai eficient tratament actual împotriva paludismului, pornind de la un extract din planta Artemisia annua (peliniţa).

Dr. Franz-Ulrich Hartl, 54 ani, de la Institutul Max Planck din Germania şi Dr. Arthur Horwich, 60 ani, de la Universitatea Yale, au împărţit premiul Lasker la categoria cercetare medicală fundamentală pentru descoperirea modului în care sînt dispuse proteinele în interiorul celulelor, descoperire ce poate conduce la noi tratamente pentru boli considerate în prezent incurabile, aşa cum este maladia Alzheimer.

Cel de-al treilea premiu, care recompensează excelenţa în serviciul public medical, a fost acordat Centrului clinic al Institutului Naţional american pentru Sănătate (NIH).

Premiile, constînd în 250.000 de euro fiecare, vor fi oferite în cadrul unei ceremonii organizate la 23 septembrie la New York. Premiile Lasker au fost înfiinţate în 1945.

Articole din aceeasi categorie