UMOR

Boileau era pe patul morţii. Dar nici în asemenea tragică situaţie se spune că nu i s-a lăsat o clipă de tihnă. Cu forţa, La Verrier a ţinut să-i citească o nouă tragedie a lui ca să afle părerea marelui maestru. Când a terminat de citit, Boileau i-a spus:

– Prietene, poate mi-ai grăbit momentul fatal, dar pe de altă parte, dacă mă retrăgeam din lumea asta cu mare regret, dumneata m-ai făcut să-mi pară mai puţin rău, văzând că lumea e din ce în ce mai stupidă.

***

Cancelarul Otto von Bismarck, după câteva zile de nevralgii cumplite, se hotărî să cheme pe cel mai mare neurolog al vremii. Clinicianul desăvârşit îi spuse imediat diagnosticul. Maliţios cancelarul i se adresă astfel:

– Câţi bolnavi ai băgat în pământ ca să ajungi la asemenea intuiţie?

– Mult mai puţini decât dv., Excelenţă, ca să ajungeţi la asemenea stări nervoase…! Îi răspunse medicul.

***

Nicolas Boileau nu a fost un copil precoce, care să fi dat un semn a ceea ce avea să devină. Tatăl său spunea adesea: „E un băiat bun, niciodată nu va spune ceva rău de nimeni”, fără a bănui măcar, că zeci de ani criticul Boileau avea să tiranizeze arta poetică franceză.

***

Aflându-se la un dineu, înconjurat de femei, Johannes Brahms îşi aprinsese o ţigară de foi. Foarte curând acestea au început să tuşească reprobator, până când una din ele îl apostrofă:

– Maestre, ştiţi doar că nu se fumează în prezenţa femeilor!

– Stimată doamnă, răspunse Brahms, acolo unde sunt îngeri, sunt şi nori.

***

Johannes Brahms, care era vestit şi prin zgârcenie, oprindu-se odată la un han dintr-un târg slovac, ceru să i se pregătească la masă o găină friptă. La plată hangiul îi prezentă o notă demnă de buzunarul oaspetelui. Compozitorul însă îl întrebă:

– Când ai jumulit găina?

– Ciudată întrebare, observă hangiul, se înţelege, după ce a murit.

– Păi vedeţi, şi pe mine vreţi să mă jumuliţi voi!

Hangiul râse cu poftă şi-i reduse nota.

Ioan INDOLEAN