Umor

Pictorul grec Apelees, care a trăit la curtea regelui Alexandru Macedon, i-a făcut într-o zi portretul, dar regele nu părea încântat de asemănare. Din întâmplare, a trecut pe acolo unul din caii lui Alexandru Macedon, şi parcă fermecat la vederea portretului, a început să necheze. Apellees i-a spus regelui, râzând:
– Am impresia că mai mult se pricepe calul tău la pictură, decât tine!
***
Odată, compozitorul Borodin pleacă în străinătate cu soţia. La vamă, în timp ce funcţionarul controla paşapoartele, Borodin fu întrebat care este numele soţiei sale. Compozitorul, o fire foarte distrată, nu putu răspunde, întrucât nu-şi aminti în nici un chip care este numele consoartei. Funcţionarul îl privea acum de-a dreptul cu suspiciune. Dar iată că tocmai atunci intră în încăpere şi soţia compozitorului. Cu gesturi disperate, Borodin i se adresă:
– Katea, pentru Dumnezeu, cum te cheamă?!
***
Aleksandr Borodin era membru al mai multor academii, consilier de stat, mereu în fruntea diferitelor comitete de cercetări, astfel că nu-i rămâneau, pentru muzica, pe care o iubea cu pasiune, decât puţine ore libere.
– Sunt un muzician de duminică, i-a scris el cu modestie marelui Liszt.
Cum perioadele de creaţie ale compozitorului erau mai cu seamă acelea în care, fiind suferind, rămânea în casă, de câte ori îl întâlneau, prietenii lui făceau o glumă cât se poate de… serioasă:
– Sper că ai fost iar bolnav, îi spuneau ei cu bunăvoinţă.
– Da, am stat două zile în casă.
– Păcat, trebuia să fi suferit de o boală mai gravă, ca să poţi sta în casă cel puţin un an! exclamau prietenii.
***
Beethoven şi Goethe se întâlnesc la Karlsbad şi, într-o dimineaţă, ies împreună la o plimbare cu trăsura. Toată lumea, recunoscând cele două genii, îi salută reverenţios atât pe unul cât şi pe celălalt.
E totuşi plictisitor, interveni îngâmfat Goethe, să fii celebru. Priveşte câtă lume se înclină în faţa mea, obosindu-mă să le tot răspund.
– Excelenţă, nu faceţi atâta caz de asta, observă Beethoven, s-ar putea să mă salute doar pe mine!
***
Intrând într-un restaurant din Paris, Honore de Balzac a comandat un homar. I s-a servit unul cu un picior lipsă. Romancierul i se adresă chelnerului:
-Văd că homarului ăstuia îi lipseşte un picior…
-Da, domnule, răspunse chelnerul. Sunt sigur că un cunoscător ca dv. ştie că homarul este un animal combativ şi, uneori, în bătăliile pe care le dă, se întâmplă să îşi piardă câte un picior.
-Sigur că ştiu. Tocmai de aceea, du-1 pe ăsta înapoi şi adu-mi-1 pe învingător…
***
Odată Byron se lamenta de soarta lui, stând de vorbă cu poetul Thomas Moore. Acesta căută să-1 încurajeze, spunându-i că se putea considera printre favoriţii sorţii. •
– Eşti dintr-o familie ilustră, eşti înstărit, şi mai ales ai o inteligenţă cu care-i domini pe toţi, situându-te deasupra întregii umanităţi!
– Dragul meu, dacă mintea mea mă situează deasupra umanităţii, picioarele mele mă înjosesc în faţa întregii umanităţi! răspunse trist Byron.

Ioan INDOLEAN