UMOR
După o primă căsătorie, nereuşită cu maiorul Christie, care a părăsit–o pentru o femeie mult mai tânără, Aghata s-a recăsătorit cu arheologul Sir Max Mallowann, pe care, ulterior, l-a întovărăşit în multe dintre expediţiile sale ştiinţifice.
– Arheologii, observă ea, sunt detectivi ai trecutului. Din câteva indicii, ei scot la lumină o civilizaţie, iar poliţiştii, un ucigaş!
***
Molière obişnuia să-şi citească comediile slujnicei sale, Laforet. Când ea nu râdea la câte o situaţie considerată de Molière comică, maestrul o ştergea şi o modifica, foarte încrezător în părerea slujnicei, care, după maestru, corespundea perfect cu mentalitatea marelui public. Şi nu greşea.
***
Prevenit de prietenii săi de încredere că va fi ucis de trădători, dacă se va duce la Senat, în ziua aceea fatală, Cezar le răspunse:
– Prefer să mor odată, decât să mă tem de moarte toată viaţa!
***
Când Cezar a înaintat cu armata sa până la malul Rubiconului, a rămas îndelung pe gânduri, chibzuind cum era mai bine să facă:
– Dacă eu nu trec acest râuleţ cu armata mea, sunt pierdut, iar dacă voi trece, voi face mulţi oameni nefericiţi.
Mai rămase în meditaţie câteva minute apoi rosti celebrele vorbe: Alea jacta est! (Zarurile au fost aruncate!).
***
Un poliţist îl opreşte pe Charles Chaplin care conducea maşina cu o viteză neregulamentară, apoi se uită atent la faţa lui.
– Dacă nu mă înşel, spune el, am mai întâlnit undeva chipul dumitale.
– Este foarte posibil, zâmbi Charles Chaplin încântat.
– Ai văzut? Imediat mi-am dat seama că nu te amendez pentru prima oară.
***
Într-un cerc de invitaţi, Charles Chaplin se amuza imitând un şir de personaje cunoscute. În final, cu o superbă voce de tenor, a cântat o arie dintr-o operă italiană.
– Eşti formidabil, îi spune un amic, nici nu bănuiam că ştii să cânţi atât de frumos.
– Dar eu nici nu ştiu să cânt, răspunse Charles Chaplin. N-am făcut decât să-l imit pe Enrico Caruso.
***
Prinţul de Ligne, în memoriile sale, povesteşte întâlnirea dintre Casanova, aşa-zis cavaler Seingalt, şi împăratul Joseph al II-lea, care a avut de suportat ironia spiritualului Casanova.
Îi dispreţuiesc profund, spuse împăratul, pe cei care-şi cumpără titluri de nobleţe.
– Şi-i dispreţuiţi oare mai puţin pe cei ce le vând, maiestate? întreabă Casanova.
Ioan INDOLEAN
Comentarii recente