Umberto Eco: De ce tinde omul spre ură

– L’Espresso –

Silvio Berlusconi urăşte toţi comuniştii, în timp ce Umberto Bossi îi urăşte pe toţi meridionalii şi aceasta pentru că ura este un sentiment care îmbrăţişează dintr-o singură lovitură multitudini imense. Este facil şi te satisface, în timp ce dragostea este selectivă şi prin urmare mai dificilă, este de părere celebrul scriitor şi semiotician italian Umberto Eco, semnatarul articolului publicat de revista italiană L’Espresso în ediţia de joi.

”Noi tindem cu o lejeritate puţin pre-socratică să înţelegem ura şi iubirea ca doi termeni opuşi, care se confruntă simetric, ca şi cum ceea ce nu iubim am urî şi viceversa”, constată Eco.

Între cei doi poli există însă nuanţe infinite. Chiar dacă folosim cei doi termeni metaforic, faptul că iubesc o persoană nu înseamnă că le urăsc pe toate celelalte, la opusul iubirii se poate afla foarte bine indiferenţa.

Realitatea este însă că iubirea izolează. O mamă îşi iubeşte cu pasiune copiii şi doreşte ca ei să o iubească în mod privilegiat pe ea şi nu va iubi niciodată cu aceeaşi intensitate pe copiii alteia. Prin urmare, iubirea este, în felul ei, egoistă, posesivă, selectivă.

Desigur, porunca iubirii ne cere să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine (toate cele şapte miliarde de apropiaţi), dar această poruncă practic ne recomandă să nu urîm pe nimeni. În schimb, ura poate fi colectivă şi trebuie să fie aşa pentru regimurile totalitare, astfel încît, de exemplu, şcoala fascistă cerea întotdeauna copiilor să-i urască pe „toţi” fiii Albionului. La fel vor dictaturile şi populismele şi adesea chiar religiile în versiunea lor fundamentalistă, deoarece ura faţă de duşman uneşte popoarele.

Iubirea încălzeşte inima pentru puţine persoane, ura încălzeşte inima mea şi pe cea a celor care sînt de partea mea, faţă de milioane de oameni, o naţiune, o etnie, persoanele de culoare sau limbă diferită. Rasistul italian urăşte toţi albanezii, românii şi ţiganii. Bossi îi urăşte pe toţi meridionalii (iar dacă primeşte un salariu plătit şi din taxele colectate din Sud, acest lucru este capodopera răutăţii, în care ura se uneşte cu plăcerea prejudiciului şi insultei). Berlusconi urăşte toţi judecătorii şi le cere italienilor să facă la fel şi să urască şi toţi comuniştii, chiar cu preţul de a-i vedea acolo unde ei nu mai sînt.

Prin urmare, ura nu este individualistă, ci generoasă, filantropică şi cuprinde dintr-o lovitură multitudini imense. Doar în romane ni se spune cît de frumos este să mori din dragoste. De obicei este descrisă o moarte foarte frumoasă a eroului, care o primeşte atunci cînd aruncă o bombă împotriva inamicului detestat.

Iată de ce istoria speciei noastre a fost din ce în ce mai marcată de ură, războaie, masacre şi nu de acte de iubire (mai puţin confortabile şi adesea mai epuizante de îndată ce sînt extinse dincolo de cercul egoismului nostru).

Înclinaţia noastră spre delectările urii este atît de firească, încît este uşor să fie cultivată de conducătorii de popoare, în timp ce la iubire ne îndeamnă nişte fiinţe antipatice, care au obiceiul dezgustător de a săruta leproşii, conchide Eco.