Ultima zi din cadrul Zilelor Clujului 2019

Ultima zi din cadrul celei de a noua ediții a Zilelor Clujului cuprinde numeroase activităţi culturale, artistice și de divertisment. Evenimentele, programate să aibă loc în diverse locații din zona centrală, stau sub semnul descoperirii frumuseţilor, valorilor şi tradiţiilor oraşului. Clujenii sunt așteptați să ia parte la spectacole, concerte, ateliere, expoziții și fotografie organizate în numeroase locuri din oraș.

Printre evenimentele programate pe parcursul zilei se numără Marșul aniversar al universităților clujene. În cadrul evenimentului, peste 2.000 de membri ai comunității UBB vor defila cu însemnele facultăților pe traseul str. M. Kogălniceanu – str. Baba Novac – str. I. C. Brătianu – Piața Ștefan cel Mare – Str. Eroilor – Piața Unirii. „Acest marș este unul al bucuriei, este un moment de sărbătoare, la care va participa toată comunitatea UBB, de la profesori, studenți, cercetători și personal administrativ. UBB este cea mai mare universitate din țară și se bucură de cea mai mare comunitate academică care se va uni cu prilejul acestei sărbători de mare importanță”, au transmis reprezentanții UBB.

Tot astăzi, în Piața Unirii, începând cu ora 11, se va desfășura Campania de teatru, acrobație și jonglerie Famous ART. De asemenea, pe parcursul zilei, în cadrul evenimentului Experience Cluj, cei interesați pot testa prima aplicație de realitate virtuală a unui oraș din România.

Cu ajutorul ochelarilor High Tech VR te deplasezi deasupra orașului la o înălțime de aproximativ 70 m, cu o viteză medie de 50 km/h și observi fiecare detaliu pe care îl consideri important și atractiv. Seara, începând cu ora 18, clujenii sunt așteptați la concertele susținute de JO, HARA, Compact, Vița de Vie și Vama. Evenimentele de astăzi din Piața Unirii se vor încheia cu un spectacol de proiecție video mapping programat la ora 22,30. Tot astăzi, în Piața Muzeului, cei interesați pot urmări concertele susținute de Corul Școlii Liviu Rebreanu, Armonia Music, Groovity, Voltaj Academy și Bianca Botezan. La Turnul Croitorilor pot fi văzute expozițiile de fotografie „Clujul de ieri și de azi” și „Mazepa Neagră”, iar de la ora 18 este programat concertul „De la Cluj în lumea întreagă” susținut de Corala Voci Transilvane”.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie