Uioreanu către Boc: „Domnule prim-ministru, vorbim despre hoţie, neglijenţă sau prostie la centura Vîlcele- Apahida?”

Vicepreşedintele PNL Cluj, deputatul Horea Uioreanu, îi atrage atenţia premierului Emil Boc asupra faptului că „plimbările” sale pe celebra centură Vîlcele-Apahida – investiţie supranumită şi „centura de diamant”, din cauza sumelor de bani imense pe care le-a înghiţit – nu vor soluţiona problema surpărilor de teren cu care se confruntă constructorii – evident, din cauza alegerii greşite a proiectului.

„Sper că de această dată, plimbîndu-se pe centura Vîlcele-Apahida, primul ministru va avea înţelepciunea de a recunoaşte faptul că se află în faţa unui nou eşec şi că nici măcar sacrificarea unei «Ana a lui Manole» nu va avea darul de a consolida dealurile care se surpă permanent. În locul vizitelor de lucru şi indicaţiilor preţioase pe care le dă cu fiecare ocazie, premierul Emil Boc ar trebui să se întrebe de ce a ajuns această centură să coste de trei ori mai mult decît era prevăzut iniţial? Cum este posibil ca un proiect licitat şi adjudecat  la 64 de milioane de euro să coste, pînă acum, aproape 200 de milioane de euro? Iar lucrările sînt departe de final! E vorba aici de hoţie sau doar de nepricepere şi prostie?”, se întreabă, retoric, Uioreanu, atrăgînd atenţia că cineva trebuie să răspundă pentru aceste majorări de costuri – pentru risipirea a zeci de milioane de euro din bugetul şi aşa sărăcit al ţării.

„Relaţiile de cumetrie şi prietenie îi protejează de răspunderea legală pe adevăraţii vinovaţi? Sînt întrebări pe care parlamentari şi simpli cetăţeni ai Clujului le pun de ani de zile, fără ca organele abilitate să cerceteze această megaescrocherie”, subliniază Uioreanu, considerînd că premierul are obligaţia de a găsi răspunsuri la aceste întrebări şi, mai ales, de a-i trage la răspundere pe cei vinovaţi.

„Explicaţii gen «plaiurile noastre mioritice sînt foarte dificile pentru a construi drumuri» nu mai pot prosti pe nimeni. Zeci de milioane de euro din banii publici au fost înghiţite de pămînt în ultimii trei ani, fără ca centura Vîlcele-Apahida să fie gata. Guvernarea verzuliu-portocalie păstorită de Traian Băsescu şi Emil Boc a excelat în a risipi bugetul ţării, singurii avantajaţi fiind cei din camarila de partid. Modul în care s-a lucrat la această centură este cel mai bun exemplu în acest sens şi oferă o explicaţie şi pentru faptul că România anului 2011 nu are autostrăzi”, arată liberalul clujean, adăugînd:

„Şi pentru că tot e la plimbare prin Cluj, îl invit pe domnul Emil Boc să vizite şi străzile Borhanciului şi Oaşului, artere de circulaţie pe care le-a lăsat neasfaltate. Şi aşa au rămas! Poate aşa se va convinge de faptul că oraşul căruia i-a fost primar e departe de a fi unul de cinci stele”, conchide Uioreanu.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie