“U” Cluj şi Sănătatea Cluj şi-au aflat adversarii

 

Săptămâna care urmează este cea a fazei a 3 – a în Cupa României, competiţie generatoare de multe ori, de mari surprize.
Echipele Clujului şi-au aflat adversarii. Dacă Sănătatea Cluj are de dat piept cu o fost contracandidată la Liga I (numesc aici Unirea Alba Iulia), “U” Cluj trebuie să aştepte decizia forului de specialitate în privinţa partidei dintre ACS Unu Fotbal Club Gloria şi Avântul Reghin, care încă nu s-a disputat.
Important este ca ambele team – uri clujene să aceeadă în faza următoare, ambele având şanse. În această fază naţională participă cele 28 de câştigătoare ale rundei precedente şi 14 echipe care au evoluat în ediţia anterioară a competiţiilor Liga 2 şi Liga 3. Cele 21 de meciuri care vor avea loc marţi, 28 august şi miercuri, 29 august, cu începere de la ora 17:30, se desfăşoară într-o singură manşă, eliminatorie. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri şi, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Programul complet al partidelor
Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava
Viitorul Liteni – Ştiinţa Miroslava
ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău
Sporting Lieşti – Suporter Club Oţelul Galaţi
CSM Focşani – Metalul Buzău
Axiopolis Sport Cernavodă – SSC Farul Constanţa
ACSM Olteniţa – Unirea Slobozia
Progresul Spartac – CS Afumaţi
AFCM Alexandria – SC Fotbal Club R Bucureşti
Sporting Roşiori – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele
CSM Slatina – ACSO Filiaşi
CS Tunari – Petrolul Ploieşti
Flacăra Moreni / Gloria Corneşti – Olimpic Cetate Râşnov
AFC Hărman – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea
ACS Unu Fotbal Club Gloria / Avântul Reghin – AS FC Universitatea Cluj
Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj
Industria Galda / Performanţa Ighiu – Metalurgistul Cugir
CSM Şcolar Reşiţa – ACS Energeticianul
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Lugoj
Gloria Lunca Teuz Cermei – Şoimii Lipova

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie