„U” Cluj s-a reunit cu multe noutăți

S-a încheiat vacanța și pentru jucătorii Universității Cluj, care de luni au revenit la antrenamente, în vederea pregătirii celei de-a doua părți a sezonului în Liga a 2-a. Prima ședință de antrenament s-a desfășurat pe terenul sintetic din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu”, iar Adrian Falub a avut sub comandă mai mulți jucători noi.

Este vorba de patru juniori din propria pepinieră, care au semnat contracte de profesioniști. Este vorba de portarul Andrei Gorcea, fundașii Tudor Telcean și Tudor Vomir, respectiv atacantul Mihai Forna. Adrian Falub a avut cuvinte de laudă la adresa lui Gorcea, care în urmă cu doi ani a cochetat cu Centrul Național de Excelență din Târgu Mureș, iar acest sezon a bifat 900 de minute în Liga Elitelor Under 19. La 1,91 metri, Tudor Vomir este o adevărată forță a naturii, un turn de control, așa cum Universitatea Cluj a mai avut în trecut și îmi vine în minte Brătianu.

Mihai Forna promite să devină un golgeter pur-sânge, după ce a perforat de 17 ori porțile adverse în Liga Elitelor. Pe lângă aceștia, la capitolul noutăți se înscriu și jucătorii Nenciu, Penescu, Ștefănescu și Barbu. „U” a început anul cu noutăți inclusiv în staff-ul tehnic, Adrian Falub anunțând revenirea lui Marius Șuller. De asemenea, fostul căpitan al „studenților”, Zsolt Szilagyi deține funcția de team-manager, iar în fruntea echipei medicale a fost numit Dragoș Vălean.

Alături de aceștia, așa cum am anunțat, Universitatea și-a blindat defensiva cu experimentatul Andrei Mureșan, care a redevenit student, semnând un contract valabil pe un an și jumătate, cu opțiune de prelungire. La 34 de ani, Andrei Mureșan a demonstrat și prin evoluțiile de la CFR Cluj, alături de care a cucerit toate trofeele interne (campionat, Cupa României și Supercupa României), că vârsta este numai o cifră. Produs al Universității Cluj, Andrei Mureșan a făcut parte din generația de excepție a ”Șepcilor Roșii” crescută de Mircea Cojocaru și în care s-au mai remarcat alți doi componenți ai „studenților”, George Florescu și Dorin Goga. În cariera sa, Andrei Mureșan a mai jucat la Rapid București, Gloria Bistrița, iar în străinătate la Khazar Lankaran, FC Krasnodar și Șerif Tiraspol. Mureșan a declarat că și-a dorit foarte mult să rămână la Cluj, iar decizia de a se alătura Universității n-a fost grea: ”M-am bucurat când m-au sunat cei de la Universitatea, mi-au demonstrat că mă doresc și am ales să revin cu bucurie”.

În ciuda acestor achiziții, Adrian Falub mai cere întăriri, mai cu seamă în compartimentul ofensiv, unde ar mai avea nevoie de doi atacanți. În privința lui Kay, jucător născut în Insula Capului Verde, Falub a confirmat că se dorește rezilierea contractului în condițiile în care fotbalistul nu acceptă să continue la „U”, dar pe un alt salar.

Să mai scriem că jucătorii Universității se vor pregăti pe plan local până în 27 ianuarie, perioadă în care vor efectua și obișnuita vizită medicală. Ținând cont de starea terenurilor, „studenții” vor efectua un cantonament în Cipru, în perioada 27 ianuarie-7 februarie. Primul meci amical va avea loc pe 18 ianuarie, în deplasare, cu formația ungară Debrecen. Din programul de pregătire mai fac partidele test cu Arieșul Turda (22 ianuarie), Avântul Reghin (25 ianuarie), Unirea Dej (12 februarie), Metalurgistul Cugir și Victoria Cluj (ambele pe 15 februarie, prima de la ora 12, iar a doua de la ora 14). Exceptând amicalul cu Debrecen, celelalte se vor juca la Cluj-Napoca, pe terenul sintetic din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu”, cunoscut ca și terenul cu numărul 4. Campionatul Ligii a 2-a se reia pe 22 februarie, iar Universitatea va juca pe „Cluj Arena” cu FC Argeș Pitești. Echipa lui Falub iernează pe locul 13, cu 25 de puncte, fiind la zece puncte de locul de baraj, ocupat în prezent de Rapid București.

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie

One Response to „U” Cluj s-a reunit cu multe noutăți

  1. Lucia

    cu achizitiile acestea fantastice pica in liga 3-a.