Triumful smereniei

Reintrarea în normalitate a României, în decembrie 1989, a însemnat, între multe altele, și posibilitatea de a scrie și publica liber. Numărul publicațiilor a crescut exponențial, și nu doar al publicațiilor „clasice”, pe hârtie, dar și a celor alternative, în spațiul electronic: bloguri, publicații, site-uri etc.

Multe publicații sunt de excelentă calitate, altele mai puțin, iar unele poate era mai bine să nu existe. Un loc cu totul special îl au publicațiile și mijloacele de informare ale Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru foarte multă vreme Biserica Ortodoxa nu s-a putut exprima. Rostirea Ortodoxă s-a putut face doar în slujbele bisericești și răspândirea Cuvântului s-a făcut prin participarea la slujbe. În acest chip s-a ținut în ființă Ortodoxia: prin Slujbă și prin participarea poporului. Desigur, au existat publicații bisericești de eminentă calitate, dar circulația lor era limitată.

După 1989 această situație s-a schimbat. Un mare număr de publicații Ortodoxe, „clasice” și electronice, au apărut. Calitatea lor este, în toate cazurile, excelentă. Cuvântul efectiv se revarsă și se dovedește abundent.

Un rol excepțional între aceste publicații, după părerea mea, îl au site-ul Basilica și gazeta „Lumina” ale Patriarhiei Române. Aceste două publicații prezintă punctul de vedere al Patriarhiei: limpede, răspicat, fără compromisuri. Site-ul Basilica are meritul special că răspunde tuturor situațiile de interes care apar în timp record, aproape instantaneu. Basilica, în mai toate felurile, se dovedește scutul de care se frâng atacurile contra Bisericii și Ortodoxiei. Este un rol eroic într-o vreme în care, din trufie, lașitate, spirit gregar și prostie, mulți se alătură unei mode a vremii, agresive, satanice și anticreștine.

Între temele întâlnite în cele două medii de informare amintite (Basilica și Lumina) una îmi pare excepțional de importantă în sine și prin urmări. Este vorba de prezentarea ororilor sistemului concentraționist al comunismului și amintirea celor care i-au fost victime. În primul rând, este meritul singular al Patriarhiei Romane de a rosti fără șovaială, fără teamă, adevărul că în România comunistă s-au comis crime abominabile și care nu trebuiesc uitate. Acest adevăr este astăzi rostit doar de către Patriarhie și de numărul, tot mai mic, al supraviețuitorilor ororilor comuniste. Cei care au puterea și acoliții lor preferă să tacă, o tacere complice și degradantă.

Dar Patriarhia Română spune adevărul. Îl rostește calm, fără patimă, fără să incite la patimă. Rostește adevărul, păstrează memoria și, încet, încet, cu profundă smerenie, alcătuiește modelul alternativ al momentului istoric. Arată care este opțiunea fiecărei persoane, opțiunea pe care o poate face fiecare persoană între bine și rău. Publicațiile Patriarhale amintite prezintă suferintele victimelor: scurta biografie (alcătuind, de fapt, un portret moral), „vina” care le-a fost aflată de către călăi și consecința suferinței. Nimic dramatic, nimic teatral, nimic artificial. Sunt fapte și cuvinte pe care le poate înțelege oricine. Dar suma acestor prezentări arată ceva. Arată că, în toate cazurile, „vina” acestor oameni a fost Credința Ortodoxă și solidaritatea cu identitatea națională. Pentru aceasta au fost „condamnați” și pentru aceasta au suferit și, altfel spus, fiecare victimă poate spune: „crezut-am și pentru aceasta am și grăit”.

Prezentările făcute în publicațiile pomenite, din nou cu enorma smerenie, arată că victimele comunismului nu au suferit degeaba, că mărturisirea lor a avut rost și încă rost veșnic. Publicațiile pomenite nu aleg coloratura politică pe care vor fi avut-o victimele. Victimele sunt prezentate în lumina valorilor pentru care au mărturisit. Prezentările făcute în publicațiile amintite sunt convingătoare dintr-un motiv simplu. Ele sunt alcătuite pe temelia trăirii în Hristos. Aceste publicații știu bine că orice prezentare, lipsită de viețuire ortodoxă, degenerează în alcătuiri seci, pustiitoare de suflet și finalmente plictisitoare.

Prezentările privind universul concentraționist al comunismului românesc, înfățișate în publicațiile amintite, sunt parte din România „profundă și tainică”. Aceste prezentări alcătuiesc modelul alternativ al momentului istoric. Libertatea persoanei se poate manifesta fără putință de confuzie. Publicațiile Patriarhiei arată că în acest moment istoric avem posibilitatea să alegem între Credință și identitate națională sau confuzia „globalistă”. Putem și avem obligația să alegem între bine și rău și că pentru această alegere vom avea de dat plată, în lumea asta și cea care va să fie. Este dovedit că Veșnicia este aceeași, ieri, astăzi, întotdeauna. Detaliile sunt oarecum diferite (și în asta stă miracolul istoric). Din nou se adeverește: „cine va cădea pe aceasta piatră se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Mt 21, 44).

Copleșitorul semn al veșnicului triumf al smereniei strălucește fără obstacol.

Alexandru NEMOIANU