Trăim, cu toţii, sub acelaşi soare

Acum, la fundaţia Derzelas e linişte.Vacanţa a aşternut capac peste mesele şi scaunele copiilor ce vin aici. (str.Republicii 14). Copii cu probleme care îşi găsesc refugiul în frumosul plăsmuit de mintea, inima şi mâinile lor. Relaţia dintre persoanele cu dizabilităţi şi artă nu uimeşte. Ea, arta, linişteşte sufletul zbuciumat, formează, dezvoltă şi instruieşte. Pereţii doar păstrează în tuşe cînd suave, când grele picături din aventura noastră prin lume. E un spaţiu estetic, rezonant cu bucuria de a imortaliza rostirea celor defavorizaţi de soartă. Dar care, ca şi noi, visează, au idealuri, spun, fac şi se bucură de fractaliile acestei lumi.
Pictoriţa Eva Dolha:
– Asociaţia Derzelas este patronată de doamna Liana Sălcudean. O femeie cu inima extraordinar de mare, care e mai mult decât darnică cu semenii.
– Aici vine o lume aparte.
– Da. Copii cu diverse dizabilităţi, copii pe care nu prea îi vedeţi pe stradă. Activităţile de aici însă încearcă să-i integreze prin dans, muzică, terapie prin artă.
– Aceste dizabilităţi izolează fiinţa, nu?
– Dar socializarea schimbă comportamente. Iar arta, bucuria de a făuri ceva cu mintea şi mâna proprie dă speranţe. Schimbă destine. În momentul în care găsesc colectivul adecvat devin alţii.
– Tocmai v-aţi întors dintr-o tabără.
– La Beliş. Într-un decor mirific şi în condiţii dintre cele mai bune. Şi unde 8 copii s-au simţit ex-ce-lent!
Şi asta, îmi explică interlocutoarea mea, se datorează câtorva oameni generoşi. Care ştiu să dăruiască. Să dea din ce au ei, pentru ca şi alţii să simtă binefacerile razelor solare asupra fiinţei. Iar această activitate de „a dărui” capătă valenţe noi pe zi ce trece. Cu toate că , la noi, nu există o cultură solidă în acest sens, tot mai mulţi oameni cu dare de mână sprijină activităţile fundaţiei. Şi, în acest fel, fac posibilă desfăşurarea unor activităţi atât de benefice celor care nu li se îngăduie, nu au, nu pot…
– Cum se desfăşoară cursurile de artă picturală?
– În general, mie îmi place să lucrez cu ei ceea ce le place lor. Nu avem o temă anume. Mulţi dintre participanţi nu înţeleg anume termeni, aşa că important e să vizualizeze. Şi să priceapă. E foarte important să recunoască culorile. Şi să le insufle plăcerea de a lucra cu culorile. Am observat că, la cei mai mulţi dintre ei, le plac soarele, cerul, lumina… Şi, bineînţeles, florile.
Terapia prin artă se adresează şi unor persoane de la o casă de asistaţi sociali din Câţcău. Persoane care provin „de pe stradă”, dar care au găsit la această casă personal care să le poarte de grijă. Sunt cazuri triste, fetiţe abuzate îngrozitor, orfani care, din cauza unor legi strâmbe, nu mai au ce căuta în orfelinate, oameni cu deficienţe de tot felul, motiv pentru care sunt respinşi de familie… Şi ei vin o dată pe săptămână şi se bucură de culoarea aşternută pe pânză sau carton. Iar din această primăvară, vin copii năcăjiţi de la căminul de dizabilităţi de la Jucu.
– Din păcate nu există decât o maşină, şi vin doar în serii de câte 4 copii, spune doamna Dolha. Oricum, e nevoie de multe aprobări, pentru că problemele pe care le au necesită însoţitori, linişte sufletească. Dar toţi trăim sub acelaşi soare. Şi e nevoie ca noi, să le oferim şi lor o bucăţică din căldura universului.
***
Las în urmă liniştea atelierului de pictură unde mulţi dintre semeni şi-au găsit alinarea. Şi sper doar că şi pe viitor, oameni cu inima mare vor oferi din preamultul lor un pic pentru ca lumea să fie mai frumoasă. De pe ziduri, îmi fac semn cu mâna culori, vise, bucurii şi tristeţi, venite dintr-o lume unde razele soarelui ajung doar cu bunăvoinţa şi generozitatea noastră.
Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie