Ţopăita patriotardă

Ilie CĂLIAN

UDMR a propus un amendament de revizuire a Constituţiei, care prevede eliminarea, din primul articol, a caracterului naţional al statului român. Deîndată, reprezentanţii celorlalte două partide din Coaliţia de guvernare, PDL şi UNPR, şi-au exprimat dezacordul. Dar, imediat, secretarul general al PDL, Ioan Olteanu, a adăugat că propunerea UDMR nu creează o problemă în Coaliţie. Asta, după ce precizase că, totuşi, acest amendament va fi înaintat comisiei juridice care discută proiectul de revizuire a Constituţiei.

Circ de ambele părţi! PDL şi UNPR au ocazia să se arate foarte patrioate în faţa unui anume electorat, mai sensibil la “problema naţională”. Iar UDMR se înfoaie în pene, arătînd propriului electorat că nu renunţă – “Nem, nem, soha!” – la pretenţiile sale faţă de statul român. Adică, statul român n-ar fi naţional. Dar cum ar fi? Multinaţional. Sau binaţional – dacă ţinem seama de o mai veche pretenţie a UDMR, de a se accepta ca minoritatea maghiară din România să fie considerată naţiune constitutivă de stat, ca şi cea română. Dar, se omite că, la 1 Decembrie 1918, minoritatea maghiară din Transilvania (spre deosebire de altele, precum cea germană) a refuzat noul statut al provinciei, ca parte constitutivă a statului român. Însă asta nu-i deranjează pe unii teoreticieni ai UDMR.

(Desigur, nu putem uita nici faptul că, în iunie 1989, la Budapesta, un grup de români din diaspora a semnat, la Budapesta, cu un grup ungar, o declaraţie, prin care Transilvania este numită spaţiu complementar între Ungaria şi România, declaraţie semnată apoi de regele Mihai. Semnatura aceasta va fi cîntărit mult în mintea celor care, în 1989 şi după aceea, au privit cu suspiciune manevrele regelui de revenire în România – poate pentru  a-şi reprimi tronul în schimbul acestei “complementarităţi” a Transilvaniei, care nu ştim în ce s-ar fi transformat pînă la urmă. Ce-i drept, de atunci încoace, regele Mihai n-a mai spus nimic despre asta, însă insistenţa UDMR nu poate fi ignorată.)

Dar de ce am spus că este circ de ambele părţi? Pentru  că ambele părţi ştiu că cererea UDMR nu are nici o şansă. Iată de ce: articolul 152 din actuala Constituţie spune clar: “(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernămînt, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”. Aşa că îmbăţoşarea PDL şi UNPR, cum că nu vor vota acest amendament al tovarăşei lor de guvernare, UDMR, nu are obiect, întrucît nici nu se poate lua în considerare în cazul revizuirii Constituţiei. La fel, înforţoşarea UDMR nu are sens. Adică nu are alt sens decît acela de a se arăta bătăioasă în faţa maghiarimii din România şi de pretutindeni, mai ales că celelalte forţe politice maghiare din România, bazate pe un generos sprijin (inclusiv financiar) din Ungaria şi din alte ţări, subminează, într-o anume măsură, credibilitatea liderilor UDMR.

Şi, totuşi, jocul acesta are un sens, adică un folos, pentru  ambele părţi: abaterea atenţiei opiniei publice de la problemele majore ale guvernării şi, astfel, dacă nu recîştigarea încrederii, cel puţin temperarea scăderii acesteia în Coaliţia de guvernare. Încredere de care mare nevoie au, în primul rînd, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL. Un recent sondaj de opinie arăta că Băsescu “se bucură” de doar 9,3% aprecieri pozitive, doar cu 0,6% mai mult decît Boc, iar PDL – de doar 17,6% din intenţiile de vot. Diferenţa de circa 8-9% dintre cei doi lideri şi partidul lor este frapantă. De altfel, nici liderii UDMR (actualul şi fostul) nu au parte de o mare încredere a votanţilor maghiari: şi ei sînt sub limita opţiunii de vot pentru  propriul partid. În perspectiva sondajelor, ţopăita patriotardă a celor trei formaţiuni – UDMR, PDL şi UNPR – este perfect explicabilă.