Tom Cruise, desemnat “Pionierul anului”

Vedeta din “The Mission: Impossible” Tom Cruise a primit Premiul “Pionierul anului” de la Will Rogers Motion Picture Pioneers Foundation în cadrul unei ceremonii desfăşurate la CinemaCon, relatează Press Association.

Actorul a declarat că este o onoare să fie numit “Pionierul anului” şi a postat o poză pe Instagram în care ţine premiul în mână.

“A fost o onoare să fiu distins aseară la #CinemaCon cu Premiul ‘Pionierul anului’ acordat de Will Rogers Motion Picture Pioneers Foundation, o organizaţie care face atât de mult pentru atât de multe persoane”, a precizat el în mesajul care a însoţit fotografia.

Tom Cruise a încheiat recent producţia la ultimul film din franciza de acţiune, în care reia rolul lui Ethan Hunt.

În timpul convenţiei, Cruise a afirmat că o scenă de skydiving din “Mission: Impossible – Fallout” a necesitat nu mai puţin de 106 duble.

Articole din aceeasi categorie