Timpul liber

Tot mai evidenta atmosferă de vară ne provoacă mici reverii estivale din care, în mod evident, nu poate lipsi gândul la timpul liber sau la felul în care alegem să ne petrecem vancanţa. De altfel, gestiunea acestei realităţi cotidiene, care este timpul liber, este una din marile dileme la care nu găsim tot timpul cele mai bune rezolvări.

În primul rând, uzura cotidiană, atmosfera la locul de muncă, stresul înmagazinat inconştient nu mai produc omului acea oboseală sănătoasă pe care o poţi surmonta prin fertile momente de relaxare. Acestea aduc cu sine o stare de epuizare şi o uzură psihică, ce practic nu îţi mai lasă niciun fel de resursă de a te regăsi într-un binemeritat timp liber. Faptul că, de multe ori, omul munceşte izolat de mediul natural, că munca lui nu mai presupune şi efortul fizic, ci doar puterea de sta nemişcat ore în şir pe scaunul de birou, că nu mai are o relaţie corectă cu natura, duce la imposibilitatea de a mai avea relaţii corecte atât cu propria persoană, cât şi cu cei din jur.

De aici apare întrebarea: cum reuşim să ne organizăm munca şi timpul, aşa încât să mai rămânem cu resursele necesare pentru a ne folosi de timpul liber după reîntoarcerea acasă? Ferindu-mă de păcatul de a oferi reţete sau de a găsi soluţii miraculoase, fac apel în acest caz la înţelepciunea părinţilor din primele veacuri creştine, care ştiau, ca nişte fini psihologi, că o asceză foarte aspră sau un regim de viaţă auster sau un efort fizic îndelungat, pot duce la o degradare a fiinţei interioare dacă nu este alternată de momente de relaxare. Şi acestea puteau fi discuţiile pline de esenţă, dar şi de umor, întâlnirile cu prietenii sau chiar jocurile. Glumele pe care Sfântul Antonie cel Mare le făcea cu ucenicii săi arată nu doar înţelepciunea părintelui care ştie să găsească mai bine drumul spre inima copiilor lui, ci şi convingerea că prin umor oferi de fapt proba sănătăţii sufleteşti. Nu mai vorbesc de celebrul dicton benedictin – ora et labora – care a schimbat faţa Europei, prin faptul că a introdus ca mod de viaţă organizarea unei zile în perioade egale de muncă, studiu şi rugăciune şi odihnă. Dacă reuştim să găsim un echilibru între aceste trei componente, care dau valoare unei zile, găsim de fapt drumul spre sine.

Pentru noi, totul începe de la a încerca să nu luăm în tragic provocările şi stresul unei zile, de a vedea în toate încercările o pedagogie a lui Dumnezeu, care doreşte să ne ferească de mândrie, şi peste toate, de a găsi puterea să ne bucurăm de lucrurile simple: de lecturi sau întâlniri, de odihnă şi meditaţie. Toate acestea sunt de fapt provocări de a ne confrunta cu lumea reală şi de a nu fugi de ea, de a privi adevărul din noi, de a găsi firescul relaţiilor interumane şi de a evita surogatul, virtualul excesiv, care nu umple un gol, ci îl face şi mai adânc. De aceea, timpul liber înseamnă puterea de a ne distanţa de propriul mediu care ne populează în mod excesiv ziua, de a ne regândi priorităţile, dar şi curajul de a ne întâlni cu noi, de a ne face mici bilanţuri şi, mai ales, de a ne bucura de cei din jurul nostru.

Iar despre vacanţă, vă spun doar atât: avem nevoie de a pleca departe pentru a ne redescoperi dorul de casă, şi, de ce nu, şi de noi înşine.

Pr. Bogdan IVANOV