Testări pentru persoanele cu risc de hepatita C

Persoanele cu risc de hepatita C se pot testa gratuit în cadrul proiectului HepC ALERT (HepC Awareness-Linkage to care Epidemiological-Research-Treatment), derulat de Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie, în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Testarea se realizează cu ajutorul testelor rapide de diagnostic (cu sânge din deget) și este gratuită pentru toate persoanele asigurate care ajung la oricare dintre unitățile medicale implicate – Institutul Clinic Fundeni și Centrele de Gastroenterologie și Hepatologie din Iași, Cluj-Napoca (Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie ”Prof. Dr. Octavian Fodor”) și Timișoara. În aceste centre se vor realiza testări primare, evaluare și tratament, precum și analiza epidemiologică. Inițiatorii proiectului estimează că în primele trei luni vor fi testate aproximativ 50.000 de persoane, în cele patru centre implicate.

Obiectivele proiectului HepC ALERT vizează testarea și eliminarea hepatitei C din rândul pacienților aflați la risc, prevenirea progresiei bolilor hepatice și a posibilității de transmitere în rândul populației sănătoase, dar și reducerea impactului economic asupra sistemului de sănătate, în condițiile în care „România ocupă primul loc în UE în ceea ce privește prevalența HVB, cu 4,4%, și locul al doilea la infecția HVC, cu 3,3%”. Potrivit APAH-RO, în anul 2015, în România, cirozele și cancerele hepatice secundare infecțiilor cu virusul B și C au dus la peste 5.000 de decese (peste 25 de decese la 100.000 de locuitori), mai multe decât cele provocate de diabet, tuberculoză și HIV/SIDA împreună.

„În ultimii ani, România a făcut pași importanți în ceea ce privește diagnosticarea și tratarea pacienților cu hepatită: începând cu anul 2018, testele pentru hepatitele virale – atât cele pentru diagnosticare, cât și cele pentru monitorizare, sunt decontate de CNAS prin includerea în pachetul de bază la medicii de familie. Autoritățile au amendat legislația privind contractul cost-volum-rezultat (tratamentul fără interferon pentru pacienții cu hepatita C), oferind acces la tratament, începând cu gradul unu de fibroză și acces la toate terapiile din piață. Viremia și fibroscanul sunt decontate în sistemul de spitalizare de zi – accesul la acest serviciu depinde de dotările unităților medicale” – precizează APAH-RO.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese, întrucât cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv acces la tratament pentru hepatitele B și C abia în stadii avansate ale bolii.

”APAH-RO sprijină orice acțiune de testare prin care se încearcă eliminarea  hepatitelor din rândul populației. Pacienții și aparținătorii care au nevoie de suport psihologic, ni se pot adresa. APAH-RO face apel către populația generală și, în mod special, către persoanele aflate la risc, să se testeze. Testarea este un gest de responsabilitate față de propria persoană și față de comunitatea în care trăim” – declară președintele asociației, Marinela Debu.

M. T.

Articole din aceeasi categorie