Tenis de masă Superliga 2016 – 2017 Constanţa, 1 – 2 octombrie

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Echipele Politehnicii Cluj vizează locuri în primele ‘4’

Superliga 2016 – 2017 debutează cu o noutate ce ţine strict de o structură nouă, practic patru turnee, un tur şi un retur urmate de partide în play – off (locurile 1 – 4), respectiv play – out (locurile 5 – 8).

Concret … Turneul 1 se desfăşoară la Constanţa, 1 – 2 octombrie, primele patru etape; turneul 2 este prevăzut la Buzău (10 – 11 decembrie, restul de trei etape); returul este programat pentru lunile februarie şi martie 2017, unul dintre ele mai mult ca sigur la Cluj – Napoca. Apoi, în funcţie de locul final ocupat la capătul sezonului regulat, primele patru clasate dau grupa play – off, restul, 5 – 8, grupa play – out.

Superliga seniorilor

Are componenţa următoare : CS Mioveni (campioana en – titre), Pristavu Câmpulung (vicecampioana), Topspin Constanţa (bronz), Politehnica Cluj (locul 4), CSM Bistriţa, Electrica Sf. Gheorghe, Universitatea I Craiova, CSTA Bucureşti.

Potrvit ordinii şi a tabelei Berger, Politehnica Cluj întâlneşte în primul turneu, CSTA Bucureşti, Pristavu Câmpulung), Universitatea Craiova şi CSM Bistriţa.

Politehnica Cluj : Tsiokas Ntaniel, Szilard Gyorgy, Maximilian Marchiş, Dorin Găbudean, Vasile Robciuc, antrenor Şerban Doboşi

Senioarele

Opt sunt echipele Superligii feminine : Dumbrăviţa (campioana en – titre), Politehnica Iaşi, Farul, CSM Bistriţa, Politehnica Cluj (locul 5, 2015 – 2016), CSM Arad, Romgaz Mediaş, LPS II Constanţa.

Politehnica Cluj – Vincze Andrada, Kaloz Anita, Angelica Toma, Alexandra Silveira, Anca Cherecheş, Ioana Popescu, antrenor Şerban Doboşi – întâlneşte, în ordine, Farul, Dumbăviţa, CSM Arad şi CSM Bistriţa.

Scurte consideraţii …

Dacă privim în ambele tabere, constatăm că primele partide nu sunt deloc uşoare, adversarele fiind din prima jumătate, meciuri care vor fi abordate responsabil de clujeni. Şi cred într-o bună comportare a lor în acest turneu inaugural de sezon competiţional. Echipele Politehnicii Cluj sunt aceleaşi la băieţi şi fete, valoarea le-a asigurat locuri bune la final de sezon trecut, cu şanse de clasări la fel de bune şi de data aceasta.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie