Tenis de masă RITTO 2015, 25 – 27 iunie

15 medalii pentru sportivii români. Puncte pentru Jocurile Paralimpice Brazilia 2016

Palmares România, antrenor prof. Anca Cherecheş : individual : aur : Makszin Dacian (Lamont Cluj, clasa 3); bronz : Dorina Vărgatu (Maraton 93 Lugoj, cl. 4-5), Gabriela Constantin (OK Bucureşti, cl. 6-7), Ioana Ţepelea (OK Bucureşti, cl. 8-10), Petru Ifrosa (Lamont Cluj, cl. 4), MM Anton (Lamont, cl. 8), Gabriel Dincă (OK Bucureţti, cl. 9) * echipe : locul 2 Dacian Makszin/Petru Ifrosa/Jiri Zak/Cehia, cl. 4-5; loc 2 Victor Doană/Ioan Tirizică, cl. 7; loc 2 Florentina Hrişcu/Maria Stănescu, cl. 6 – 8; loc 3 Gabriela Constantin/Livia Bucur, cl. 6 – 8; Ioana Ţepelea/Teodora Preda, cl. 10 *

Într-o organizare ireproşabilă – Comitetul Paralimpic Român, Cenrtul Lamont Cluj, Asociaţia Little People, Federaţia Română de Tenis de masă, ITTF/Divizia Para Tennis , DJS Cluj, Sala Polivalentă – Clujul a găzduit în Sala Polivalentă, cea de a 8 – a ediţie a Open – ului internaţional de tenis de masă pentru persoane cu dizabilităţi, competiţie importantă în vederea calificării la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro 2016.

Competiţia în sine, desfăşurată în premieră absolută în Polivalentă, a fost onorată de 110 sportivi din 23 de ţări ale lumii (Bulgaria, Taipei, Japonia, Chile, Peru, Statele Unite, Marea Britanie, Serbia, Muntenegru, Elveţia, Suedia, Israel, Slovacia, Cehia, Grecia, Norvegia, Liban, Croaţia, Rusia, Irlanda, Canada, Polonia, România), în sprijinul lor aflîndu-se 300 de voluntari.

Au fost partide extrem de disputate, ajunge să menţionez faptul că la individual s-au înregistrat nu mai puţin de 24 de rezultate de 3:2, unele dintre ele trecînd de 60 de minute !Aş putea da un singur exemplu numai, Vega (Chile) – John Lawrence (Marea Britanie) 3:2 (-9, – 7, 13, 9, 9) de 63 de minute !, nu este singurul exemplu desigur.

La echipe, 23 de partide s-au încheiat cu 3:2 depăşind cu mult peste două ore de joc efectiv. Şi exemplific doar cu partida echipelor masculine Taipei – România (Makszin, Ifrosa, Zak) 2:3 într-una din semifinalele cl. 4-5.

De admirat, dincolo de scor este cu totul altceva. Efortul admirabil al tuturor sportivilor, extraordinari în demersul lor sportiv. Sînt de admirat toţi, absolut toţi. Nu se plîng, merg mai departe cu demnitate, încredere, depăşindu-şi cu mult limitele.

RITTO 2015 este un pas important pentru Rio de Janeiro. Voi aminti şi cîţiva dintre sportivii altor ţări, clasaţi în primele locuri, cu speranţa că se vor afla şi ei la Rio de Janeiro : David Wetherill (Marea Britanie, aur, cl. 6), Martin Perry (Marea Britanie), Jenson Van Emburgh (Statele Unite), Jesse Cejudo (Statele Unite), Igor Misztal (Polonia), Filip Radovic (Muntenegru), Anna Ahlquist (Suedia), Alena Kanova (Slovacia), Wang Chu (Taipei), …

Mai trebuie scris ceva : mulţumim Sally Wood Lamont !

Meciuri disputate, Sala Polivalentă goală !?! Punct negru pentru public

Nu am avut pretenţia ca Sala Polivalentă să fie plină ochi. Am sperat doar că RITTO 2015 va trezi interesul publicului. Şi toţi sportivii ar fi meritat o altă atenţie din partea publicului clujean. Mai ales că mulţi sînt sportivi paralimpici, laureaţi naţionali sau internaţionali în competiţiile de profil. Publicul ? Se ştiu prea puţine despre viaţa de toate zilele, sacrificiile la care se supun, antrenamentele, competiţiile, lipsurile şi singurele bucurii, familia, prietenii, sportul de înaltă performanţă şi locurile ocupate în competiţiile oficiale sau amicale. Este pe cît de trist, pe atît de adevărat. Au fost colegi de la ‘n’ instituţii media, toţi au observat lipsa publicului. Păcat … Sportivii paralimpici merită tot, tot respectul nostru !

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie