Teme de pe o agendă misionară modernă a Bisericii?

Faptul că creștinismul european trăiește o stare de criză este o realitate pe care o simțim cu toții sau cel puțin o cunoaștem din observarea situației actuale din Europa occidentală. Aici, secularismul agresiv al ultimelor decenii, indiferentismul religios, schimbările demografice și aglutinarea populațiilor de tot felul au făcut ca creștinismul să fie tot mai marignalizat și să își piardă tot mai mult relevanța publică.

Aceste stări de fapt impun strategii, reacții, dar mai ales (re)evaluări ale felului în care Bisericile fac misiune. În această cheie s-a înscris și întâlnirea ecumenică pe care Biserica Evanghelică din Württemberg, cu care Arhiepiscopia Clujului are o relație de parteneriat ecumenic de peste 25 de ani, a organizat-o, recent, la Stuttgart. La această întâlnire a participat un grup de 12 persoane, din 10 țări, reprezentând tradiții, culturi sociale și medii religioase diferite, de la lumea latino-americană (Brazilia și Argentina), la cea africană (Africa de Sud) sau extrem orientală (Coreea de Sud și Indonezia – Bali), la cea europeană (Slovenia, Franța, Slovacia, Georgia sau România). Din partea Arhiepiscopiei Clujului și singurul reprezentant al unei Biserici majoritare, de tradiție Ortodoxă a participat preotul Bogdan Ivanov, consilier cultural. Invitația și ințiativa aceste vizite i-a aparținut Episcopului Frank O. July, al Bisericii din Württemberg, un bun prieten și admirator al Ortodoxiei și un real partener de dialog ecumenic.

Desfășurată impecabil și după o agendă bine studiată, această vizită a pornit de la un document trimis fiecărui participant înainte ca pregătire și introducere în realitățile cu care se confruntă această Biserică din Sud-vestul Germaniei. Cu o infrastructură eclesială extrem de complexă, cu peste 2.000.000 de credincioși și aproape 1500 de parohii, cu o misiune socială exemplară, care transformă Biserica într-un partener social al Statului german de primă mărime – doar serviciul Diakoniei Bisericii din Württemberg are, împreună cu serviciul catolic Caritas, 100.000 de angajați și peste 3000 de grădinițe pe care le administrează –, și cu un buget anual de peste 500 de milioane de euro, cu o excelentă facultate de teologie ca aceea din Tübingen, la care învață peste 800 de studenți, această Biserică se confruntă cu probleme serioase precum: scăderea constantă a numărului credincioșilor care își declară apartenența religoasă, diminuarea resurselor financiare, frecvența scăzută la slujbele duminicale, sau lipsa clerului pentru zonele rurale.

Aceste fenomene sunt specifice Bisericilor protestantă și catolică din spațiul german, fapt care impune măsuri comune și un sprijin reciproc în încercarea de a limita aceste efecte pe termen lung. Acest spectru de provocări se conjugă cu o altă gamă de schimbări structurale care se resimt acut în societatea occidentală și pe care sociologia le numește megatrends, precum: individualizarea, pluralizarea, globalizarea, cu afluxul mare de imigranți, schimbările demografice, digitalizarea societății, cu toate aspectele ei etice și economice, mobilitatea populațiilor și schimbările climatice. Chiar dacă aceste teme par desprinse mai degrabă dintr-o agendă politică europeană, ele au impact major și asupra felului în care Biserica își articulează misiunea într-o societate aflată într-o continuă schimbare și impun din partea acesteia răspunsuri și strategii. Evident că ritmul vieții unei Biserici nu se desfășoară neapărat la nivelul și în ritmul acestor schimbări structurale din societate, totuși ele afectează structurile de organizare eclesiastice și forțează limitele tradiționale în care erau gândite și înțelese până acum faptul religios și misiunea Bisericii.

Avantajul Bisericii în fața acestui val de situații complexe îl reprezintă în momentul de față parteneriatul pe care ea îl are cu statul și care este gândit în termenii unei relații prietenești și de sprijin reciproc. Statul german, care a învățat lecția dură a dictaturii naziste, „recunoaște Bisericii rolul de a păstra și întări fundamentele morale și religioase ale vieții”, fiind conștient de „responsabilitatea pe care o are Biserica față de păstrarea și transmiterea credinței creștine, față de viața religioasă și slujirea diaconală și față de binele comun”. Aceste premise asigură Bisericii o reală relevanță socială, ceea ce îi oferă autoritatea morală de a se pronunța și de găsi interpretări și soluții creștine la problemele cu care se confruntă societatea germană. Un exemplu în acest sens îl reprezintă și Documentul asumat de bisericile riverane Rhinului, în care era lansat un apel credincioșilor de a participa la recentul scrutin pentru Parlamentul European, pentru a garanta că valori precum dreptatea socială, statul de drept, deschiderea și egalitatea de șanse sau respectul față de valorile creștine vor fi garantate în fața tendințelor izolaționiste asumate de partide naționaliste și extremiste, tot mai vocale pe scena europeană.

Din realitățile observate în teren, Biserica evanghelică din Württemberg are de gestionat, pe lângă istoria traumatizantă a ultimului secol, ale cărei răni are obligația de le vindeca, și provocarea de a menține deschise căile de dialog și colaborare ecumenică în lumea creștină, dar și de a construi punți de dialog cu iudaismul și islamul. Aceste angajamente presupun asumarea cu multă forță a propriei identități confesionale, angajarea laicatului în sprijinul misiunii Bisericii și găsirea forței de propovăduire în nucleul religios și liturgic pe care îl are.

Forțată de un context social și politic foarte delicat, mai ales după cel de-al doilea Război mondial, Biserica și-a dezvoltat o foarte complexă misiune în afara zidurilor ei, care o face practic prezentă în orice segment al vieții și al societății. Responsabilă la propriu pentru reconstrucția socială și morală a unei țări nimicite de război, Biserica s-a dovedit un liant social și o forță pentru oamenii pe care i-a păstorit. Acest impuls misionar nu a fost lipsit și de ispite, care au înstrăinat-o de adevărata ei misiune de a propovădui Evanghelia și de a menține ca ideal de viață creștină, sfințirea vieții. De aceea, reîntoarcerea Bisericii în sine însăși și la propriile izvoare teologice și liturgice pot constitui premisele unei rearticulări și împrospătări a misiunii ei. În mod particular, Biserica din Württemberg are la baza o foarte puternică tradiție a pietismului, care a dat forță evlaviei și trăirii interioare a credincioșilor ei, dar mai ales a inspirat un puternic curent misionar la nivelul parohiilor, care și-au extins activitățile ecumenice și misionare, mult dincolo de granițele lumii germane. Acest lucru se vede și din deschiderea ecumenică a acestei Biserici, unică în întreg spațiul Germaniei.

Din această perspectivă se desprinde și relevanța unei astfel de întâlniri ecumenice, care poate oferi analize utile asupra punctelor slabe sau mai puțin acoperite din misiunea atât de complexă pe care o Biserică, precum cea din Württemberg, o are.

Construită ca o evaluare externă la care o Biserică protestantă, cu o respectabilă tradiție și cu o admirabilă misiune socială, se supune, această întâlnire relevă câteva virtuți la care și noi, ortodocșii putem reflecta. Prima dintre ele este curajul de a te supune analizei și criticilor unor străini. Acesta arată pe de-o parte o bună maturitate a Bisericii, dar și suficiente resurse de smerenie, care sunt garanții că își poate oricând regăsi adevăratul parcurs. Evident că o astfel de abordare nu se află în orizontul nostru de preocupări, dar rămâne interesant, măcar ca exercițiu de imaginație, cum ar arăta o analiză externă pentru misiunea pe care Biserica noastră o face sau ar trebui să o facă? Dar să nu uităm că putem fi absorbiți prea mult în realitățile vieții Bisericii noastre, încât să nu mai fim capabili să îi vedem punctele slabe.

O altă virtute a acestei întâlniri este nevoia unei solidarități puternice la nivelul lumii creștine. Cred că am depășit de mult termenii unei misiuni care să fie tradusă în stricta convertire la ortodoxie, gest care nu ar întări niciuna dintre părțile aflate în dialog sau în relație de parteneriat ecumenic. Criza lumii creștine ne obligă pe toți, atât ortodocși, cât și catolici și protestanți, să găsim căi și soluții de a ne sprijini reciproc. Acest lucru l-am găsit admirabil sintetizat în modul exemplar în care evanghelicii și catolicii colaborează în Stuttgart, în care deși sunt confesiuni creștine majore, nu mai realizează împreună nici măcar jumătate din populația orașului. Cele două Biserici au înțeles că timpul competiției confesionale este de mult depășit și că provocările momentului impun acțiuni și strategii comune, în fața unor pericole comune.

O a treia virtute a acestei întâlniri o consider nevoia de a ne construi și o altfel de agendă de preocupări pastorale și misionare, atât la nivel eparhial, cât și la cel sinodal. Pentru exemplificare aș reda punctele importante ale strategiei misionare ale Bisericii din Württemberg:

1. Construirea de structuri administrative și eclesiale sustenabile, pe fondul constant al diminuării resurselor financiare și al scăderii numărului de credincioși contribuabili;
2. Lupta pentru păstrarea relevanței Bisericii pentru viața oamenilor, într-o lume digitală;
3. Creșterea atractivității Bisericii ca angajator pentru tinerii care să intre în slujirea pastorală, diaconală și educațională, inclusiv în cea administrativă;
4. Menținerea vizibilității publice a Bisericii și atragerea oamenilor prin activitățile ei complexe;
5. Biserica este ospitalieră și îi încurajează pe oameni să creadă;
6. Credința trăită se manifestă pe sine prin slujirea diaconală;
7. Biserica este un partener educațional de încredere.

Astfel de preocupări ar consolida și mai mult prestigiul Bisericii în ochii societății, care așteaptă o înnoire și în viața comunității de viață și credință și ar întări și mai mult încrederea credincioșilor în seriozitatea cu care problemele viitorului sunt abordate de către Biserică. Ar suna reconfortant și încurajator o analiză a fenomenului secularizării și al scăderii frecvenței participării la slujbe a credincioșilor, pe agenda Sfântului Sinod. Toate acestea ar fi semnele unei maturități și ale unei priviri responsabile pe care Biserica le arată față de probleme societății.

Ca de fiecare dată, o astfel de întâlnire vine să ne întărească nouă, ortodocșilor, convigerea confortabilă că suntem parteneri serioși de dialog, că experiența și bogăția liturgică și de viață ale Bisericii noastre sunt valori prețioase și respectate de către partenerii noștri de dialog și, mai ales, că avem mult de oferit unei lumi creștine care și-a pierdut poate rădăcinile și sensul: liturghia și frumusețea vieții trăite în duhul sfințeniei.

Problemele cu care se confruntă Biserica evanghelică din Württemberg încă nu sunt probleme noastre, dar vor fi, iar tendințele și forțele globale par relativ departe de orizontul nostru răsăritean. Rămâne o singură întrebare pe care trebuie să ne-o punem în duhul unei atitudini pline de curaj: vom avea soluțiile Bisericii din Württemberg sau cel puțin vom căuta să le aflăm precum ei?

Pr. Bogdan IVANOV