Te tușesc de nu te vezi!

Suntem o țară fără patrie, dar cu un puternic sentiment patriotic, nu știm decât o strofă din Imn, în rest, lalala, când nu avem argumente, îl folosim, elegant pe „ba pe-a mă-tii!,” sau obrazele subțiri, ținute cu cheltuială, apelează, ca ultimă instanță, la Decebal și Traian, mamăl și tatăl noștri.
În țara unde majoritatea parlamentară, dirijată de la centru, distruge orice fărâmă de dragoste autentică pentru patrie, ca noțiune supremă, definitorie de sentimente, și gândește doar la buzunarele-marsupiu, la pensiile strigătoare la un Cer surd, este firesc ca păduchii să se declare gărgărițe, activistele de pe centură să țină cursuri de morală, iar doctorii în diverse științe să apară vrac, ca natalitatea chinezească, fiind locul unde nu se întâmplă nimic pentru sănătatea viitorului.
De aceea să nu ne mai indignăm iacobin, că proaspăta opoziție, cu un majoritar și doi viitori lipotimici, lideri de procente minore, sau microscopice , în plin război pandemic, atingător de ființă omenească, dorește, în gura mare, dărâmarea guvernului, fiindcă au ei un guvern- vaccin și un alt președinte, român verde, nu un nazist, vânzător de copii.
Ce vor ei să ne convingă? Că există și posibilitatea de a avea, fiecare, câte un arbore secvoia de apartament. În ideea aceasta a absurdului devenit proiect de țară, vreau să vă prezint câteva aspecte, din ceea ce poate să explice totala originalitate a surogatului nostru de democrație.
În perioada 1900-1990, în România au existat 1500 de doctorate. În perioada 1990-2017, 67.000 de doctorate, iar în perioada 2011-2017, 30.000 de doctorate, 5.000 pe an. Nimeni n-a mișcat un deget, mă refer la oamenii politici, fiindcă ei înșiși s-au înfruptat din această pleașcă nemaipomenită care le-a oferit dreptul să-și pună pe cartea de vizită, în stânga numelui, un „dr.”
În 27 de ani s-au adunat 67.000 de doctorate, câte nu au Franța, Germania și Elveția la un loc! Cum putem ajunge, de pildă, de pe funcția de director la Loteria Română la activitatea de lector universitar?
Explicația este simplă: muncim, învățăm, nu ne batem joc de carte. Doamna Liliana Mică, exemplifică strălucit această metodă.
În perioada 1993-1999 urmează cursurile Universității „Spiru Haret” și își dă licența în Management Financiar-Bancar.
În perioada 2005-2008 urmează Facultatea de Management Turistic, și în această perioadă face și un masterat în Securitate și Apărare Națională, un alt masterat în Managementul Sectorului Public, și pune moțul deasupra cu un Doctorat în Științe Militare și Informații. Actualmente este lector universitar, politician, parlamentar.
Vi se pare că am rupt o filă dintr-o carte de science-fiction? Nu, în niciun caz, pentru că Alexandru Cumpănașu nu are diploma de bacalaureat, dar este doctor honoris causa, al unei Universități ucrainiene, pentru „merite avute în timpul invaziei Peninsulei Crimeea” și cere ca oricine i se adresează să o facă conform uzanțelor protocolare, să-i spună DR.h.c. EMBA, Al. Cumpănașu. Dumnealui a mai fost și Director executiv, Cooordonator de proiecte, Expert, al Asociației pentru Implementarea Democrației.
Deci, dragii mei cititori, așa-i că suntem niște naivi în formă continuată, iar eu, de pildă, confrate de litere cu 21 de pușcăriași-scriitori? În trei ani, în perioada 2016-2019, au avut grijă de noi, în trei guverne, 83 de miniștri. Toate aceste chestiuni pot să meargă pentru omologare la Guiness Book.
Ce am vrut să zic cu acestea? Nimic! Mult-așteptata libertate a sosit, aceasta este marea noastră bucurie, iar dacă poștașul aduce la timp pensia, ne putem declara fericiți: vă dați seama, cam cât îi ia poștașului să numere, bănuț cu bănuț, pensiile unor foști și actuali demnitari.
Mă bucur de libertate! Mi-a fost tare dorneanu de ea…

Articole din aceeasi categorie