Te-am văzut sub smochin

Această frază misterioasă cu care Isus îl întâmpină pe Natanael, undeva în Galileea, determinându-l pe acesta să-și schimbe cu totul prioritățile vieții sale și să-L urmeze, de acum ca ucenic, se potrivește cum nu se poate mai bine ca element de inițiere a unui exercițiu de aprofundare spirituală, mai ales într-o perioadă din anul liturgic creștin cum este Postul Mare.

Dacă înțelegem, mai mult sau mai puțin, contextul evanghelic în care aceasta se situază, adică momentul chemării primilor apostoli (sfârșitul primului capitol al Evangheliei după Ioan), misterul rămâne întreg atunci când încercăm să deslușim urmarea pe care o are asupra destinului lui Natanael: Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu eși regele lui Israel (In 1,49). Cu aceste cuvinte, Natanael Îl recunoaște pe Isus ca Trimisul promis al Tatălui, Unsul lui Dumnezeu, Mesia. Viața acestui om se schimbă radical, prioritatea lui devine urmarea lui Isus, așa precum trebuie să fie pentru fiecare creștin. Ce i-a spus, de fapt, Isus lui Natanael? Ce a atins în inima acestui om încât să-l fi dezarmat de toate argumentele contrare pe care le avea pregătite și pe care, de altfel, cu toată sinceritatea i le-a formulat prietenului său Filip, deja chemat și convins de către Isus să-L urmeze: Poate fi ceva bun din Nazaret? De ce cuvintele lui Isus l-au determinat să-L vadă altfel, să-și vadă altfel viața și cursul ei?

Oricâte instrumente gnoseologice, psihologice, biblice… am avea, trebuie să recunoaștem: nu putem ști cu exactitate care-i fibra spirituală a lui Natanael care a vibrat mai puternic la auzul cuvintelor lui Isus. Totuși, cred că ne este îngăduit să ne așezăm spiritual la umbra aceluiași smochin pentru a primi cuvintele Domnului. Ele ne sunt și nouă adresate.

Cum așa? am putea replica. Isus le-a rostit într-un loc anume, adresate unei persoane anume, cu tot ceea ce presupune aceasta: o cultură specifică, un timp istoric diferit de al nostru, o preocupare departe de lumea noastră atât de post-modernă. Și, în plus, care smochin? În zona noastră nu crește, de umbra lui nu ne-am putut bucura niciodată. Chiar dacă nu putem reconstitui întocmai condițiile și atmosfera din acea vreme, cuvintele lui Isus ni se adresează și nouă. Ele sunt vii și adevărate, pentru că înviat este Domnul și adevărat.

Pentru a ne lăsă cuprinși de fiorul lor, nu cred că ajunge să ne mulțumim cu explicația clasică utilizată de majoritatea predicatorilor: a fi sub umbra smochinului este simbolul adâncirii în studiul Legii Domnului, și precum dulceața smochinelor bucură gustul trupesc, la fel dulceața  cuvintelor Legii astâmpără dorul omului de Dumnezeu. Prin urmare, Isus i-ar fi spus lui Natanael: Te-am văzut adâncindu-te în studiul cuvintelor Legii dumnezeiești, te-am văzut citind și aprofundând Scriptura. Pare, însă, insuficientă această interpretare, pentru că nu explică mulțumitor schimbarea totală trăită de Natanael. E lucru dovedit că ceea ce produce o bulversare totală a vieții noastre este, de cele mai multe ori, o rezolvare a unei căutări lăuntrice foarte personale și care, chiar dacă rămâne tainică, cuprinde ca un foc interioritatea vieții noastre întregi. Consider, împreună cu alți autori spirituali contemporani, că ceea ce a atins Isus cu cuvintele Sale în sufletul lui Natanael a fost tocmai o astfel de căutare profundă, o dorință arzătoare prioritară, o năzuință sufletească înaltă, adică dorința sufletului de infinit, de Dumnezeu, pusă în om de Creatorul său. La un moment dat al existenței sale, într-un moment superior de luciditate spirituală, Natanael a avut parte de această lumină interioară în care a întrezărit că doar Domnul poate împlini dorința arzătoare a inimii lui. Doar Dumnezeu poate dărui pacea și bucuria deplină sufletului și vieții sale. Așadar, Isus îi spune: La capătul căutării tale sufletești eram Eu, lumina pe care ai întrezărit-o și care pentru o clipă te-a învăluit și înălțat, eram Eu, acea pace și bucurie depline eram Eu. Prin urmare, înainte ca tu să Te apropii de Mine pentru a Mă întâlni, eram Eu care te întâlnisem deja. Evanghelistul Ioan descrie astfel această experiență: Nu noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi (1In 4,10). Iar iubirea schimbă în adevăr viața noastră.

Pr. Daniel Avram