Tandemul 1

RADU VIDA

radu vidaÎncepem cu „năcăjiţii”. Kelemen Hunor şi Szilagyi Zsolt.
Prezidenţiabili de florile mărului. Şi părului. Cu micşunele cu tot. UDMR, respectiv PPMT.
De ce candidează?
Enumerăm cîteva motive aleatorii, fără să ţinem cont de ordinea în care s-au „aranjat” treburile între cei doi conlocuitori. Dincolo de scorul pe care-l speră, se gîndesc la manipulare. Ce mulţi sîntem! Dacă o minoritate îşi permite să arunce în luptă doi candidaţi, înseamnă că sînt cîtă frunză, cîtă iarbă! Clorofilă, nene!

Nici nu merită să prădăm prea mult spaţiu tipografic, încercînd să demonstrăm că nu este aşa. Electoratul celor doi s-a diminuat, în ultima vreme, iar cauzele sînt ca şi în cazul românilor: plecări spre zări mai bune. Şi dacă s-a diminuat, s-a şi… diluat. În sensul că acolo, în intestinul maghiarimii s-a strecurat (de la Tökes încoace) dihonia. Şi, iată, unul susţine că-i mai radical decît celălalt. Pe cale de consecinţă, asta înseamnă că cei doi speră să-şi susţină negocierile viitoare pe numărul cît mai mare de votanţi pe care-i pot strînge. Sigur, în mod normal, cei doi, separat şi… detili, cum zice chinezul, nu pot strînge cîte 200.000 de semnături. Dar o vor face, pentru că, vedeţi dumneavoastră, Justiţia-i oarbă, iar ocaua găurită.

Nu vorbim despre clasicul tandem preşedinte/prim ministru.
Pentru că oamenii vor să pozeze în cetăţeni serioşi! Şi chiar o fac. Iau bani din puşculiţa colectivă, fac campanie, au program, promisiuni şi… gata. Candidaturile celor doi însă nu se referă, neapărat, la poporul alegător. Unul sau altul pot obţine 6,5% (cu oareşce marjă de eroare) sau se poate ca acest procent să-l împartă. Cît de frăţeşte? Vom vedea. Dar, candidaturile lor îi fac vizibil şi, din acest punct de vedere Kelemen Hunor şi Syilagyi Zsolt candidează pentru…cancelariile occidentale. Să vadă ăia că „oropsita minoritate” din România vrea autonomie. Şi majoritarii… nu şi nu! Aici aş dibui coada fostului episcop de Oradea, şi europarlamentarul lui Băse- Marinelul. Lászlo Tökes are şi misiune, dar vrea să şi rămînă în istorie. Şi pentru asta face totul – o vorbă care, înainte de ’89 a făcut furo(u)ri – pentru a ridica pe noi trepte de civilizaţie etnia.

Între noi fie vorba, nu sînt sigur că toţi maghiarii din România rezonează cu autonomia din viziunea halucinantă a lui L.T. Dar ca orice minoritate, este mai disciplinată şi-şi recunoaşte liderii fără a crîcni prea mult împotriva fantasmagoricelor lor emanaţii.

Dacă Kelemen Hunor (cel care la 40 şi ceva de ani) stă cu mămica lui din dotare, iar Syilagyi Zsolt nu, (are nevastă copii şi şcoală politică la Budapesta), asta nu însemnă că n-au un numitor comun în campania prezidenţială: autonomia. Nu acelaşi lucru se întîmplă la cei vizaţi – cancelariile occidentale, cum spuneam, – pentru că acolo lumea a început să-şi dea seama că autonomiile nu aduc nimic bun. De la un…deget, se ia toată mîna, apoi se vrea trupul (ţării) şi, în final, toată construcţia europeană va arăta ca o balegă de vacă aflată la diaree. Flooooosc! Bantustane mici înconjurate de bantustane mari. Focare cu sute de muşte bîzîinde, numai bune pentru viitoare conflicte. Pe care, nu-i aşa, constructorii Europei nu le doresc.

În concluzie: tandemul, aparent divizat al lui Kelemen Hunor şi Szilagyi Zsolt, nu va cîştiga, nici împreună, nici separat preşedinţia României. Dar (dacă în cărţi e şi Klaus Iohannis) vor putea arăta Ungariei, Germaniei şi SUA că există o forţă suficient de mare în România (divizată, la rîndul ei), care poate să creeze, tot timpul, dihonia atît de necesară. Asta pentru a nu uita nici o clipă de înţelepciunea romană: divide et impera!

Articole din aceeasi categorie