Tabără studenţească de vară la Mînăstirea Oaşa

În această vară, Mînăstirea Oaşa organizează, în partenierat cu principalele asociaţii şi organizaţii ale tinerilor ortodocşi din ţară, printre care se numără şi Liga Studenţilor din Cluj, cea de-a 40-a ediţie a taberei naţionale studenţeşti „Părintele Teofil Părăian”. Ediţia din acest an are ca tematică ”Evoluţionismul”, o problemă care de multă vreme naşte întrebări şi confuzii.

Tabăra de vară de la Mănăstirea Oaşa se va desfăşura în perioada 18-27 iulie. Mînăstirea este situată pe Manastirea-Oasa-1Valea Frumoasei, în judeţul Alba, între versanţii Munţilor Şureanu şi Cindrel, la o altitudine de 1350 m. În inima munţilor, tinerii învaţă să trăiască altfel, luînd parte la activităţi menite să-i integreze (într-o oarecare măsură) în viaţa de obşte a mînăstirii, ceea ce, cu siguranţă, se va dovedi o experienţă inedită în raport cu agitaţia şi viteza de manifestare a vieţii de la oraş. Astfel, tinerii sînt provocaţi, pe parcursul celor 10 zile, la o altfel de devenire.

După slujba din zorii zilei, frumoasă ca într-un Athos românesc, tinerii sînt chemaţi să-şi descopere abilităţile practice prin experienţe gospodăreşti şi cîmpeneşti, toate în aerul zdravăn de munte. În a doua parte a zilei, înainte sau după conferinţele anunţate, se organizează adesea expediţii şi drumeţii pe munte, cea mai apropiată locaţie fiind Vîrful Fetiţa. Însă drumeţia cea mai temeinic organizată este cea de la finalul taberei, aceasta desfăşurîndu-se pe toată durata zilei şi implicînd un traseu mai complex. O altă activitate inclusă în program, cu care de obicei se sfîrşeşte o zi obişnuită de tabără, presupune repetiţii de cîntece şi de muzică psaltică, în vederea pregătirii celui mai important moment al taberei – hramul mînăstirii, sărbătoarea Sfîntului Pantelimon, din 27 iulie, care aduce cu sine alte bucurii – costumele româneşti pe care le îmbracă studenţii, straiele de sărbătoare ale strămoşilor, liturghia arhierească, bucuria de a cînta în strană şi împărtăşirea euharistică.

Cazarea şi mesele sînt gratuite, participanţii trebuind să suporte doar costul transportului pînă la Mînăstirea Oaşa. Persoanele de contact în vederea înscrierii, pentru această regiune a ţării sînt: Camelia Isac şi Maria Sânpetrean, două reprezentante ale Ligii Studenţilor din Cluj. Ultima zi pentru înscriere este 10 iulie, numărul de locuri fiind limitat. În anii trecuţi, numărul participanţilor a depăşit două sute.

Articole din aceeasi categorie