Sute de credincioşi, la parastasul de 40 de zile pentru Mitropolitul Bartolomeu

Sute de credincioşi au participat sîmbătă, 5 martie, la Catedrala Mitropolitană, la parastasul de 40 de zile pentru Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu.

Slujba, care a avut loc după Sfînta Liturghie arhierească, a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Coliva-5Bisericii Ortodoxe Române, dimpreună cu un un sobor de arhierei şi preoţi. Din sobor au făcut parte ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, PS Visarion Bălţat, Episcopul Tulcii, PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, PS Petroniu Sălăjanul, Episcopul Sălajului, PS Irineu Bistriţeanul şi PS Vasile Someşanul, Episcopi-vicari al Vadului, Feleacului şi Clujului, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Rîmnicului şi Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Între cei care au participat la slujba oficiată în Catedrala Mitropolitană s-au aflat şi prefectul judeţului Cluj, Florin Parastas-1Stamatian, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, respectiv Radu Bica, preşedintele PRM Cluj, Gheorghe Funar, rectorul UBB, Andrei Marga, rectorul UMF, Constantin Ciuce, interpretul de muzică populară Ioan Bocşa, actorul Dorel Vişan. De asemeni, a fost prezent şi PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

„Pomenirea la 40 de zile se face întru amintirea Înălţării Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, cel răstignit, îngropat, înviat din morţi şi înălţat la Cer. Şi asta este pomenirea de astăzi, pomenirea de 40 de zile. Potrivit tradiţiei duhovniceşti a Bisericii noastre, în ziua a Parastas-940-a sufletul celui decedat se prezintă la Judecata particulară în faţa Preasfintei Treimi şi de mare folos este lui să fie însoţit de rugăciunile Bisericii întregi, de iubirea milostivă a Bisericii întregi, a sfinţilor, dar şi a credincioşilor care se roagă lui Hristos aici, pe pămînt. Această rugăciune a Bisericii pentru cel care se află în faţa Dreptului Judecător ajută la iertarea păcatelor care nu au mai fost spovedite din lipsă de timp” – a arătat Patriarhul Daniel, în cuvîntul de învăţătură.

Referindu-se la importanţa pomenirii celor trecuţi la Domnul, Preafericitul Daniel a explicat că această pomenire „are trei semnificaţii profunde”. „Mai întîi de toate – a spus PF Daniel – , pomenirea aceasta ca neuitare este un act de credinţă Slujba-2ortodoxă. În al doilea rînd, este un act de iubire milostivă; şi-n al treilea rînd, este un act de speranţă fermă că ne vom întîlni cu cei dragi ai noştri la a doua venire a lui Iisus Hristos în Slavă. Dar tot timpul îi simţim prin rugăciune, fiindcă iubirea milostivă cultivată prin rugăciune este mai tare decît moartea şi ne uneşte la iubirea lui, rugăciunea profundă, iar iubirea Lui devine mai tare ca moartea. De aceea, Nicolae Iorga spunea: Oamenii nu mor cu adevărat cînd sînt puşi în mormînt, cînd sînt coborîţi în mormînt, ci cînd sînt uitaţi. Pomenirea aceasta ca neuitare înseamnă pentru noi o mărturisire a credinţei că sufletul omului este nemuritor”.

De asemeni, a arătat Patriarhul, pomenirea morţilor nu este un Arhiereisimplu obicei, ci este „o lucrare prin care se exprimă iubirea noastră faţă de cei pe care i-am iubit în timpul vieţii pe pămînt”. „Nu putem acum să-i uităm, ca şi cînd n-ar fi existat, pentru că atunci cînd noi i-am iubit pe ei şi ei ne-au iubit pe noi, noi am rămas prezenţi în ei şi ei, prezenţi în noi. Şi aceasta este comuniunea semnificată prin coliva din boabe de grîu. Bobul de grîu, aşa cum spune Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, este simbol al iubirii. Dacă nu este îngropat şi nu putrezeşte, nu rodeşte, nu înviază, prin rodire, multiplu”.

Evocînd personalitatea celui pomenit, Patriarhul Daniel a spus că „Mitropolitul Bartolomeu a lăsat multă lumină în jur”. „Lumînările pe care le purtăm noi în mînă sînt simbolul prezenţei lui Hristos, cu Parastas-3Lumina Lui, în viaţa noastră, dar şi simbolul vieţii noastre. Fiecare dintre noi arde încet, an cu an, lună cu lună, săptămînă cu săptămînă şi zi cu zi înaintea Preafintei Treimi, adunînd lumină, prin credinţă şi fapte bune, şi răspîndind lumină (…). Cu lumînările în mînă ne-am adus aminte astăzi, mai intens, de lumina pe care Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a lăsat-o prin scrierile sale, prin cuvîntările sale, prin lucrările sale, prin instituţiile pe care le-a înfiinţat. Am rămas impresionat ascultînd la Radio Renaşterea mărturiile mai multor credincioşi şi clerici, care au spus că 40 de zile s-au făcut pomeniri în toate parohiile, în toate mînăstirile şi în multe case ale credincioşilor. Această legătură este mai tare decît moartea, prin rugăciune” –  a arătat Patriarhul Daniel.

Cripta-2Slujba parastasului a fost încheiată cu Ectenia celor adormiţi, rostită în cripta arhierească de sub altarul Catedralei Mitropolitane.

Patriarhul Daniel: Mitropolitul Clujului se va alege din maxim patru candidaţi

Aproximativ 20 de ierarhi din Sinod sînt eligibili pentru scaunul de Mitropolit al Clujului – a declarat sîmbătă, la Cluj, Patriarhul Daniel. Patriarhul a mai făcut precizarea că viitorul mitropolit va fi ales dintre maxim patru candidaţi, şi nu şase, cum era pînă acum. Conform unor precizări la Statutul BOR, aprobate de Sinod, pentru a fi eligibil un candidat trebuie aibă cel puţin şapte ani vechime într-o eparhie.

„În 14 martie avem Sinodul Mitropolitan, care are rol consultativ şi alege doi candidaţi. Apoi, în 15 martie va fi Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Celor 30 de membri ai Adunării, cărora li se adaugă cîte trei reprezentanţi din fiecare eparhie sufragană din mitropolie, le vor fi prezentaţi cei doi candidaţi Daniel-9propuşi de Sinodul Mitropolitan. Dacă Adunarea consideră că este necesar să fie adăugată încă o persoană, atunci se votează dacă aceasta se adaugă sau nu. Iar asupra numelui nu se vorbeşte în public, pentru că este o listă cu candidaţi eligibili. În privinţa candidaţilor eligibili, Sfîntul Sinod a adus nişte precizări, şi anume că nu mai poate cineva să se mute într-o altă eparhie decît după şapte ani, cel puţin, de şedere în eparhia precedentă. Adică, nu se mai poate numi astăzi episcop aici şi anul viitor în altă parte, că se face şi cheltuială şi părem şi neserioşi, în sensul că, într-o eparhie cînd eşti instalat, te pui pe lucru, nu pe plimbare. Deci trebuie să stai acolo şapte ani, ca să arăţi apoi ce ai făcut acolo şi că n-ai venit degeaba. Iar după şapte ani poate cineva să candideze, însă niciodată pe un scaun de acelaşi rang, cum s-a întîmplat în trecut, din nefericire, ci numai de rang mai mare. Numai cineva care este în rang mai mic poate merge în rang mai mare. Adică, dacă cineva este arhiepiscop, nu poate să meargă la alt scaun tot de arhiepiscop; dacă este mitropolit nu poate merge la alt scaun care e tot rang de mitropolit, pentru că atunci nu se mai dă nici o şansă celor tineri, ci… îmbătrînesc stînd episcopi-vicari toată viaţa. Acum a intrat în vigoare această prevedere, ca precizare la Statutul de pînă acum. Acum s-a făcut această precizare, e Hotărîre de Sinod şi are aceeaşi Parastas-6valabilitate ca Statutul” – a declarat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai spus că, în general, ceea ce s-a propus în provincie, s-a aprobat în Sfîntul Sinod, la Bucureşti. „În cazul în care propunerile ar fi nedrepte sau neutile pentru Biserică, sau cînd se consideră că pentru bunul mers al Bisericii e necesar să fie aleasă o altă persoană decît cele propuse, Sinodul are libertatea de a propune un candidat în plus, faţă de cei propuşi în provincie. Cînd Sinodul hotărăşte ceva, nu hotărăşte doar pentru interese provinciale, ci pentru binele întregii Biserici. De aceea, Sinodul nu poate fi forţat să aleagă pe cineva dacă se consideră că nu este în interesul întregii Biserici. Cînd cineva devine episcop local, de exemplu, devine automat şi membru al Sfîntului Sinod; şi atunci trebuie să aibă o pregătire, trebuie să aibă capacitatea de a-i învăţa pe alţii, să fie mărturisitor al credinţei, să arate, în timp, o viaţă duhovnicească şi ataşament faţă de Biserică. Nu este o simplă onoare; este foarte multă responsabilitate” – a subliniat Patriarhul.

Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adăugat că, înainte de alegerile din 18 martie, Sinodul trebuie să mai ia o hotărîre privind vîrsta pînă la care un ierarh poate candida pentru un scaun: „Avem un episcop de 96 de ani. Nu mai vine la Sinod de trei ani, pentru că e bolnav. I-am pus episcop-vicar să-l ajute, dar noi nu-l putem alege pe dînsul, de pildă, la Cluj, că nu se poate deplasa! Şi atunci trebuie să fixăm un număr de ani, 70 sau 75, pentru că după o anumită vîrstă omul nu se mai poate deplasa, cu atît mai mult nu poate să se mute la o altă eparhie şi să ia totul de la capăt. Nu retragem pe nimeni din scaun, dar cel care are are 80 sau 90 de ani nu va mai putea candida”.

Potrivit celor declarate de Patriarhul Daniel, alegerea Mitropolitului Clujului, în Sfîntul Sinod, se va face în 18 martie, ziua în care ÎPS Bartolomeu ar fi împlinit 90 de ani.

 Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza: „Ardealul e unul singur!”

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a negat sîmbătă, la Cluj, că ar fi spus, după moartea Mitropolitului Bartolomeu, că în Ardeal ar trebui să fie o singură mitropolie, cea de la Sibiu.

„Veniţi cu un document cu care să dovediţi asta. Cine a scris aşa ceva în presă, să răspundă. Eu aşa ceva nu am spus” – a declarat presei Mitropolitul Laurenţiu Streza. Streza a precizat că a avut o discuţie cu ÎPS Bartolomeu cu cîteva Streza-2săptămîni înainte ca acesta să moară. „Am fost şi am stat o oră de vorbă, aici, şi i-am mărturisit ceea ce de fapt ştia: că noi am fost împreună atît ca eparhii, cît şi ca şcoli teologice. Şi tot aşa, vom fi împreună, fiindcă la ultima şedinţă de Sinod, cînd s-a creat Mitropolia Clujului, s-a propus ca sinoadele mitropolitane din Ardeal să aibă cel puţin două şedinţe împreună. Iar dacă noi respectăm această hotărîre a Sfîntului Sinod, sîntem una. Ardealul e unul singur. Mitropolia Ardealului e cu centrul la Sibiu, cea a Clujului, cu centrul la Cluj, dar Ardealul e unul singur!”

Potrivit celor declarate de ÎPS Streza, în cinci ani de cînd există Mitropolia Clujului cele două sinoade mitropolitane nu au ţinut însă decît două şedinţe împreună.

„Mitropolitul de dinaintea mea şi ceilalţi au fost mitropoliţi pe tot Ardealul şi au fost şi pe mai mult. La vremea potrivită s-a făcut însă Mitropolia Banatului şi nu s-a întîmplat nimic. Aşa s-a făcut şi Mitropolia aceasta, a Clujului. Pe mine asta nu m-a lezat cu nimic, din contră, trei sferturi din obligaţiile sau din grijile mele le-a preluat celălalt. Aşa că noi, în Ardeal, vom fi totuna. Şi vom încerca să fim una prin deciziile pe care le luăm. Vedeţi, se va face canonizarea Mitropolitului Şaguna, şi toţi din Ardeal cer asta, pentru că Şaguna este al tuturor, nu este numai al Sibiului. Iar dacă luăm o hotărîre comună, va fi extraordinar!” – a mai declarat ÎPS Laurenţiu Streza.

Întrebat dacă are un favorit pentru scaunul de Mitropolit al Clujului, Mitropolitul Ardealului a declarat: „Eu am un singur vot şi pot să am un favorit, sau pot să am o preferinţă doar pentru unul dintre cei trei sau patru candidaţi propuşi. Nu pot să mai adaug eu pe cineva. Este un Statut, se pleacă de la propunerile Sinodului Mitropolitan şi ale Adunării Eparhiale, cărora Sfîntul Sinod le mai poate adăuga una. Iar dintre cei propuşi, Sinodul alege în final unul”.

În privinţa ÎPS Ioan Selejan, asupra căruia a fost chestionat dacă l-ar susţine, Mitropolitul Ardealului a declarat doar că misiunea pe care o face acesta „nu o face nimeni altul” şi că îl are „la suflet”. „Dumnezeu să-l ajute!” – a spus Streza. Aceeaşi urare a făcut-o şi cînd a fost vorba de un alt posibil candidat, PS Irineu Bistriţeanul.

„Dumnezeu să dea să fie ales cel mai bun!”, a spus Mitropolitul Laurenţiu Streza.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie