Suspectat că ar fi obţinut ilegal o diplomă postuniversitară

EFE
Noul lider al Partidului Popular spaniol (PP), Pablo Casado, a ajuns în atenţia justiţiei în urma suspiciunii că ar fi obţinut ilegal diploma de studii postuniversitare, acuzaţie pe care el o neagă şi asigură că nu are nicio intenţie să demisioneze. Tribunalul Suprem spaniol examinează în prezent oportunitatea deschiderii unei acţiuni penale împotriva lui Casado, după ce un magistrat a găsit ‘indicii’ de responsabilitate penală pentru presupuse neregularităţi în obţinerea diplomei postuniversitare.
Pablo Casado, deputat în vârstă de 37 de ani, a fost ales luna trecută preşedinte al Partidului Popular spaniol (PP), succedându-i lui Mariano Rajoy, care a părăsit conducerea acestei formaţiuni după ce în luna iunie a fost demis din funcţia de premier printr-o moţiune de cenzură în urma unui mega-scandal de corupţie, moţiune după care socialiştii au preluat conducerea executivului. În urma relatării despre posibilitatea de a fi cercetat penal, Casado a declarat la o conferinţă de presă că nu are nicio emoţie, întrucât nu a primit ‘niciun cadou’ de la Universitatea Regele Juan Carlos din Madrid, unde a primit diploma.
Conform unor articole apărute în presă încă din luna aprilie, Pablo Casado a urmat un masterat în Drept la respectiva universitate în anul academic 2008-2009, însă ar fi participat numai la patru din cele 22 de discipline obligatorii, 18 dintre ele fiindu-i echivalate. În plus, ar fi realizat numai patru din 90 de lucrări cerute de programa de studii, nu a frecventat cursurile şi nici nu a prezentat o lucrare de absolvire. În aceeaşi perioadă el era deputat regional de Madrid. Deputatul a menţionat că a primit doar o diplomă de absolvire şi că mai are timp să susţină lucrarea în baza căreia va obţine titlul de master. Cazul său rezultă dintr-o investigaţie judiciară mai amplă deschisă tot în urma unor relatări din presă despre iregularităţi în obţinerea titlului de master de către fosta preşedintă regională din Madrid, Cristina Cifuentes, membră de asemenea a Partidului Popular.

Articole din aceeasi categorie