Studiu documentar de înaltă ținută academică: Ion Breazu, Universitatea Românească „Regele Ferdinand I” din Cluj

Editura „Şcoala Ardeleană” a publicat, recent, volumul intitulat Ion Breazu, Universitatea Românească „Regele Ferdinand I” din Cluj. Apariţia unui remarcabil corpus documentar al istoricului și criticului literar Ion Breazu, aflat până acum într-un manuscris „uitat în colecții arhivistice”, i se datorează profesorului universitar dr.Vasile Puşcaş de la Facultatea de Studii Europene a universităţii Babeş-Bolyai”, care semnează şi studiul introductiv. Cartea evidenţiază rolul major al Universității Daciei Superioare pentru românii transilvăneni și pentru întreaga Românie, dar şi atașamentul unor prestigioși intelectuali față de „noua ctitorie academică” din Cluj, inaugurată oficial în februarie 1920. „Ca surse documentare pentru întocmirea acestei istorii a Universității din Cluj, Breazu a folosit preponderent publicațiile de referință ale Universității, izvoare inedite despre întemeierea și organizarea ei, lucrări bibliografice și istoriografice privind activitatea științifică și educativă din perioada interbelică. În plus, a beneficiat de rapoarte factuale distincte privind felul în care cele patru facultăți ale Universității au evoluat între 1919-1944. Nu în ultimul rând, pentru structura expunerii s-a inspirat din temele de fond ale dezbaterilor despre Universitatea din Cluj pe care le-a cunoscut inclusiv ca observator direct și istoric-participant la evenimentele care constituie istoria Universității clujene interbelice. Din această perspectivă s-a degajat și prezentarea modului cum minoritățile naționale din Transilvania acelei epoci s-au raportat la Universitatea din Cluj, precum și atitudinea aceleiași Universități față de studenții proveniți din rândul minorităților. Iar pentru că Universitatea din Cluj a avut stabilită o misiune clară, încă din 1919, Ion Breazu a întreprins și o analiză a funcției sociale și naționale a Universității clujene din anii interbelici. În toamna anului 1930 s-a sărbătorit, printr-un ceremonial de cel mai înalt nivel organizat la Cluj, primul deceniu de activitate a Universității „Regele Ferdinand I”. Cu acel prilej s-a înființat și asociația „Prietenii Universității din Cluj”, o organizație de tip alumni care și-a propus a menține viu spiritul academic de la Alma Mater Napocensis în rândul absolvenților ei, al simpatizanților și susținătorilor. În numele respectivei asociații a vorbit tânărul absolvent Ion Breazu care a exprimat un adevărat legământ față de Universitatea unde s-a format: „Sentimentele noastre de recunoștință le dăruim apoi iubiților noștri dascăli. Facem legământ sfânt să îmbogățim comorile cu care ne-au înzestrat și să le punem în slujba Patriei și a Umanității. În toate zilele vieții vom păstra în sanctuarele sufletelor noastre numele Universității «Regele Ferdinand I» și ne vom trudi să o facem iubită și stimată așa cum noi o stimăm și o iubim. Pentru a face o realitate din legământul nostru, vom așeza, mâine, temeliile societății «Prietenii Universității din Cluj», prin care ne vom trudi să grupăm în jurul iubitei noastre Alma Mater pe toți cetățenii Țării”, arată prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, în studiul introductiv.
Scris cu artă convingătoare, cu pasiune și creativitate, volumul ne invită să parcugem o excepţională suită de referinţe istorice: „Discursul d-lui Ion Breazu, delegatul foștilor studenți ai Universității (20 octombrie 1930)”, „Universitatea românească „Regele Ferdinand I” din Cluj”, „Universitatea românească din Cluj”,”Universitatea maghiară din Cluj”,”Întemeierea și organizarea Universității românești din Cluj”, „Dezvoltarea organismului universitar”, „Dezvoltarea și înzestrarea spațiului universitar”,”Activitatea didactică”,”Activitatea științifică”,”Biblioteca Universității și bibliotecile institutelor, seminariilor și laboratoarelor”, „Studenții”, „Relațiile internaționale ale Universității românești din Cluj”, „Universitatea românească din Cluj și personalitățile minoritare ale Ardealului”, “Funcțiunea socială și națională a Universității din Cluj”, „Universitatea românească în refugiu”.
Ion Breazu: „Visul unei Universități românești a Daciei Superioare, ne-a fost hărăzit nouă să-l trăim aievea, mai minunat chiar decât au cutezat strămoșii să-l viseze. Noi suntem cea dintâiu generație de Români ardeleni, cari am sorbit, liberi și din plin, din izvorul viu și binecuvântat al culturii și al spiritului general românesc. Dintre zidurile acestea, pururea dragi nouă, subt conducerea iubiților noștri maeștri, privirea noastră a străbătut, cu tinerească îndrăsneală, orizonturile infinite ale ideilor; aici ne-a fost sădită în suflet virtutea adevărului, binelui și frumosului, care apropie pe om de Dumnezeu și duce națiile spre mărire. Conștiința de neam, porunca solidarității indestructibile a Națiunei, aici, în Universitatea, care poartă pe frontispiciu Augustul nume al Regelui întregitor de hotare, am adâncit-o și am umplut-o cu înțelesul spiritualității. Ideea de dreptate – a cărei grijă o avea, mai presus de toate, Avram Iancu, atunci când își testa averea pentru o Academie de Drepturi – noi ne-am însușit-o întreagă și suntem hotărâți să luptăm, cu prețul vieții noastre, pentru realizarea ei”.
Profesorul Ion Breazu analizează două dintre împrejurările care au accentuat funcția socială a Universității din Cluj. „Mai întâi, tradiția însăși a vieții intelectualității române din Ardeal, care, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost stăpânită în mod progresiv de năzuința de a servi poporul, de a-l lumina și a-l îndrepta pe drumul progresului. Instituțiile publice, literatura, tot ceea ce au putut înfiripa Românii sub stăpânirea streină, a fost dominat de această tendință. În momentul întemeierii Universității din Cluj se ajunsese deci la o tradiție de la care nu ne putem abate. În al doilea rând, prin unii din profesorii săi, universitatea a cunoscut mai de aproape acele universități streine, îndeosebi americane, în care această funcțiune socială, de extensiune universitară, a luat o mare dezvoltare. Ei au căutat să aplice aceste metode de acțiune universitară asupra societății și la Universitatea Ardealului”.
Cartea profesorului Ion Breazu oferă informaţii preţioase despre evoluţia celor patru facultăţi ale Universităţii: Facultatea de Medicină, Facultatea de Litere și Filosofie, Facultatea de Științe şi Facultatea de Drept. Breazu stăruie asupra situaţiei extrem de grele a Universităţii româneşti în perioada Dictatului de la Viena (1940-1944). „Această operă de creație științifică și progres social a fost frântă în plin avânt de odiosul Diktat de la Viena, din 30 august 1940. Clujul, capitala Ardealului, cădea la 5 km dincolo de linia de frontieră stabilită prin acest diktat. Profesorii Universității din Cluj, întruniți în colegiu, au protestat cu toată energia și indignarea împotriva acestui act, care, fără să țină seama de voința poporului român, exprimată în mod liber în adunarea națională dela 1 Decembrie 1918, sfidând realitățile etnice și istorice, a tăiat în două trupul Ardealului, atribuind Ungariei 1.300.000 de Români. Cunoscând, dintr-o cumplită experiență, procedeele maghiare, Universitatea din Cluj a decis să se refugieze în partea rămasă liberă a Ardealului, așteptând acolo reparația care trebuie să vină. A fost ales Sibiul drept sediu provizoriu pentru Facultățile de Medicină, Drept și Litere, iar Timișoara pentru Facultatea de Științe. Se mai punea apoi, în mod și mai grav, problema localurilor pentru un mare număr de săli de curs, clinici, institute, laboratoare și cămine studențești. Și toate acestea, într-un moment când statul român, intrat pe calea dezastrelor provocate de Germania, trebuia să facă față atâtor alte nevoi, dintre care cea mai gravă era adăpostirea marelui număr de cetățeni și instituții evacuate, refugiate sau expulzate. Așa de mare a fost însă conștiința poporului român despre rostul în orice împrejurări al unei Universități a Ardealului, atâta iubire a avut el pentru Universitatea de la Cluj și atâta mândrie pentru opera înfăptuită de ea, încât a luat hotărâre de a o pune în funcțiune, fără întârziere, cu orice sacrificii. (…) În val-vârtejul refugiului, Universitatea n-a putut transporta decât o parte din bunurile ei, achiziționate cu atâta trudă în cursul celor 21 de ani de viață. (…) După o amenajare foarte sumară a acestor localuri, cursurile teoretice ale universității au putut începe încă la 10 noiembrie 1940. În timp ce acestea se țineau, a continuat cu energie opera de organizare și înzestrare corespunzătoare a sălilor de cursuri, a birourilor, a clinicilor, a institutelor și a laboratoarelor. Începută de profesorul Sextil Pușcariu, acela care a fost primul rector la Cluj, aceste activități au fost continuate cu multă pricepere, râvnă și devotament de prof. Iuliu Hațieganu, rector în acești ani grei (1941-1944)”.
*
Originar din Mihalţ (Alba), Ion Breazu a urmat studiile preuniversitare la Blaj (1913-1919) – centrul cultural al românilor transilvăneni în secolele al XVIII şi al XIX-lea, centru de promovare a latinismului de către corifeii Şcolii Ardelene -, iar apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii „Regele Ferdinand I” (1920-1924). Și-a susținut teza de doctorat, la Paris, tema aleasă fiind Edgar Quinet și românii. Apreciat pentru pregătirea sa temeinică și pentru harul discursului academic, Ion Breazu a urcat treptele ierarhiei universitare, devenind conferențiar la catedra de Istoria literaturii, în 1943. Instituția clujeană de învățământ superior era atunci în refugiu la Sibiu, în condițiile dramatice ale Dictatului de la Viena, prin care România a fost silită, la 30 august 1940, sub presiunea Germaniei naziste, să cedeze aproape jumatate din teritoriul Transilvaniei în favoare Ungariei … După revenirea Universităţii la Cluj, Ion Breazu a fost promovat, în anul 1955, la rangul de profesor al instituţiei de învăţământ superior, la catedra de Istoria literaturii române moderne. I-a cucerit pe studenți şi pe reprezentanţii mediului academic cu referințele sale substațiale asupra circulației valorilor universale în spațiul cultural românesc. Personalitate polivalentă, Ion Breazu a fost, în anii care au precedat opţiunea sa pentru o carieră universitară, arhivar la Arhivele Statului din Cluj, apoi secretar al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, administrator al Muzeului Limbii Române, cercetător la secţia de istorie literară şi folclor a filialei Cluj a Academiei, redactor la săptămânalul clujean Societatea de mâine (1926- 1933), membru în comitetul de direcţie al revistei Gând românesc. A condus revista Transilvania (1941-1945). Volume publicate de Ion Breazu:Edgar Quinet et les Roumains, Paris, 1932; Viaţa literară românească în Ardealul de după Unire, 1934; Michelet şi românii, 1935; Lupta românilor din Transilvania pentru limbă, 1943; Literatura Transilvaniei, 1944; Curs de istoria literaturii româ ne moderne (Eminescu și Caragiale), Cluj, 1950 (litografiat); Studii de literatură română și comparată, ediție îngrijită de Mircea Curticeanu, vol. I-II, Cluj, 1970-1973; De amicitia: Lucian Blaga-Ion Breazu. Corespondență, ediție îngrijită de Mircea Curticeanu, Cluj-Napoca, 1995.
Carmen Fărcaşiu