Studiu de seroprevalență a infecției SARS-CoV-2 pe teritoriul României, în perioada iunie – septembrie

Ministerul Sănătății a finalizat Ordinul pentru aprobarea efectuării Studiului de seroprevalență a infecției SARS-CoV-2, în perioada iunie – septembrie 2020, pe teritoriul României.

Potrivit declarației ministrului Nelu Tătaru, studiul urmărește determinarea gradului de răspândire a infecției SARS-CoV-2 în populația României, „pentru a putea fundamenta adecvat viitoarele măsuri de protecție a sănătății populației”. „Institutul Național de Sănătate Publică va coordona tehnic proiectul, va prelucra și va analiza datele, astfel încât în luna septembrie să avem primele rezultate. Conform estimărilor, un număr de 29.019 de seruri reziduale urmează să fie colectate și investigate. În acest sens vom aloca institutului 1,6 milioane de lei pentru achiziția de kituri, reactivi etc”, a declarat Tătaru, într-un comunicat al MS, remis presei.

Conform comunicatului, studiul de seroprevalență va include seruri reziduale recoltate de la persoane din toate grupele de vârstă, care se prezintă conjunctural pentru recoltări de analize la laboratoarele din fiecare județ pe durata perioadei de înrolare și care vor fi selectate cu pas de eșantionare. Vor fi persoane fără semne și simptome de boală infecțioasă, care își vor exprima consimțământul informat de participare la studiu.

Ministerul Sănătății precizează că direcțiile de sănătate publică vor selecta pentru studiu, la nivelul fiecarui județ și a municipiului București, 3-5 laboratoare proprii și/ sau laboratoare externalizate ale spitalelor județene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienți neinternați, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1.000 probe/ săptămână sau peste 40.000 probe/ an). Nu vor fi selectate în studiu laboratoarele proprii sau externalizate ale spitalelor de boli infecțioase, ale centrelor de transfuzii, ale spitalelor COVID sau ale spitalelor de pneumoftiziologie TBC sau laboratoare care deservesc cu predilecție aceste tipuri de spitale.

Ministerul dă asigurări că studiul de seroprevalență va fi realizat cu respectarea deplină a principiilor și regulilor de etică și a confidențialității datelor cu caracter personal, fiind avizat de Consiliul Științific al Institutului Național de Sănătate Publică – Comitetul de Etică a Cercetării.

M. T.

Articole din aceeasi categorie