Stea gigant bogată în litiu

Astronomii chinezi au descoperit cu ajutorul unui telescop special o stea gigant bogată în litiu, unul dintre cele trei elemente considerate prezente în aşa-numitul Big Bang, informează revista britanică Nature Astronomy citată de EFE.
Astronomii de la National Astronomical Observatories of China (NAOC, în engleză), au informat că gigantul gazos are de 3.000 de ori mai mult litiu decât nivelul normal şi se află în direcţia constelaţiei Ophiuchus, (unde există mii de stele, planete şi roci), la distanţă de 4.500 de ani lumină de Terra. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul lui LAMOST, un telescop refractor special, refractor instalat la observatorul NAOC din Xinglong, nordul Chinei.
Acesta poate observa simultan 4.000 de corpuri cereşti şi a avut un mare aport la studierea structurii Galaxiei, potrivit experţilor.
Litiul, cu numărul atomic 3, este considerat unul dintre cele trei elemente sintetizate în aşa numitul Big Bang, alături de hidrogen şi heliu, iar abundenţa sa este o dovadă edificatoare a acestei teorii, potrivit căreia Universul s-a născut dintr-un punct de o natură cu totul specială, aşa-numită singularitate primordială fierbinte şi se extinde continuu.

Articole din aceeasi categorie