Spre cetatea de vis a unirii. Alegerea deputaților pentru Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia

10 noiembrie 2018 | Articol scris in EVENIMENT,Istorie

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai’’ în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri continuă astăzi cu prezentarea unui proces extrem de important care a precedat actul de la 1 decembrie 1918. Este vorba de alegerea deputaților pentru Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia.
Povestea României Întregite, visul atâtor generații, inițiată cu episodul consumat la 27 martie/9 aprilie 1918, respectiv unirea Basarabiei, continuată cu cel de la 15/28 noiembrie 1918, când Bucovina revenea în cadrele statului român, avea să se definitiveze în iarna anului 1918, într-o zi geroasă de 18 noiembrie/1 decembrie, la Alba Iulia. Astfel, unirea Ardealului, frumosul leagăn al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai țărilor românești, după cum sugestiv îl descria regele Ferdinand, consfințea noua arhitectură frontalieră a regatului român.
Ultimul episod nu ar fi avut însă un final fericit, dacă nu ar fi fost pregătit cu minuțiozitate de liderii politici români ai vremii. Or, în toamna anului 1918, solidaritatea națională a funcționat impecabil. Conștienți de importanța momentului, fruntașii români din Transilvania au conlucrat pentru a face ca visul să devină realitate. Astfel, au decis constituirea unui organism care să coordoneze lupta de emancipare națională a românilor. Importantul rol și l-a asumat Consiliul Național Român Central. Eficiența măsurilor adoptate de către acesta s-a remarcat la mijlocul lunii noiembrie, când pregătirile pentru realizarea unirii intraseră în linie dreaptă. Ideea organizării unei adunări naționale, care să voteze actul Unirii Transilvaniei cu România, era îmbrățișată de toți liderii politici români.
În vederea aplicării acestei decizii, instituția coordonatoare, respectiv Consiliul Național Român Central, a trimis la 2/15 noiembrie 1918 un ordin circular către toate consiliile naționale locale de pe întreg teritoriul Transilvaniei. Conform acestuia, alegerile de delegați/deputați pentru Marea Adunare Națională trebuiau să fie organizate în circumscripțiile existente deja, respectiv în cercurile electorale de la alegerile anterioare. În fiecare cerc trebuia să se aleagă 5 delegați. De asemenea, trebuiau aleși și membri supleanți în toate adunările electorale, ca, în caz de necesitate, să-i poată înlocui pe titulari. Aceștia trebuiau să dețină un act oficial, semnat de președintele și de notarul adunării electorale, dar și de către toți „bărbații de încredere ai comunelor din cerc”, denumit credențional. Delegații urmau să fie aleși pe baza sufragiului universal. În aceeași circulară, era exprimat și dezideratul ca la Adunarea Națională să fie reprezentate toate clasele sociale. Alături de acești deputați aleși, la întrunire urmau să participe și câțiva membri de drept, care nu mai erau nevoiți să treacă printr-un proces electoral. Aceștia erau: reprezentanții celor două partide politice din Transilvania, respectiv Partidul Național Român și Partidul Social-Democrat, episcopii, vicarii, protopopii, dar și câte un reprezentant al fiecărui consistoriu și al fiecărui capitlu. De asemenea, beneficiau de acest drept și reprezentanții organizațiilor culturale, câte 2 reprezentanți aleși din partea reuniunilor de femei, școlilor medii, gimnaziilor, instituțiilor superioare, câte un reprezentant al colegiului profesoral, câte doi reprezentanți aleși ai reuniunilor învățătorești, câte un ofițer și un soldat din fiecare secțiune comitatensă a gărzilor naționale, câte doi reprezentanți din fiecare reuniune de meseriași, câte doi reprezentanți ai tinerimii universitare.
Câteva zile mai târziu, la 7/20 noiembrie 1918, era anunțată de către Consiliul Național Român Central și data de desfășurare a Adunării Naționale, respectiv, 18 noiembrie/1 decembrie. În privința locației, a fost preferat orașul Alba Iulia, considerat un simbol al Ardealului. Impactul scontat prin alegerea acestei opțiuni nu a întârziat să apară. Nu trebuie să uităm că, având o continuitate încă din epoca romană, era orașul în care intrase la 1600 Mihai Viteazul, înfăptuind, deși vremelnic, prima unire a românilor, demonstrând că proiectul vechii Dacii era unul realizabil. Or, toate discursurile liderilor politici ai vremii aveau în centru acest episod. Nu este mai puțin adevărat că era și orașul martiriului lui Horea, Cloșca și Crișan. Cu o astfel de istorie, urbea de pe Mureș era considerată cea mai bună opțiune pentru a deveni și orașul Unirii.
Etapa următoare a constat în desfășurarea procesului electoral. În cadrul fixat de Consiliul Național Român Central au fost, astfel, organizate alegeri în toate cercurile electorale anunțate. De asemenea, majoritatea reuniunilor menționate și-au desemnat reprezentanții, certificându-le calitate printr-un credențional. Atmosfera de entuziasm, care a caracterizat organizarea acelor alegeri, nu poate fi contestată.
După finalizarea procesului, s-a trecut la următorul pas, respectiv la convocarea delegaților, printr-o circulară. Aceasta a fost dată în ziua de 20 noiembrie. Deputații erau anunțați că trebuiau să se prezinte cu un act de legitimare: fie credenționalele, fie literele-credenționale, avizele sau plenipotențele. Aceste documente, oficializate prin semnăturile aferente și parafate cu sigiliile comunale și parohiale, relevau valoarea juridică de necontestat a întregului proces de alegere a deputaților pentru Adunarea Națională de la Alba Iulia.
Reprezentanții românilor erau chemați să se pronunțe asupra dezideratului referitor la Alipirea Ardealului şi a ţinuturilor mărginaşe din Ungaria locuite de români la statul român şi prin aceasta unirea românilor de pretutindeni într-un singur şi nedespărţit stat naţional unitar.
Pentru a ajunge la timp, la întrunire, delegațiile de deputați din diversele colțuri ale Transilvaniei au pornit cu câteva zile înainte de eveniment spre Alba Iulia. În acest sens, unul dintre participanți, Gheorghe Maier, fost soldat în armata austro-ungară, remarcă: Trenurile pline … veneau de pe Valea Mureşului, de pe Valea Someşului şi din nordul sau vestul Transilvaniei. Păreau aceste trenuri nişte fiinţe vii, aşa de mare era furnicarul de lume, iar atmosfera vibra de cântece naţionale mobilizatoare şi de strigătele şi încurajările patriotice strigate de fiecare în gura mare.
Deplasarea spre cetatea unirii s-a făcut nu doar cu trenul, ci și cu căruțele. Nu rare au fost cazurile în care atelajele erau prevăzute cu steaguri tricolore. Îmbrăcămintea delegaților atrăgea, de asemenea, atenția. De regulă, aceștia aveau brâuri sau eșarfe tricolore, căciuli cu cocarde, de asemenea tricolore, montate pe crenguțe de brad. Tabloul era unul de poveste, așa cum îl regăsim în memoriile unor participanți.
În seara zilei de 30 noiembrie, coloanele de căruțe, ajunse la zidurile cetății, se întindeau pe câțiva kilometri. Cum pe poarta principală de intrare în oraș puteau intra doar delegații oficiali, ceilalți participanți erau îndreptați spre câmpul din spatele cetății.
În dimineața zilei de 1 decembrie 1918, deși bătea un vânt rece însoțit de ninsoare şi lapoviţă, orașul, îmbrăcat de sărbătoare, era împânzit de o mulțimea pestriță. Cu toate acestea însă plutea în aer un sentiment al solidarității, al empatiei, al unirii în cuget și simțiri. A fost locul unde cărturarii și țăranii alcătuiau o singură apă și un pământ, după cum mărturisea Ștefan Manciulea, participant la eveniment.
Un elocvent tablou al cetății a fost creionat și de un delegat la Adunarea Națională, medicul Dominic Stanca. Impresiile sale devin mărturii peste timp. Prin intermediul memoriilor sale, cititorii pătrund încet în atmosfera marelui eveniment: Oraşul e numai om şi drapele. Mai mult de o sută de mii de oameni au grăbit să se adune la sunetul goarnei de chemare pentru marele praznic al libertăţii. Drumul care duce în cetate e păzit de moţii lui Iancu, îmbrăcaţi în straie albe. Deasupra porţii de intrare a cetăţii un uriaş drapel tricolor îşi fâlfâie faldurile în vânt atingând în jocul lui mica deschizătură a celulei lui Horea. Sus, în cetate, în marea sală a Casinoului ofiţeresc, se adună delegaţii oficiali care umplu sala până la ultimul loc. Pe podiumul din faţă iau loc membrii Consiliului naţional, în frunte cu bătrânul Gheorghe Pop de Băseşti. Într-o linişte impresionantă sunt citite punctele Adunării.
Când Cicio Pop, vicepreşedintele Adunării, declară solemn că poporul român din Ardeal se alipeşte la România, toată suflarea este cuprinsă de emoţie vibrantă, ochii se umezesc de lacrimi şi fiecare luare de cuvânt este frenetic aplaudată. Uralele nu mai încetează. Oameni necunoscuţi se îmbrăţişează şi se sărută. Toţi cred în unirea frăţească care să ne ducă la fericirea atât de mult aşteptată. În clipele supremei fericiri s-a uitat toată suferinţa, încrezători într-o viaţă nouă.
Marea majoritate a deputaților aleși, având credenționalele la ei, erau prezenți în istorica zi, în cetate, având mandatul clar de a susține unirea Ardealului cu țara-mamă. Trebuie să menționăm că printre acești delegați s-a aflat și un număr important de femei. Episodul este cu atât mai important de relevat cu cât era prima participare a acestora într-un for cu putere decizională, de fapt se consemna o primă participare a româncelor din Ardeal la viața politică a provinciei. Reprezentante ale societăților sau reuniunilor de femei, ale celor de învățători sau ale celor studențești, doamnele s-au prezentat la Alba Iulia cu scopul de a-și da și ele votul pentru realizarea idealului național.
La evenimentul din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia au participat însă mult mai mulți români, cifra ridicându-se la peste 100.000 de participanți. Prezența acestora a fost solicitată, nu de puține ori, de liderii politici români. Unii dintre aceștia fuseseră aleși de comunitățile lor cu scopul de a participa la Marea Adunare Națională pentru a susține voința neclintită a locuitorilor din satele, comunele și orașele Transilvaniei de a se uni cu România.
Mulți dintre cei care au asistat la eveniment au lăsat mărturii despre acea zi memorabilă din viața lor. Toți au surprins caracterul indescriptibil al momentelor trăite la Alba Iulia, în acea zi. Puternic impresionați de evenimentul la care au fost părtași, în marea lor majoritate consideră că emoția acelei zile nu poate fi descrisă în cuvinte.
Prin scrierile lor, memorialiştii au lăsat posterității crâmpeie de istorie. Prin intermediul acestora puteam fi și noi, cititorii de astăzi, părtași la atmosfera pe care ei au trăit-o în acele zile. Bunăoară, bucuria care a cuprins mulţimea prezentă pe câmpul lui Horea, când a fost anunţată hotărârea de unire cu România, o resimțim și noi prin lecturarea unor fragmente de memorii. De asemenea, putem percepe, prin detaliile oferite, și entuziasmul şi încărcătura emoţională deosebită, prezentă atât în sala în care a fost votată unirea, printre delegaţi, cât şi în afara ei, printre cei 100.000 de participanți. În momentul când Sfatul Naţional şi-a spus ultimul cuvânt şi s-a pronunţat asupra unirii, cineva din sala respectivă a deschis fereastra către stradă şi din toate puterile a strigat către mulţime: S-a votat unirea cu Patria Mamă! Această veste comunicată spontan a provocat o explozie de strigăte puternice, după care a urmat zguduitorul strigăt de Trăiască!, repetat fără încetare.
Solidaritatea manifestată de generația Marii Uniri, dar și efervescența manifestă în toate comunitățile românești din Transilvania au făcut posibil actul de la 1 decembrie 1918. Delegații prezenți la Adunarea Națională de la Alba Iulia și-au îndeplinit obiectivul și și-au onorat mandatul pe care l-au primit de la comunitățile pe care le-au reprezentat. Unirea Transilvaniei cu România a fost proclamată, dar și înfăptuită.
Povestea României Întregite trebuie, așadar, să continue. Înaintașii trebuie cinstiți, iar noi trebuie să dovedim că suntem vrednici de ce avem!
Bibliografie:
1. 1918 la Români. Documentele Unirii, Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918, vol. VIII, (coordonatori: Ștefan Pascu, Ion Popescu-Puțuri, Augustin Deac), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
2. Constantin Dumitrescu, Ioan Sima, Când ceasu bate mai presus de vreme. Pagini memorialistice din anotimpul Marii Uniri, Editura Daco Press, Cluj-Napoca, 1993.
3. Florea Marin, Medicii şi Marea Unire, Târgu Mureş, 1993.
Sursa fotografiilor:
https://ro.wikipedia.org/; www.gazetademaramures.ro/; ://alba24.ro/