Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca solicită creșterea numărului de posturi

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca solicită suplimentarea numărului de posturi. În acest sens, conducerea unității medicale clujene a solicitat Consiliului Județean Cluj să aprobe creșterea cu încă 65 de posturi a organigramei instituției. În prezent statul de funcții al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca prevede 891,5 posturi, din care în aparatul de specialitate al spitalului 676,5 şi 215 de medici rezidenţi.
În Organigrama şi Statul de funcţii propuse aprobării sunt prevăzute 956,5 posturi, cu 65 posturi mai mult decât în cel aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Cluj nr. 242/2019.
Prin urmare, numărul total de posturi din Organigrama şi Statul de Funcţii ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca va fi de 956,5 posturi, din care în aparatul de specialitate al spitalului 676,5 şi 280 de medici rezidenţi. Consiliul Județean Cluj a dat curs solicitării unității medicale, urmând ca în ședința deliberativului de astăzi să fie supus aprobării un proiect de hotărâre în acest sens.
Tot astăzi, consilierii judeţeni vor analiza un proiect de hotărâre ce vizează alocarea a 2.2 milioane de lei din fondul de rezervă al judeţului pentru două spitale implicate în tratarea bolnavilor suspecţi de infectarea cu coronavirus. Este vorba de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca şi de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon-Daniello’’.
„Având în vedere perioada dificilă pe care o traversăm, criza provocată în întreaga lume de apariția noului virus COVID-19, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca se află în plin proces de preluare, diagnosticare și tratare a pacienților suspecți de infectarea cu coronavirus. Prin urmare, prin adresa nr. 4.492/16.03.2020 Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca solicită sprijin financiar în vederea realizării în condiții optime a obligațiilor ce revin spitalului, adresa fiind însoțită de o listă cuprinzând lucrările, echipamentele și produsele de strictă necesitate pentru spital în această perioadă de criză. De asemenea, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon-Daniello Cluj-Napoca, prin adresa nr. 1304/18.03.2020, solicită sprijin financiar pentru achiziționarea de echipamente medicale și dezinfectanți, produse necesare pentru protecția personalului și a pacienților, inclusiv triajul epidemiologic în contextul pandemiei de COVID-19, spitalele de pneumoftiziologie din întreaga țară vor constitui eșalonul 2 de luptă împotriva COVID-19. În urma solicitărilor, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca s-a propus alocarea a două milioane lei iar pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon-Daniello’’ suma de 200 mii lei.

C.P.

Articole din aceeasi categorie