Spectacol de toamnă la cota 1250

Culorile anotimpului de pe aceste platouri montane ale Apusenilor sunt greu de reprodus pe șevaletul pictorilor. În acest debut de toamnă blândă, bogăția culorilor este fascinantă, îți mângâie nu doar ochii, ci și sufletul. O adevărată procesiune spectaculară la cota 1250 de metri ai Mărișelului, unde bolta cerească, seara, pare a se sprijini pe vârful copacilor seculari, iar susurul apelor par a fi o simfonie a eternității.

În acest mediu ambiant s-a desfășurat a lV – a ediție a Zilelor Muntelui, o sărbătoare coordonată de primarul comunei Mărișel, Viorel Ghic, sprijinit de Consiliul local, de Forumul Montan din România, prin președintele Filialei Cluj, prof. Alexandru Cordoș, Societatea Cultural Patriotică Avram Iancu, prin al său lider, Tiberiu Groza, președintele Asociației Pelaghia, Viorel Pleșa, de prof. Ioan Mariș, președintele Asociației Mărișana, fermieri locali și Centru Județean pentru Conservarea și Valorificarea Culturii Tradiționale Cluj.

Și cum la Mărișel se află locația Oficiului Județean de Dezvoltate Montană, sâmbătă, în sala de festivități a pensiunii Popasul Iancului, a avut loc o sesiune de comunicări științifice la care au participat: președintele Forumului Montan Român, prof.univ. Radu Rei, consilierul ministrului agriculturii, Tiberiu Ștef, Dr. ing. Vasile Avadanei, cercetător în cadrul Academiei Române, prof. Alexandru Cordoș, președintele Filialei Cluj a FMR, prof. univ. dr. Cornel Cătoi, rectorul USAMV Cluj, Roxana Vidican, decan al acestei instituții de învățământ superior și prof. univ. dr. Avram Fițiu, Ioan Oleleu, director Direcţiei Sanitar Veterinare Cluj, Mircea Mudure, director Direcţia General Agricolă, Horia Nasra, parlamentar alți invitați și consilieri și fermieri locali.

După salutul de bun venit pe aceste înălțimi pline de istorie ale Apusenilor și mulțumiri adresate personalităților ce onorează acest important eveniment montan, s-a intonat Imnul Muntelui, pe versurile poetului Adrian Păunescu și muzica lui Marius Coșerariu, după care, primarul Viorel Ghic a invitat la cuvânt consilierul ministrului Agriculturii, Tiberiu Ștef care a vorbit despre utilitatea legislației zonei montane, despre politicile agricole ale Uniunii Europene pentru perioada anilor 2021 – 2028, care se bazează pe principiile performanței și provocări foarte mari.

Referindu-se la zona montană, Tiberiu Ştef a subliniat faptul că prin strădania ministrului Daia a fost alocată suma de 1 miliard de euro, ce trebuie investită în dezvoltarea acestei importante zone producătoare de carne, lapte, lână, plante medicinale și fructe de pădure.

S-a cerut demisia lui Tişe

Deputatul Horia Nasra a menționat faptul că raționalizarea tăierii lemnului trebuie să genereze alte activități și servicii menite să prevină depopularea în aceste zone montane cu mari tradiții, însă acest lucru nu poate fi conceput fără infrastructura necesară.

Supărat de starea deplorabilă a drumului Gilău – Mărișel, a celor din Valea Drăganului, Băișoara, Iara și multe altele, deputatul social democrat a cerut demisia președintelui CJC, Alin Tișe și a tuturor consilierilor județeni. În același timp, social democratul clujean a propus ca parte din redevența lemnului, aurului, pietrei și a altor produse montane să rămână la dispoziția unităților de unde sunt exploatate.

O altă nemulțumire a vizat lipsa primarilor din zona montană a județului Cluj la acest forum, fiind în sală doar primarul comunei gazdă, Viorel Ghic și cel al comunei Călățele, Vasile Tripon, cum, de altfel, din 14 parlamentari ai Clujului, a fost prezent doar unul și nimeni de la CJC.

Dănuț Ghețan, director al Agenției Naționale a Zonei Montane, a menționat, între altele, că 12% din populația globului trăiește la munte, că muntele ocupă 24% din suprafața pământului, iar populația și suprafața montană a României depășește aceste procente.

Pentru implementarea Legii Muntelui nr. 197/2018 sunt abilitate nouă ministere care trebuie să coordoneze și să acționeze unitar pentru rezolvarea multiplelor probleme ale acestor teritorii unde infrastructura este proastă, locuri de muncă lipsesc, iar valorificarea potențialului natural, cultural și patrimonial este insuficient. Despre certificarea produselor montane de origine animală a vorbit Ioan Oleleu.

Soluţii pentru dezvoltarea zonei montane

Multe alte aspecte ce ţin de dezvoltarea zonei montane au făcut obiectul comunicărilor susținute de prof. univ. Cornel Cătoi, Roxana Vidican și Avram Fițiu, ultimul insistând pe experiențele unor comunități din țară și Polonia, pliate pe domeniul promovării tradițiilor și agroturismului, care generează venituri considerabile.

Cercetările și experiența științifică a președintelui Forumului Montan Român, Radu Rei, a provocat un mare interes auditoriului, iar controversatul său dialog de o oră avut cu Nicolae Ceaușescu și diapozitivele de succes aduse din zona Bucovinei au avut darul de a convinge că se pot însuma tradiția cu modernul în mirificele ținuturi montane ale României.

S-a insistat mult pe legislația muntelui, produsul montan și logoul său, sesiunea fiind o reușită pentru care președintele filialei Cluj, Alexandru Cordoș a mulțumit participanților, subliniind o bună parte din prioritățile ce stau pe agenda filialei clujene.

Duminică, serbarea muntelui a continuat pe platoul din fața Primăriei, unde au fost organizate expoziții de artizanat şi un târg de siropuri şi dulcețuri din fructe de pădure. De asemenea, au fost amenajate ateliere, unde s-au produs plăcinte cu brânză unse cu smântână, grătare cu numeroase sortimente de fripturi, ceaune cu balmoș și gulaș din miel, ied și vânat, dar și o mare și plăcută expoziție de animale aduse de gospodari de pe pășunile montane.

După ce preoții au săvârșit o slujbă Te Deum la monumentul eroilor ridicat în centrul civic chiar în acest an, și unde s-au depus coroane de flori din partea Parlamentului României, prin deputații Horia Nasra și Cornel Itu, din partea Instituției Prefectului, a Primăriei Mărișel, Primăriei Mărgău și PNL Cluj, interesul s-a mutat spre scena artistică.

Sărbătoarea Muntelui, umbrită de disputa politicienilor

După deschiderea făcută de șeful administrației locale, Viorel Ghic, au luat cuvântul Ioan Aurel Cherecheș, prefectul județului, Daniel Buda, europarlamentar, Horia Nasra și Cornel Itu, care au felicitat conducerea comunei pentru modul exemplar de organizare a Zilelor Muntelui și beneficiile aduse de noua legislație montană.

Din nefericire replicile politice purtate între liderii celor două partide politice, PSD și PNL, au provocat rumoare și disconfort miilor de participanți la acest eveniment. La starea mizerabilă a drumurilor județene și demisiile cerute de Horia Nasra, Daniel Buda a replicat că guvernarea PSD a adus țara ‚’în această situație jalnică’’.

Programul cultural artistic a fost susținut de taragotiștii din Mărișel, formația de dansuri Nepoții Iancului, de soliștii: Mariana Morcan, Lucia Potra, Livia Maria Hetea Danciu, Ana Maria Mariș, Anicuța Roșu, Ioana Marc, Denisa și Diana Todea, Lavinia Maria Danciu, Patricia Popa, Silvia Ilea, Octavian Mariș, Nicolae Turcu, Iulia Bucur, Grupul Izvoare și ansamblul Dor Transilvan.

În timpul programului au mai urcat pe scenă 13 familii care au împlinit 50 de ani de conviețuire, care au primit din partea conducerii comunei câte un premiu de 500 lei, flori și diplome de excelență. Totodată, 16 elevi de gimnaziu, liceu și studenți ai localității au primit câte 500 de lei și diplome de merit, premiați fiind și fermierii care au cele mai frumoase exemplare de bovine, ovine și cabaline.

Prin tot ceea ce s-a întâmplat sâmbătă și duminică la Mărișel, privind splendorile acestor înălțimi, ne-am convins, încă o dată, că spusele lui Ruskin,, Munții sunt marile catedrale ale naturii, ziduri de stânci, mozaic de flori, coruri de izvoare, altar de zăpadă, boltă de stele’’, incubă ancestrale adevăruri.

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie