Sinodul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului acuză Parlamentul de imoralitate politică

Printr-un Apel dat ieri publicităţii, Sinodul Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îndeamnă Curtea Constituţională să-şi asume „ferm şi fără echivoc, competenţa supremă de a identifica pîrghiile constituţionale care să facă posibilă soluţionarea morală a actualei crize politice”.

Apreciind că statul român a intrat într-o criză fără precedent prin suspendarea preşedintelui, dar fără a se pronunţa asupra constituţionalităţii şi legalităţii acestor demersuri de suspendare, Sinodul Mitropolitan atenţionează: „Putem Catedrala-Mitropolitana-10înţelege că parlamentul a fost desemnat de popor prin alegeri libere şi că avea autoritatea să-l suspende pe preşedinte (chiar cu ignorarea avizului negativ al Curţii Constituţionale), că hotărîrea lui trebuie să fie validată sau invalidată de un referendum şi că, în această problemă, opţiunea electoratului reprezintă instanţa supremă. Toate acestea ţin de legalitate. Iată însă că parlamentul a adoptat o lege prin care îşi conferă dreptul de a decide a-posteriori, adică după ce poporul se va pronunţa prin referendum, care va fi soarta preşedintelui suspendat. Or, aceasta înseamnă abandonarea principiilor democratice ale statului de drept şi revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare. Aici nu mai poate fi vorba de legalitate sau ilegalitate, ci de imoralitate politică”.

Apelul de ieri îi urmează celui lansat în 27 martie întregii clase politice din România, prin care reprezentanţii Bisericii Ortodoxe cereau găsirea unor soluţii pentru depăşirea impasurilor temperamentale şi restaurarea lucidităţii responsabile. Aşa cum se aminteşte acum, acel apel a fost făcut „în numele celor peste patru milioane de cetăţeni păstoriţi, preoţi şi mireni, cei care alcătuiesc electoratul din opt judeţe transilvane”. „Nu am nutrit atunci şi iluzia că aleşii poporului, prinşi în crîncene lupte fratricide, mai au timp să se gîndească şi la cei care i-au ales, şi cu atît mai puţin la Dumnezeu. Din nefericire, temerile s-au adeverit, iar păstoriţii noştri ne trimit tot mai numeroase semnale că e timpul să intervenim din nou. O facem, dar fără să le şi promitem că vom părăsi echidistanţa politică, aşa cum sîntem îndemnaţi în disperare de cauză, pentru faptul ca ea este o hotărîre a Sfîntului Sinod care se cere respectată în primul rînd de membrii acestuia” – se mai precizează în Apelul semnat de Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Arhiepiscopul Andrei al Alba Iuliei, Episcopii Sofroniu al Oradiei şi Justininan al Maramuresului, Episcopii vicari Irineu, Vasile, Petroniu şi Iustin.
M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie