Singurătatea și comuniunea

A trecut Postul Mare, au trecut și Sfintele Paști, răstimp în care situația ne-a obligat să fim singuri. Epidemia de coronavirus ne-a determinat să păstrăm distanța socială și să ne ferim de Covid-19. Am încercat pe cât ne-a fost cu putință să nu ne îndepărtăm de cei dragi și să nu cădem în depresie.

Dacă e să fim obiectivi, vom recunoaște că totuși această perioadă, cu toată sforțarea noastră, ne-a marcat și că tare dorim să-i putem reîntâlni față către față pe credincioșii noștri și pe toți cei dragi. Așteptăm cu nerăbdare să se diminueze pandemia și să aibă credincioșii acces în biserică.

La modul ideal, singurătatea poate avea și un rol pozitiv. Numai că noi nu suntem întotdeauna la înălțimea duhovnicească de a gusta binefacerile însingurării. Avva Ruf a fost întrebat: „Ce este liniștea? și care este folosul ei?” Iar bătrânul a zis: „Liniștea este a sta în chilie cu frica și cunoștința lui Dumnezeu, ferindu-te de pomenirea de rău și de cugetarea înaltă. Acest fel de liniște fiind născător de toate faptele bune, ne păzește de săgețile vrăjmașului cele înfocate, nelăsându-ne să fim răniți de ele”.

De fapt, Însuși Mântuitorul căuta clipe de liniște în singurătate. După prima înmulțire a pâinilor, citim că „dând drumul mulțimilor, S-a suit în munte, ca să se roage singur” (Matei 14, 23). Ba chiar și ucenicilor le-a dat acest sfat: „El le-a zis: Veniți voi înșivă de o parte, în loc pustiu, și odihniți-vă puțin. Căci mulți erau care veneau și mulți care se duceau și nu mai aveau timp nici să mănânce” (Marcu 6,31).

Modul pozitiv de funcționare al singurătății ni-l descoperă și unul din clasicii literaturii noastre: „Când, în singurătate, începi să te asculți pe tine singur, și să cobori în marea taină, în tine însuți, să-ți dai seama că exiști ca o ființă separată de tot restul lumii, dar cu care iei clipă de clipă contact, nu mai poți dubita în existența Creatorului, nici să crezi în nimicirea ta totală prin moarte. Se pun în fața ta două mistere, care sunt însă două realități: unul ești tu, mărginit și parcă totuși inepuizabil ca obiect de cercetat și cunoscut; și altul e nemărginit; Ființa Supremă, pe care dacă ai  studia-o și ai încerca să o cunoști rânduri de veșnicii, nu vei putea epuiza niciodată suprema realitatea” (Ion  Agârbiceanu, Fața de lumină a creștinismului).

Acesta este modul pozitiv de a te folosi de singurătate. Dacă încă nu ai niște repere duhovnicești, poți derapa în depresie. Noi nădăjduim că în momentul în care restricțiile se vor încheia, oamenii care-și pun problema spirituală cu seriozitate, cu mai multă râvnă vor căuta biserica și se vor preocupa de comuniunea liturgică.

În Biserică se creează o emulație duhovnicească, de aceea Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune, fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne” (Evrei 10, 24-25) .

În biserică, sufletul își găsește liniștea și se încarcă de iubire față de ceilalți, căci spune Sfântul Vasile cel Mare: „Cine, oare, mai poate fi socotit vrăjmaș al altuia, atunci când își unește glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă lui Dumnezeu? Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea, făcând din tovărășia laolaltă a glasului un fel de trăsură de unire între oameni, aducând pe credincioși laolaltă într-un singur glas de cor, psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc”.

Sfântul Pavel, referindu-se la importanța comuniunii liturgice, zice: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare împărtășirea cu trupul lui Hristos? Căci o pâine, un trup suntem cei mulți, căci toți ne împărtășim dintr-o pâine” (1Corinteni 10, 16-17).

Comuniunea perfectă o stabilim la Sfânta Liturghie. Primii creștini numeau prima parte a Liturghiei „synaxis” sau „adunare”. „Este foarte important să realizăm că această «adunare», venirea împreună a multora care devin un trup, este într-adevăr începutul sau chiar însăși condiția Liturghiei – rugăciunea  comună a Bisericii” (Pr. Alexander Schmemann, Liturghie și viață).

Noi sperăm că dorința creștinilor de a se aduna la Biserică să nu fie slăbită de această perioadă de pandemie ci, din contră, ea să devină mai puternică. Gândirea seculară care-i influențează pe unii oameni, ne rugăm Domnului să fie depășită.

În „Explicarea Dumnezeieștii Liturghii”, Părintele Stefanos Anagnostopoulos ni-l pune în față pe Domnul Costes, om necredincios, care mergând la rudeniile sale dintr-un sat în ziua de Crăciun, efectiv L-a văzut la Sfânta Liturghie pe Hristos euharistic.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca această perioadă de încercare să treacă, pandemia să se termine, iar dumneavoastră  în număr și mai mare să puteți veni la biserică. Hristos a înviat!

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului
și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului