Sindromul fragilității

Fragilitatea este un sindrom geriatric complex, caracterizat prin scăderea vitalității și creșterea vulnerabilității. Este considerat un sindrom biologic, din cauza scăderii rezervelor organismului și a rezistenței la factorii stresori, prin declinul mai multor sisteme de organ.
Acest diagnostic medical ar putea fi aplicat și popoarelor aflate în derivă, dar care, pentru a demonstra că sunt totuși altceva decât ceea ce le consideră alții din jurul lor, sfidează, amenință și apelează la diverse provocări. Un exemplu ar putea fi chiar maghiarii.
Semnalul fragilității acestui popor a apărut în contextul bătăliei de la Mohacs. De atunci, maghiarii nu au făcut altceva decât să arate că sunt altfel decât la 1526.
A urmat un alt moment în care maghiarii au încercat să-și afirme identitatea: revoluția de la 1848-1849. Din cauza naționalismului agresiv și a neacceptării revendicărilor revoluțioanre ale celorlate națiuni, demersul revoluționar al maghiarilor a eșuat.
A venit Primul Război Mondial. Și de această dată, ei au încercat să se legitimeze ca o națiune cu rol important în această parte a Europei, folosindu-se de așa zisul drept istoric – dreptul sabiei – pentru a putea domina în continuare popoare ce vorbeau alte limbi: sârbi, croați, români, ruteni etc. Din nou s-a dovedit că aceste pretenții sunt total anacronice, nefiind validate de comunitatea internațională, impunându-se principiul modern și democratic, al autodeterminării națiunilor.
După Marele Război și Conferința de pace de la Paris din 1919-1920, maghiarii au refuzat să privească spre viitor și să recunoască noile realități politice, preferând întoarcerea spre trecut și cultivarea ideologiei revizioniste. Iar cei mai fideli reprezentanți ai națiunii în derularea propagandei și planurilor revizioniste au fost chiar conducătorii acesteia. Mai întâi a fost Horthy Miklos, amiralul fără flotă și călărețul care intra trimfător în 15 septembrie 1940 în Clujul ocupat în urma aranjamentelor meschine făcute în 30 august, la Viena. După 1989, cursul revizionist este asigurat de cei care ajung la cârma Ungariei, unitatea maghiarilor din tot bazinul carpatic fiind invocată mai mult ca niciodată în discursul acestora. E vorba de unitatea a 15 milioane de maghiari. Dar de unde iau liderii Ungariei atâția unguri? Din țările vecine, respectiv România, Serbia, Slovacia, Ucraina.
Cel care acum dă din coate cel mai mult pentru a realiza acest obiectiv este liderul FIDESZ, Victor Orban. Prima măsură luată pentru „unificarea transforntalieră a națiunii” a fost legea statutului maghiarilor din afara granițelor, prin care se asigură o serie de ajutoare speciale maghiarilor din țările vecine Ungariei, astfel încât aceștia să nu mai depindă de țara în care locuiesc. Tot Orban a promovat legea dublei cetățenii, gândită tot pentru a servi intereselor revizioniste ungare.
În urmă cu două săptămâni, în 20 august, de ziua Regatului Maghiar și a fondatorului său, Sfântul Ștefan, liderii Ungariei – președintele, primul ministur și președintele Parlamentului – au participat la inagurarea „Memorialul Trianon”, conceput pentru a marca 100 de ani de la Trianon. Construcția, amplasată în imediata apropiere a Parlamentului ungar, cuprinde o rampă de 100 de metri şi o lăţime de 4 metri, care se termină într-un cub de granit, crăpat în mai multe locuri şi cu o ”flacără eternă” în mijloc. Pe cei doi pereţi laterali ai rampei sunt inscripţionate peste 12 mii de denumiri ale localităţilor ”Ungariei istorice”. Printre acestea va figura și Kolozsvar, denumirea orașului Cluj-Napoca în ungurește. În acest context, premierul Orban nu a ratat ocazia de a-și plia discursul pe aceeași notă a „întoarcerii la revizionismul interbelic”:„Nu există nicio altă națiune în lume care să fi supraviețuit unui secol precum cel precedent. (…) Noi, maghiarii, stăm pe scena istoriei europene din postura de campioni ai supraviețuirii”, a spus liderul de la Budapesta. El a mai afirmat că „nu putem ignora lecțiile din ultimul secol” și că poporul maghiar trebuie să lupte pentru „suveranitatea și libertatea sa în fiecare minut al existenței sale”. „După o sută de ani, am înțeles în sfârșit că maghiarii nu își mai pot permite niciodată luxul slăbiciunii”, a conchis Viktor Orban.
Numai că, printr-un astfel de discurs populist naționalist – revizionist în care este cultivată mentalitatea de victimă pregătită să se răzbune, liderii de la Budapesta nu fac altceva decât să confirme încă o dată că sunt afectați de sindromul slăbiciunii și fragilității naționale.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie