Sindromul de epuizare sau despre Sindromul burnout

Termenul de “epuizare” a fost inventat de psihologul american Herbert Freudenberger în anul 1970. Iniţial, el l-a folosit pentru a descrie consecinţele stresului sever şi ale idealurilor înalte experimentate de persoane care lucrau în profesii care presupuneau să-i ajute pe ceilalţi. Medicii şi asistentele medicale, de exemplu, profesionişti care se sacrifică pentru alţii, pot ajunge, de multe ori, să se simtă epuizaţi sau apatici şi în imposibilitate de a face faţă mai departe solicitărilor locului de muncă. Medicii, piloţii, casierii, jurnaliştii, programatorii, brokerii, cu toţii sînt predispuşi la sindromul secolului: epuizare emoţională. De fapt, tulburarea îi pîndeşte pe toţi cei care muncesc mult, fără răsplată pe măsură. Aşa a început să se vorbească, în anii 1970, despre o afecţiune care consumă, încet-încet, toate resursele energetice ale organismului, o ardere pe interior, numită Sindromul burnout. Ei  sînt oameni pe care stresul emoţional îi arde în interior. Tema ”Sindromului burnout” preocupă constant mass-media de cînd pare să fi devenit un fenomen de masă. Oamenii lipsesc de la muncă, performanţele lor scad.  În zilele noastre, termenul a ajuns să fie folosit nu numai pentru aceste profesii, care implică sacrificiul de sine pentru a-i ajuta pe ceilalţi, dar în situaţii de risc pot ajunge celebrităţile, sportivii, cei care sacrifică totul pentru o carieră, angajaţii care lucrează foarte intens, chiar şi casnicele foarte devotate muncii.

Temenul “burnout” a devenit extrem de popular, afectînd în principal sarcinile de zi cu zi la locul de muncă, viaţa personală sau grija pentru membrii familiei. Aşadar, oboseala cronică este determinată de o combinaţie de factori, fie că este vorba despre cauze legate de locul de muncă, de stilul de muncă, sau chiar de trăsături de personalitate. Lipsa unei definiţii, a unei metodologii de diagnosticare generează toate confuziile legate de incidenţa fenomenului. Date despre România nu există, iar unele articole apărute în presa din Germania, care citează companii de asigurări de sănătate germane, spun că pînă la nouă milioane de persoane sînt afectate deja. Cert este că experţii nu au căzut de acord cu privire la modul de a defini epuizarea aceasta. Nici nu există, de fapt, un diagnostic numit “epuizare”. Un diagnostic de acest tip, pus prea devreme, poate însemna şi că adevăratele probleme nu sînt recunoscute şi tratate corespunzător. O serie de cercetări recente referitoare la epuizare au dezvoltat modelul referitor la “potrivirea dintre persoană şi locul de muncă”,  definit prin modul în care motivaţiile, emoţiile, valorile şi aşteptările de la locul de muncă  se potrivesc cu locul de muncă sau cu contextul organizaţional. O discrepanţă mare dintre persoană şi locul de muncă poate duce la burnout. Stresul la locul de muncă poate provoca, de asemenea, o serie de simptome fizice şi psihice. Cauzele posibile pot include senzaţia de suprasolicitare permanentă,  că lucrezi tot timpul sub presiune, sau că ai conflicte cu colegii de muncă. Angajamentele extreme care pot duce la neglijarea propriilor nevoi  pot fi, de asemenea, la rădăcina fenomenului. Uneori, schimbările în mediul de muncă şi mai mult sprijin concret în viaţa de zi cu zi  pot ajuta să evităm problemele de la locul de muncă sau stresul legat de munca epuizantă în gospodărie. Condiţiile de viaţă stresante pot pune oamenii sub presiune extremă, pînă la punctul în care se pot simţi epuizaţi, consumaţi şi în imposibilitate de a mai face faţă adesea cerinţelor vieţii de zi cu zi, putînd astfel duce la sindromul de epuizare – burnout. Se consideră acum, că epuizarea are o largă varietate de simptome. Deşi nu toate opiniile coincid, majoritatea acceptă că acestea sînt o consecinţă a activităţilor stresante de la serviciu sau din alte contexte ale vieţii, ca de exemplu grija obsesivă faţă de un membru al familiei. Simptomele sînt: • fiecare zi ţi se pare a fi o zi o proastă • ai senzaţia că, orice ai face, nu va avea nici un efect pozitiv şi nu va conta pentru nimeni •  îţi petreci majoritatea zilei de lucru  îndeplinind sarcini pe care le consideri fie plictisitoare, de rutină, fie copleşitoare • te simţi epuizat tot timpul • ţi se pare adesea o pierdere de energie să te preocupi de viaţa ta profesională  sau personală • senzaţie permanentă de oboseală, vlăguire •  imunitate scăzută, predispoziţie ridicată la contractarea diferiţilor viruşi • dureri de cap, de spate şi musculare frecvente • lipsa reacţiei fiziologice de autoprotecţie.

Principalele zone din care vin aceste simptomele sînt:

• epuizarea emoţională,  cînd persoanele afectate se simt secătuite şi supraîncărcate, obosite şi lipsite de energie. Simptomele fizice includ dureri sau probleme cu stomacul  sau intestinele • înstrăinarea de activităţile legate de locul de muncă, cînd omul  afectat consideră locul lor de muncă din ce în ce mai negativ şi mai frustrant, dezvoltînd  o atitudine cinică faţă de mediul de lucru şi faţă de colegi, de care caută să se distanţeze tot mai mult
• performanţa redusă,   cînd persoanele cu ”burnout” privesc activităţile lor foarte negativ, le este greu să se concentreze, sînt apatice şi se simt lipsite de creativitate.

Sindromul de burnout este, deci, o stare de epuizare fizică, emoţională şi mentală cauzată de implicarea individului pe termen lung, în situaţii solicitante. Cu alte cuvinte, este vorba despre sindromul stresului cronic la locul de muncă. Evident, că nu toţi vor fi afectaţi în egală măsură. Zahărul, cafeaua, ceaiul negru, cafeina, nicotina sau alcoolul sînt unanim acceptaţi ca factori care favorizează şi potenţează instalarea sindromului de oboseală cronică. Uneori, pentru sănătatea angajaţilor şi a organizaţiei, trebuie: programe de asistenţă sau consiliere pentru angajaţi, programe de management ale conflictelor sau chiar de restructurare a organizaţiei lucrative, prin rearanjarea spaţiului de muncă şi stabilirea unui sistem mai echitabil de recompense. Pentru a lupta cu burnout-ul, e bine  să adoptăm nişte strategii personale, prin care să ne reevaluăm priorităţile şi obiectivele de zi cu zi,  legate de modul personal de muncă şi de viaţă.  Totodată ne vom folosi corect concediile, pentru a reuşi “să ne reîncărcăm bateriile” –  pentru noi premize lucrative şi de activitate familială mai bună.

Dr. Liana Monica Deac