Simona NOJA: “Fiecare copil este deţinătorul unui potenţial, care trebuie pus în valoare”

Fiecare întâlnire cu Simona Noja este şi devine o sărbătoare. Una a spiritului, în primul rând. Discuţia depăşeşte cu mult cadrul propus iniţial. Pentru că de la balet la artele spectacolului, la psihologie, la şcolile de dans din întreaga lume, la copilul de azi, la dansatorul consacrat,…, se ajunge uşor. Întrebările şi răspunsurile deschid noi şi noi abordări, mai toate în sfera dansului. Firesc, dacă ne gândim la preţiozitatea domeniului, dansul clasic şi cel contemporan. Firesc, dacă ne gândim şi la faptul că este în curs de desfăşurare o nouă ediţie a Festivalului European al Şcolilor de Balet, demers educativ şi artistic marca Simona Noja.

– Suntem în plină desfăşurare a unei noi ediţii, a treia în ordinea ei, una care păstrează formatul cadru, dar şi una cu multe noutăţi.

– Festivalul European al Şcolilor de Balet ‘Grand Assemble’ doreşte să impună pe piaţa europeană şi nu numai, o platformă de întâlnire a profesorilor de specialitate cu elevii, platformă gândită şi materializată la cotele cele mai înalte ale profesionalismului. Doreşte apoi să impună publicului european nivelul atins de şcoala românească de dans clasic, de şcoala clujeană, de alte şcoli din ţară, fie ele de stat sau private. Nu în ultimul rând, festivalul este şi un demers pentru cunoaşterea Clujului, a Clujului istoric, a Clujului cultural, a Clujului oraş european de prim rang.

– Există interes pentru dansul clasic? Se mai îndreaptă copiii spre liceele de coregrafie?

– Sigur. Există un foarte mare interes faţă de sistemul de educaţie de dans clasic, sistem care, ca orice sistem, poate fi şi trebuie îmbunătăţit. Mai ales că sunt forţe artistice în această direcţie, profesori, pianişti corepetitori, coregrafi, regizori, elevi. Cu acest festival ne mişcăm pe o platformă internaţională care, cu fiecare ediţie, îşi măreşte sfera de participanţi, de specialişti şi viitori specialişti interesaţi cu adevărat, implicaţi responsabil în pregătirea tinerelor speranţe în arta dansului. Anul acesta avem participanţi, pe lângă cei din România, din Japonia, Austria, Italia, Germania, Brazilia, peste 100 de copii înscrişi. Sunt şi prezenţe în premieră la festival, lucru care ne bucură sincer şi sper să-i avem prezenţi şi în ediţiile următoare. Iar ca profesori invitaţi, îmi face plăcere să-i amintesc pe Giselle Santoro (Brazilia), Boris Nebyla (Slovacia/Austria; actualul director artistic al Operei Naţionale Române din Cluj – Napoca), Shoko Nejime (Japonia) şi Lucian Necşea (Austria).

– Un punct de interes îl reprezintă platforma educaţională Balet – Educaţie – Transdisciplinaritate.

– Aşa este. Platforma educaţională iniţiată de noi este tot mai cunoscută şi tot mai apreciată. Am iniţiat-o anul trecut şi a avut parte de primiri din cele mai favorabile. Anul acesta, întâlnirea avută la Muzeul de Artă (duminică după masa – n. a) a avut o temă de mare interes şi mare actualitate, Balet şi psihologie, la care avem trei invitaţi de marcă. Mă refer la prof. univ. dr. Peter Hauschild de la Universitatea ‘Sigmund Freud’ din Viena, apoi prof. univ. dr. Adriana Băban şi prof. univ. dr Adrian Roşan.

Titlul întâlnirii deschide o altă întrebare, legată de rolul mentalului în dans în general.

Aveţi dreptate. Este un segment de lucru dacă vreţi, pe care se pune mult accent. Să vă dau un exemplu. Profesorul Peter Hauschild este un deschizător de drumuri în această direcţie. Are o lucrare despre măsurători, cu punctul de greutate în lucrarea ‘Cum se poate măsura armonia între profesori şi elevi’, relaţia profesor – elev mai precis, relaţie importanăt în pregătiri individuale, colective. La baza studiului său stau mai multe paliere. Ideea acestor măsurători este de a vedea care sunt căile de rezolvare a problemelor şi problemele sunt în marea lor majoritate, tehnice. Aici nu se poate trişa. Este o implicare totală şi ea porneşte din inimă. Lucrând împreună am văzut cum putem optimiza relaţia profesorului cu elevul, cu elevii. Nu este deloc o muncă uşoară, trebuie să ai chemare pentru asta. Trebuie să ai răbdare, problemele tienerilor sunt multe, pentru ei sunt chiar presante, fiecare problemă grefează în modul în care pregătesc în sala de dans sau pentru un spectacol sau concurs. În sala de dans, pe scenă, problemele se lasă în vestiar. Trebuie concentrare, trebuie răbdare, muncă, transpiraţie, migală în construirea fiecărui pas, a fiecărei figuri, a fiecărui gest în parte. Numai aşa se ajunge la perfecţiune. Şi elevul român are probleme la fel cum are şi elevul din altă ţară. Dar problemele trebuie depăşite şi aici intervine profesorul. Nu e uşor, credeţi – mă.

– În ecuaţie intră şi părinţii.

– Intră, au şi ei problemele lor. Interferează cu cele ale copilului, se implică chiar mai mult decât este necesar.

– Şi atunci, binomul devine trinom, profesor – elev – părinte.

– Implicarea lor este mult mai mare, depăşeşte cu mult graniţele admise, nu la toţi, la unii. Să recunoaştem, fiecare părinte îşi vede copilul ca fiind cel mai bun, de aici şi implicarea mai activă. Desigur, părintele are cele mai bune intenţii. Se ajunge la materializarea intenţiilor numai prin munca depusă de copil, alături de profesor desigur.

– Ce balerini are România peste hotare? Mai are?

– Da, încă foarte mulţi, mulţi care în ţară nu sunt aproape către deloc cunoscuţi. Eu de exemplu am rămas plăcut surprinsă când am aflat că directorul artistic al corpului de balet de la Opera din Dusseldorf este un român, Remus Şucheană. Ştiţi ce ar fi interesant ? Dacă tot mă întrebaţi de ei.

– Vă ascult…

– Ar fi interesant un studiu al talentelor româneşti din dansul clasic care au ajuns nume peste hotare. Pe care noi, repet, nu le cunoaştem. Culmea este că nici noi, din domeniul breaslei, nu-i cunoaştem !

– Bine, dar acest lucru se întâmplă în toate domeniile. Să luăm gimnastica. Mulţi antrenori români antrenează peste hotare şi cu rezultate dintre cele mai bune.

– Este un lucru valabil pentru toate domeniile. Dar încă ceva… Ar fi foarte interesant să vedem cum am putea să-i recâştigăm, să-i readucem înapoi în ţară. Este şi un deziderat al Fundaţiei ‘Simona Noja’, recuperarea valorilor româneşti, aducerea lor în ţară, pentru că aici avem nevoie de ei.

– Ideea este generoasă, greu de materializat. Rezolvarea stă în mâinile guvernanţilor noştri. Trebuie şi celor de aici, şi celor pe care intenţionăm să-i aducem, să le creăm un standard de viaţă superior celui avut cândva în România. Să fie la nivelul vestic, al ţării unde lucrează în prezent.

– Noi, ca adulţi, ştim acest lucru. Dacă s-ar dori acest lucru cu adevărat, atunci s-ar şi realiza. Totul e să se dorească. Noi putem parcurge doar partea noastră de drum. Restul este a lor, a celor care iau decizii, partenerii noştri de dialog, mai ales oficialităţile. Vedeţi cât este de greu. Fundaţia a iniţiat multe proiecte bune şi foarte bune, suntem deschişi colaborărilor, dorim să-i avem alături de noi pe cei mai buni. Trebuie ca acest lucru să şi-l dorească şi partnereii de dialog.

– Se tehnicizează dansul contemporan?

– Nu. Şi dansul clasic şi cel contemporan sunt marcate de autenticitate, de felul nostru de a fi autentici. Au apărut lucruri noi în dansul contemporan, mă refer la mişcări, dar ele nu duc la tehnicizare, deloc.

– Cum îl simte Simona Noja Neblya pe Boris Nebyla prin prisma noii sale atribuţii, director artistic al Operei Naţionale Române din Cluj–Napoca?

– Este în această funcţie de numai câteva luni, din spetembrie mai precis. Este un win – win situation, în care fiecare are numai de câştigat. Pentru el este cu siguranţă un pas înainte în profesie, în dezvoltarea profesională. Dansatorii cu care lucrează sunt, din cele ce îmi spune, o sursă de inspiraţie. E un câştig pentru toată lumea.

– Ne reîntoarcem la copii…

– Văd copii bine pregătiţi, văd copii foarte bine pregătiţi. Unii provin din şcoli de profil, de stat mă refer. Alţii de la şcoli particulare. Dar toţi, trebuie să subliniez, toţi îşi dau silinţa, toţi lucrează serios şi responsabil. Se merge pe studiu individual, fiecare este o entitate, fiecare este deţinătorul unui potenţial care trebuie pus în valoare. Şi pentru acest deziderat se munceşte, se munceşte cu inima. Am mai spus – o.

– Dacă ar fi să revină pe scena Operei clujene, în ce rol ar prefera Somina Noja să fie ?

– În ce rol? Mă puneţi în încurcătură… Într-un singur rol, cel de preşedintă a Fundaţiei ‘Simona Noja’.

„Grand Assemble”, paşi spre Stele

luni, 30 octombrie, 18.30 • Opera Naţională Română Cluj-Napoca

În această seară de luni, aveţi ocazia să vedeţi la lucru copii şi tineri care cred în arta lor, cred în talentul lor, în misiunea lor nu în cele din urmă. Şi cred cu tărie. Ei vor fi cei care vor da străluciri dansului clasic şi celui contemporan din postura de seniori ai scenelor artistice. Şi îi veţi vedea într-o seară din care nu vor lipsi piese de referinţă din „Lacul lebedelor”, „Giselle”, „Spărgătorul de nuci”, „Spartacus”, „Don Quijote”, „Paquita”, „La Fille mal gardee”…

Demostene ŞOFRON