Şi în China este epidemie de pestă porcină africană

AFP
Circa 14.500 de porci au fost sacrificaţi într-un oraş din estul Chinei, ţară care este prima crescătoare de porci la nivel mondial şi în prezent se luptă să combată o inedită epidemie de pestă porcină africană. Autorităţile municipale din oraşul-port Lianyungang, situat la circa 300 de kilometri nord de Shanghai, au sacrificat animalele, într-o zonă de carantină. Au fost de asemenea efectuate inspecţii veterinare asupra a circa patru milioane de porci din crescătoriile situate în zona aceluiaşi oraş, dar fără să fie descoperite anomalii.
Guvernul de la Beijing a anunţat la începutul lunii august că a identificat pentru prima dată în China un focar de pestă porcină africană, la o crescătorie din provincia Liaoning, în nord-estul ţării. Autorităţile locale au aplicat atunci un plan de urgenţă, care a constat mai ales în crearea de zone de carantină şi distrugerea carcaselor şi a produselor de origine animală. Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) a avertizat în luna martie asupra riscurilor existente în China din cauza prezenţei virusului pestei porcine în Rusia vecină şi a cerut o sporire a măsurilor de supraveghere a acestei boli, care odată ajunsă în China se poate răspândi şi în alte ţări din zonă.

Articole din aceeasi categorie