Sfintele Sacramente – Cale a sfințirii și a sfințeniei

În acest timp al Postului Mare, pregătitor pentru sărbătoarea Învierii Domnului, suntem invitați să-L cunoaștem mai bine pe Dumnezeu și astfel să ne putem raporta mai conștienți la El.

Biserica, fundamentându-se pe Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Scriptură, a ajuns de-a lungul veacurilor să discearnă și să înțeleagă că printre celebrările liturgice, există șapte care sunt, în sensul propriu al cuvântului, sacramente instituite de Domnul. Sacramentele actualizează, în diferite momente ale vieții creștinului, participarea la izvorul unic sacramental care este Hristos, sunt amintirea evenimentelor mântuitoare pe care Dumnezeu le-a realizat în Hristos.

Noi accesăm acest izvor în momentele importante ale vieții noastre. Scopul primirii Sfintelor Taine este desăvârșirea, sfințirea, ajungerea la plinătatea vieții noastre și mântuirea sufletului. Prin Sfintele Taine devenim tot mai compatibili cu Dumnezeu, conectați, înrădăcinați, inserați în Hristos, altoiți în El așa cum este vița în tulpină. Prin intermediul sacramentelor, omul învață din nou rolul corect al folosirii creaturilor, și rolul pe care el trebuie să-l aibă în Creație și redescoperă lumina adevărului care îl ajută să găsească urmele lui Dumnezeu în lume și în istorie.

Sacramentele «sunt un eveniment tainic, deci de fapt o întrupare», spune Ruffini. Din punct de vedere biblic, relația Sfintelor Taine cu Întruparea devine evidentă. „Cuvântul S-a făcut trup” – ne spune Sf. Ioan –, Fiul lui Dumnezeu a intrat în lumea noastră ca să o mântuiască din interior.

Sacramentele «sunt un fel de atingere din partea lui Dumnezeu însuși», spune fostul Papă, Joseph Ratzinger, și adaugă: «Dumnezeu ne atinge prin intermediul realităților materiale, prin intermediul darurilor creației pe care El le asumă în slujba sa, făcându-le instrument al întâlnirii între El și noi». În mod simbolic, Sfintele Taine sunt „canale ale harului lui Dumnezeu”, un fel de „robinete” de har. Pentru a face o analogie, ne amintim că la Sângeorz Băi erau mai multe izvoare curative care aveau caracteristici diferite și erau recomandate diferitelor afecțiuni.

Sacramentele sunt și un remediu pentru omul păcătos. Dumnezeu este Spirit, este invizibil, dar s-a făcut vizibil, ne-a vorbit, ne-a luminat, S-a lăsat atins și apoi mâncat de noi, devenind medicament sufletesc și, prin Sacramente, hrană pentru viața veșnică în Euharistie. Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, s-a întrupat ca să devină medicament și hrană pentru oameni.

Să ne reamintim numele Sfintelor Taine: Botezul, Mirul sau Confirmarea, Euharistia (trupul și sângele Domnului) – sunt sfintele taine ale inițierii creștine; Pocăința (reconcilierea sau împăcarea, mărturisirea sau spovedania) și Maslul sau Ungerea bolnavilor – sunt sfintele taine ale vindecării; Preoția și Căsătoria – sunt sfintele taine ale comuniunii sau slujirii.

Subliniez două aspecte care se regăsesc în fiecare dintre cele șapte Taine: 1. Ceea ce se află, mai întâi, în Hristos, trebuie să se regăsească și în noi dacă suntem chemați să-L urmăm: în Hristos este viață – să fie și în noi! în Hristos este spirit – să fie și în noi! În Hristos există deplină compatibilitate și comuniune cu Tatăl – și noi, să fim tot mai compatibili cu Tatăl. În Hristos există viață veșnică, care continuă și după moarte – să fie și în noi această viață. 2. Sfintele Taine sunt instituite de Isus Hristos: «Sacramentele Legii celei noi au fost toate instituite de Domnul nostru Isus Cristos», – afirmă Magisteriul Bisericii Catolice –, provin de la El, din intenția sa.

Sacramentele sunt încredințate Bisericii de către Mântuitorul Isus Hristos, care spune: „Faceți aceasta în amintirea mea” (Lc 22,19), „Pe această piatră voi zidi Biserica mea”(Mt 16,18), „Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor”(Mt 16,19). Alcătuind împreună cu Cristos-Capul „o unică persoană mistică”, Biserica acționează în sacramente». „Lex orandi, lex credendi” –  Legea rugăciunii e legea credinței, Biserica crede așa cum se roagă.

Liturgia e un element constitutiv al Tradiției sfinte și vii. Fiecare celebrare a sacramentelor înseamnă „conectare” la Hristos, «unicul Mare Preot» cum este numit de către Catehismul Bisericii Catolice (CBC), conectare la persoana sa, la gesturile sale, la intenția sa, la viața sa, la harul său. În Ceruri, în fața Tatălui, Hristos celebrează „Liturgia veșnică” la care Spiritul și Biserica ne fac să participăm când celebrăm Sfintele Taine – se arată în același document. Nici un celebrant pământesc nu poate „produce” harul, ci îl cere, îl imploră și îl primește, îl mijlocește, îi favorizează acțiunea. Întreaga comunitate celebrează, mijlocește și aduce jertfe, e necesar să avem această conștiință. Slujitorii consacrați prin taina preoției au desigur un rol particular.

Sacramentele acționează ex opere operato (literalmente: „prin însuși faptul împlinirii acțiunii”), adică în virtutea lucrării mântuitoare a lui Cristos săvârșită o dată pentru totdeauna. Urmează că „sacramentul nu este realizat de sfințenia omului care îl dă sau care îl primește, ci de puterea lui Dumnezeu”. Atunci când un sacrament este celebrat conform cu intenția Bisericii, puterea lui Cristos și a Duhului Său acționează în el și prin el, independent de sfințenia personală a slujitorului sacru. Totuși, roadele Sfintelor Taine depind și de dispozițiile celui care le primește. Ele «conferă harul pe care-l semnifică. Sunt eficiente pentru că în ele acționează Cristos însuși: El acționează în sacramentele sale pentru a comunica harul pe care sacramentul îl semnifică.» (CBC, nr. 1127).

Sacramentele reprezintă, cu adevărat, cale a sfințirii și a sfințeniei, și, prin voia milostivului Dumnezeu, sunt puse la dispoziția fiecărui om pentru a-l conduce la mântuire.

Pr. Călin BOT, vicar general
Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla

Articole din aceeasi categorie