Serbările oficiale de inaugurare a Universităţii „Daciei Superioare” din Cluj-Napoca

În urmă cu 100 de ani, în perioada 31 ianuarie şi 2 februarie 1920, au avut loc serbările oficiale de inaugurare a Universităţii „Daciei Superioare” din Cluj, în prezenţa regelui Ferdinand I, a reginei Maria, precum şi a numeroase personalităţi ştiinţifice şi politice româneşti şi străine.

Crearea unei universităţi româneşti în Transilvania a fost, în toată perioada modernă, o dorinţă a românilor ardeleni; Petiţiunea naţională – programul revoluţionarilor români de la 1848 – a cerut expres întemeierea unei universităţi în limba română. În 1872, atunci când autorităţile austriece au decis fondarea Universităţii din Cluj, aceasta a avut ca limbă de predare exclusiv limba maghiară.

Visul unei universităţi româneşti a putut prinde contur abia după realizarea Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai târziu, în iulie 1919, s-a constituit o Comisie universitară (prezidată de profesorul Sextil Puşcariu), cu scopul de organizare a Universităţii din Cluj. Din această comisie mai făceau parte: Nicolae Iorga, Victor Babeş, Vasile Pârvan, Dimitrie Gusti, Gheorghe Tiţeica, Gheorghe Marinescu, Petru Poni. Prin decretul nr. 4090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit „transformarea Universităţii Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”, inaugurându-se, astfel, prima instituţie de învăţământ superior românesc din Transilvania. La 15 septembrie 1919 s-a constituit Senatul Universităţii, cu autoritate de conducere, notează www.cs.ubbcluj.ro.

La 3 noiembrie 1919, profesorul de istorie şi arheologul Vasile Pârvan rostea lecţia inaugurală, intitulată sugestiv „Datoria vieţii noastre”, în faţa unei audienţe impresionante formate din profesori, studenţi, dar şi din alţi reprezentanţi ai elitei româneşti transilvănene: „Profesorul contemporan, dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentinţe relevate, ci un prospector de aur şi diamante în stâncosul pustiu al neînţelepciunii omeneşti. (…) Profesorul să se facă şi el un simplu şcolar, alergând la un loc cu copiii şi adolescenţii după licuriciul minunat al gândului”. Totodată, marele profesor arăta „căci dacă e ca noua universitate să nu fie decât o nouă uzină de superficialităţi şi inutilităţi, de non valori sociale şi politice, înfiinţarea ei nu este doar absurdă, ci şi imorală”.

În cuvântul său, cu prilejul ceremoniilor de inaugurare din februarie 1920, regele Ferdinand, sublinia: „Am ferma convingere, că tânăra Universitate română ai cărei naşi suntem azi, va şti să răspundă în viitor tuturor aşteptărilor mele. Aşezată într’o ţară în care diferitele naţionalităţi au trăit fiecare viaţa ei proprie culturală şi intelectuală, în raport cu aspiraţiunile lor etnice şi cu puterile lor, civilizatoare, ea are frumoasa menire de a deschide uşile ei tuturor acelora care au dorinţa să se încălzească la razele luminei ei arzătoare dovedind lumei întregi că în România întregită ştiinţa nu face deosebire, cărui neam aparţine tânărul studios, cu aceiaşi dragoste îi va primi pe toţi sub aripile ei materne. Închinat adevărului, pe căi de dreptate – singurele care duc la concordia dintre diferitele seminţii ale lumii – acest aşezământ de înaltă cultură va putea fi de folos neamului şi umanităţii, cinstindu-se şi cinstindu-ne deopotrivă prin munca sa ştiinţifică. Dar ca un semn vădit al preţuirei şi iubirei mele faţă de ea şi faţă de ţinutul care o adăposteşte am hotărât în amintirea acestei serbări a dărui un fond de 400 mii lei a cărui dobândă se va întrebuinţa pentru înfiinţarea pe lângă această Universitate, a unui institut pentru studiul istoriei române atât de vitreg tratat sub stăpânirea trecută.”, notează http://documente.bcucluj.ro/(„Foaia Diecezană”, 9/22 februarie 1920).

Noua instituţie academică avea în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filosofie. Primul rector al Universităţii a fost ales profesorul Sextil Puşcariu, iar la Facultatea de Stiinţe a fost ales decan profesorul Dimitrie Călugăreanu şi prodecan profesorul Alexandru Borza, profesori la secţia de Ştiinţe Naturale. Alături de Sextil Puşcariu, s-au stabilit la Cluj: Victor Babeş, Emil Racovită, iar alţii doar temporar: Nicole Iorga, Dimitrie Pompeiu, Vasile Pârvan, Constantin Levaditi, potrivit www.cs.ubbcluj.ro.

Începuturile vieţii universitare din oraşul de pe Someş coboară până în secolul al XVI-lea. În 1578, principele Transilvaniei, Ştefan Bathory, a solicitat acordul papei Grigore al XIII-lea în vederea înfiinţării unui colegiu iezuit la Cluj. La 12 mai 1581, principele emitea diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj la Vilna (azi Vilnius). Limba de predare a Colegiului a fost latina, activitatea desfăşurându-se aproape neîntrerupt, până în jurul anului 1607, când iezuiţii au fost izgoniţi din Transilvania.

Un Seminar Pontifical şi Regal pentru preoţii catolici a început să funcţioneze din 1583, organizat pedagogic şi administrativ de diplomatul iezuit Antonio Possevino. Mai târziu, din toamna lui 1698, activitatea didactică a fost reluată de Academia Iezuită (cunoscută în documentele epocii drept Collegium Claudiopolitanum sau Academia Claudiopolitana), instituţie considerată moştenitoarea de drept a Colegiului Major Iezuit. În acelaşi an a fost reîntemeiat Seminarul Iezuit.

În 1753, împărăteasa Maria Terezia a ridicat Collegium Claudiopolitanum la rangul de Colegiu Academic Universitar, care a trecut sub conducerea Ordinului Piarist, după desfiinţarea Ordinului Iezuit în 1773. În urma deciziei împăratului Iosif al II-lea, Colegiul Academic Universitar din Cluj a devenit, în 1784, Liceu Academic Regal (Lyceum Regium Academicum).

La 12 octombrie 1872, împăratul Imperiului Austro-Ungar şi regele Ungariei, Francisc Iosif I, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la Cluj. Abia la 4 ianuarie 1881, Francisc Iosif I a emis documentul oficial de întemeiere a universităţii şi a acceptat ca aceasta să îi poarte numele. Până în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, au fost ridicate 63 de clădiri în care s-a desfăşurat activitatea academică.

Studenţii înscrişi aici la studii au aparţinut tuturor naţionalităţilor ce trăiau în Transilvania (maghiari, români, germani, evrei, armeni etc.), precum şi tuturor confesiunilor religioase (protestanţi, catolici, ortodocşi, greco-catolici, iudaici). Femeile au putut să se înscrie la această universitate începând din 1895. Până în 1918, la universitatea din Cluj au studiat peste 40.000 de studenţi. Peste 2.600 dintre studenţi au fost români, printre ei remarcându-se următoarele personalităţi: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie), Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale) şi alţii.

Perioada de început a Universităţii „Daciei Superioare”, respectiv 1919-1932, s-a remarcat prin diversificarea disciplinelor studiate, precum şi prin crearea unui număr important de institute, laboratoare, catedre şi seminarii, care au contribuit decisiv la prestigiul noii universităţi româneşti. Au fost create: Institutul de Speologie (condus de Emil Racoviţă), Grădina Botanică (director Alexandru Borza), Observatorul Astronomic, Institutul de Istorie Naţională (directori: Alexandru Lapedatu şi Ioan Lupaş), Muzeul Limbii Române (coordonat de Sextil Puşcariu), Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată (înfiinţat de Florian Ştefănescu-Goangă), primul Institut antirabic din Transilvania, Seminarul de matematică (condus de Petre Sergescu) şi cel de istoria artei, catedrele de jurnalism şi de politică socială etc. În octombrie 1927, în semn de omagiu, universitatea clujeană a adoptat oficial numele regelui României Mari, devenind astfel cunoscută drept „Universitatea Regele Ferdinand I”, nume pe care îl va purta până în 1948.

La 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului-dictat de la Viena. În aceste împrejurări, profesorii şi studenţii au fost siliţi să părăsească Clujul: Facultăţile de Litere şi Filosofie, de Medicină şi de Drept s-au mutat la Sibiu, iar Facultatea de Ştiinţe s-a refugiat la Timişoara. Deschiderea cursurilor a avut loc la 10 noiembrie 1940, atât în Sibiu, cât şi la Timişoara, universitatea refugiată funcţionând fără întrerupere pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. În primăvara lui 1945, după restabilirea administraţiei româneşti asupra Transilvaniei, Universitatea „Regele Ferdinand I” s-a reîntors la Cluj.

În paralel, prin decretul regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înfiinţat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară’’ din Cluj, care, în decembrie 1945, a primit numele de „Universitatea Bolyai”, drept omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni, tată şi fiu, Farkas şi János Bolyai.

La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a marcat instalarea definitivă a comunismului în România. Ca urmare, începând din luna mai 1948, Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în „Universitatea Victor Babeş”. În perioada martie-iulie 1959 a avut loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară. Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, a fost denumită Universitatea „Babeş-Bolyai”. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu.

După 1990, Universitatea „Babeş-Bolyai” a cunoscut o transformare profundă. Începând din 1995, s-a decis organizarea unui învăţământ universitar multicultural, creându-se cele trei mari linii de studiu, pe criterii lingvistice: linia de studiu română, linia de studiu maghiară şi linia de studiu germană.