Şedinţa lunară a preoţilor gherleni

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani, preoţii Protopopiatului Ortodox Gherla se reunesc în fiecare lună, pentru a dezbate problemele curente ale activităţii lor, puse în slujba credincioşilor din localităţile pe care le păstoresc.

Zilele trecute, în biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa de pe luna iunie a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost pr. Dorel Gălan, dl. cons. Liciniu Câmpean şi d-na Adela Timar, care au promovat un model de economie socială în cadrul proiectului „O şansă, o reuşită în viitor pentru grupuri vulnerabile!”, proiect cofinanţat prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Pe marginea acestui proiect  s-au purtat discuţii constructive şi eficiente.

În cea de a doua parte, PC pr. protopop Iulian Paul Isip a abordat o seamă de probleme de ordin administrativ, aşa cum se procedează de fiecare dată în cadrul întîlnirilor lunare, binevenite de altfel în bunul mers al activităţilor religioase întreprinse de preoţii zonei respective.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie