Se recuperează după un concert în Ecuador

Cântăreţul portorican de salsa Jerry Rivera se recuperează la un centru de sănătate din Guayaquil (sud-estul Ecuadorului), după ce a căzut pe scenă la un concert desfăşurat în localitatea Milagro, potrivit mass-media locale, citate de EFE.
Reprezentanţi ai artistului au declarat ziarului local El Comercio că starea artistului în vârstă de 45 de ani este stabilă şi că a fost internat la un centru de sănătate de unde va fi transferat la o clinică din Florida pentru a suferi o intervenţie, fără să ofere alte detalii.
Interpretul unor cântece precum ‘Cara de niño’ sau ‘Cuenta conmigo’ a suferit un accident, în timpul unui recital susţinut de Rivera cu prilejul concursului Miss Milagro din provincia Guayas, în sud-vestul ţării.
În imagini difuzate pe reţelele de socializare se vede cum artistul cade de pe de o platformă mobilă amplasată pe scenă, în timpul interpretării unuia dintre cântecele sale.

Articole din aceeasi categorie