Scurt istoric al Ordinului călugăresc al Sfântului Vasile cel Mare

Între ordinele şi congregațiile călugărești din Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, putem afirma fără preget că cel mai vechi este Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (OSBM). Istoria acestui Ordin s-a identificat, pe lungi perioade de timp, cu istoria Bisericii Greco-Catolice.

După unirea cu Roma a românilor ortodocși ardeleni de la 1697 și 1698, pentru întâia oară la cârma Bisericii se află un călugăr al OSBM, Ioan Giurgiu Pataki, numit prin bula Rationi Congruit, din 18 mai 1721, promulgată de Papa Inocențiu al XIII-lea. Prin același document pontifical este organizat și structurat oficial, în Biserica Unită, Ordinul Sf. Vasile cel Mare. Numit și «episcopul reformator», Ioan Giurgiu Pataki (1724-1727) este întâiul arhiereu al Episcopiei Făgărașului și cel dintâi doctor în teologie din Biserica Unită.

Șirul episcopilor călugări bazilieni continuă cu așa numiții episcopi întemeietori: Ioan Inocențiu Micu Klein (1732-1751), ctitorul sediului episcopal și al catedralei Blajului, luptător pentru drepturile națiunii, încă nerecunoscute, a valahilor transilvăneni, deschizător de orizonturi culturale și social-politice; și vicarul său Petru Pavel Aron (1754-1764), deschizătorul porților Școlilor Blajului la 1754, adevărate fântâni ale darurilor, ce constituie primele nuclee de cultură românească, sau „școlile națiunii române”, deschise tuturor confesiunilor.

La 21 august 1738 episcopul Micu Klein obține de la împărat privilegiul edificării unei mănăstiri și așezarea călugărilor de rit grec din Ordinul Sf. Vasile cel Mare. Astfel, în 1747 se deschide la Blaj Mănăstirea „Sf. Treime” a OSBM. Ca urmare, la Blaj, în „Mica Romă”, fericita îmbinare dintre altar, amvon şi catedră, sub atenta supraveghere a ierarhilor greco-catolici, călugări bazilieni, şi a clerului eparhial, dă naștere primei generații de dascăli ai Școlilor Blăjene. Sămânța sădită în pământul bun al sufletului românesc, hrănit de spiritualitatea baziliană, a rodit îmbelșugat prin generațiile acelor eminenți elevi care, valorificând deschiderea orizontului cultural european, prin Biserica Unită, au adus lumina culturii marilor centre de studii europene în întregul principat transilvan și chiar dincolo de hotarele lui. Astfel, au fost redescoperite rădăcinile latine ale limbii și poporului nostru, fericita îmbinare între sufletul latin și haina bizantină, dar și conștiința unei națiuni cu un destin sublim.

La Blaj, grație călugărilor bazilieni, reveniți de la studiile făcute în străinătate, ia ființă mișcarea spirituală, ideologică și culturală, cu caracter iluminist, cunoscută sub numele „Școala Ardeleană”, ce avea ca exponenți reprezentativi pe călugării Samuil Micu („Biblia de la Blaj”), Gheorghe Șincai („Cronica românilor și mai multor neamuri”, „Catehismul cel Mare”), și Petru Maior („Istoria Bisericii Românilor”). Șirul arhiereilor Blajului continuă cu călugării Atanasie Rednic (1765-1772) și Grigore Maior (1773-1883).

Urmare a influenței împăratului Iosif al II-lea, dar și a episcopului Ioan Bob, treptat numărul călugărilor Mănăstirii „Sf. Treime” se diminuează, astfel încât, în 1804 la Blaj rămân doar trei călugări, iar în 1933, cu moartea ultimului călugăr bazilian Damian Elia Domșa, practic, ramura blăjeană a OSBM se stinge. „Deși s-au dus cucernicii și învățații călugări de pe vremuri, totuși a rămas opera lor – scrie Ioan Rațiu –. Răspândirea sfintei uniri, întărirea Bisericii, începuturile culturii și științelor românești, și emanciparea politică a neamului românesc din această țară, toate sunt meritele lor. În toată puterea cuvântului, acești călugări vechi cari și-au mistuit sufletul pentru redeșteptarea neamului, sunt vrednici de pietatea posterității”. (Ioan Rațiu, Din trecutul ordinului bazilitan, Blaj, 1912).

Flacăra spiritualității baziliene pe teritoriul Bisericii Române Unite nu se va stinge însă, ci va fi preluată de ramura Bixadului. Fondată încă de la începutul sec. al XVIII-lea, sub jurisdicția Provinciei Baziliene a Muncaciului, Mănăstirea Bixadului își va atinge apogeul în 1925, odată cu numirea ca egumen a călugărului Aureliu Atanasie Maxim care, cu binecuvântarea episcopului de Gherla, Iuliu Hossu, deschide la Bixad noviciatul pentru formarea călugărilor OSBM. În această perioadă de timp viața călugărească înflorește și sunt fondate noi comunități călugărești la Moisei, Prislop, Obreja și Turda. Ordinul primește chiar și anumite parohii în administrare, precum Cluj-Mănăștur I, Calvaria şi Cluj II, parohia Bob. În anul 1936, datorită bunelor relații pe care Arhiereul Iuliu Hossu le avea cu OSBM, le oferă în administrare Mănăstirea Nicula, numind ca egumen pe Cuv. Pr. Leon Man.

OSBM împărtășește din plin soarta Bisericii Române Unite din timpul perioadei de persecuție comunistă. Călugării rămân perseverenți în credință, cu prețul libertății și sunt aruncați în închisoare, iar mănăstirile și bunurile ordinului sunt confiscate și oferite unei alte Bisericii. Chiar și în această perioadă o serie de călugări își continuă activitatea spirituală și viața călugărească clandestină. Între aceștia ar fi de menționat Pr. Leon Man, Pr.  Gheorghe Marina, Pr. Sabin Dâncuș, Pr. Iustin Sabău, Pr. Vincențiu Pop, Pr. Irinarh Bondre, Pr. Ioachim Micu, Pr. Silvestru Augustin Prunduș, care reușesc să atragă noi vocații și să primească noi membrii în ordin.

După 1990 Ordinul, ca și BRU, își regăsesc libertatea teoretică, fără însă a le fi restituite bunurile ecleziastice, în particular mănăstirile sau bisericile.

Sub oblăduirea ierarhilor locali, comunitățile împrăștiate, grupate în case sau apartamente, se reorganizează pentru a putea primi numeroșii novici doritori de viață călugărească după anii 90. Astfel, prin grija protoegumenului Silvestru Augustin Prunduș, sunt trimiși la studii, în Cetatea Eternă, 10 membri ai Ordinului, apoi alți 6 pentru noviciat și studii la Varșovia, în Polonia, iar 4 frați la Nyregyhaza, în Ungaria, pentru studii teologice.

Totodată, conducerea Ordinului trece la construirea de noi mănăstiri, la care, în timp, este reluată tradiția vieții călugărești baziliene și a pelerinajelor de altă dată, chiar dacă participarea credincioșilor este mai puțin numeroasă.

În prezent, OSBM, Provincia Sf. Apostoli Petru și Pavel, posedă 3 mănăstiri la Molișet și Mintiu Gherlii, în Eparhia de Cluj-Gherla și la Prilog, în Eparhia de Maramureș. De asemenea, posedă două rezidențe la Cluj-Napoca și Visuia, administrând 4 parohii și având Curia Provincială la Mănăstirea de la Mintiu Gherlii. De menționat că bunele relații între superiorii OSBM și ierarhii locali au continuat și sunt confirmate și în zilele noastre.

Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop de Cluj-Gherla