Scrisorticioaică deșchisă

Domnule Ciolacu: suntem într-o situație similară unei stări de război. Inconștiența voastră, eforturile de a dărâma guvernul actual, vă va obliga să gestionați pandemia, nu alegerile din septembrie.
Vă asumați o responsabilitate imensă, cea a liderului activ, chiar și interimar, al partidului majoritar în parlament, nu ca până acum, cu declarații belicoase, satire, credeți dumneavoastră, acide și pline de umor.
Scamatoriile verbale ale lui Tăriceanu, deja vechi, ca o obsesie sexuală, vi le veți asuma, fiindcă vă implică.
De asemenea, fruct otrăvit vă plimbă pe sub nas și Ponta, căruia nu îi cunoașteți gândurile, intențiile „dezinteresate”.
Veți constata că nu Orban este singur în Palatul Victoria, ci dumneavoastră, fiindcă ceilalți o să vă lase singur în arenă, să vă descurcați cu Țara, în niciun caz țara lui Alice.
Asta în condițiile în care nu vă pândesc jugulara decizională, încă teoretică, colegii de partid.
Da, actualul Guvern a comis multe greșeli, a dovedit aceleași metehne toxice, va trebui să dea socoteală pentru multe nereguli, are oameni nepregătiți, demagogi, oportuniști, fripturiști, dar a fost pus în fața unui examen cumplit, nemaiântâlnit, dar nu e o scuză.
Nu cădem în greșeala de a întreba: dacă era PSD-ul la putere ce făcea?
Nu a fost, deci nu știm ce ar fi făcut, întrebarea este cretină.
Câteva sute de români parăsesc centrele de carantină, spitalele: o să trebuiască să vă ocupați de ei. Degeaba veți cere sfatul CCR-ului: o să facă urechea șută, nu îi mai interesează.
Plecarea din spitale este constituțională.
Și mai sunt multe, multe altele de soluționat, de ținut strâns în mână. Vă înhămați?
Dețineți cumva vreun miracol vâlcovian, consilieri de înalte competențe, cu experiență în situații-limită, o echipă de valoare, dedicată?
Aceste întrebări, pot să le adresez și „prietenilor dumneavoastră colegi de partid.
Cred că ar fi prea mult, acum, să vă cer realocarea unor norme culturale, morale, de atitudine politică, obiective, în favoarea populației, pentru care și în numele căreia zice-se că lucrați.
Sper că le aveți pe undeva, pe acasă…

Cornel UDREA