Scrisoare către clujeni (IV)
Vă salut pe toți, din nou!
Sunt Valentin Cuibus. Am ajuns la scrisoarea cu numărul patru. Sunt profesor! Să încercăm să renunțăm la încrâncenare și să zâmbim puțin, pentru că toamna este și sezonul corijențelor și e timpul să vedem dacă unele
administrații publice locale s-au pregătit suficient.
Astăzi, despre mobilitate și interconectare urbană. Transportul local a înregistrat o creștere semnificativă la nivelul serviciului public, dar rămâne încă insuficient ca acoperire teritorială. Mai mult, oricât de performant ar deveni transportul public local, infrastructura rutieră, traficul din municipiu, lipsa parkingurilor și a centurilor ocolitoare determină lipsa eficienței investițiilor din parcul auto al companiei de transport public local.
Municipiul Cluj-Napoca are nevoie de reformarea fundamentală a infrastructurii și de aplicarea strictă a normelor de siguranță rutieră. Amenajarea coridoarelor dedicate pentru transportul public, utilizarea tehnologiilor informaționale în reglarea transportului și fluxului de pasageri, creșterea numărului de autobuze electrice, dotate cu aer condiționat, dar și cu rampe pentru persoane cu nevoi speciale, crearea și aplicarea unui cod de etică profesională a angajaților din sistem, toate acestea sunt mai mult decât necesare.
Actuala administrație locală spune că ar fi găsit soluția: acum cinci luni, mai exact în aprilie 2020, primarul Emil Boc a semnat contractul pentru realizarea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate pentru metrou și trenul metropolitan, în valoare de 35,9 milioane de lei, respectiv 7,4 milioane de euro. Doar că ideea „Metrou la Cluj” este extrem de dificil de implementat și nejustificabilă la acest moment. Clujul este un oraș cu un trecut istoric recunoscut, ca atare descărcările arheologice pot bloca definitiv acest proiect, chiar înainte ca el să înceapă. Vă amintiți că infrastructura de utilități a municipiului a blocat proiectul parcării subterane din Piața Avram Iancu. Specialiștii spun că metroul este o investiție rentabilă pentru comunitățile cu cel puțin un milion de locuitori, or la acest moment Cluj-Napoca și zona metropolitană nu depășesc 550.000 locuitori.
Plătim, așadar, de la bugetul local, 7,4 milioane de euro pentru o iluzie oferită electoral?! Câte locuințe sociale se pot realiza din acești bani? Câte parkinguri? Câți kilometri pentru pistele de biciclete? Câte piețe agroalimentare sau parcuri reabilitate?
În București, cei 7 kilometri ai magistralei de metrou din Drumul Taberei au fost inaugurați după aproape 10 ani. Poate pentru unii festivismul prezenței președintelui Klaus Werner Iohannis compensează și durata, și încă multele probleme nerezolvate acolo. La Cluj-Napoca cât va dura implementarea unui asemenea proiect megalomanic și ce va compensa așteptările clujenilor, plătite din banii lor, pentru ceea ce e, oricum, nu pare fezabil?
Sunt profesor și în această toamnă administrația liberală își „susține” corijența. Cei care vor acorda notele și vor decide asupra viitorului urbei sunt clujenii. Clujenii sunt cei care trebuie să mergă la urne, să voteze cum gândesc și simt, dar să voteze. Clujul se află unde se află acum datorită comunității, tuturor oamenilor lui, indiferent din ce pătură socială fac parte.
Ceea ce v-am împărtășit aici dovedește încă odată că nimic nu e posibil fără Oameni! Casa Regală a României are sloganul „Nihil Sine Deo!” – „Nimic fără Dumnezeu!”. Experiențele mele de viață m-au determinat să completez: „Nimic fără oameni!”. Aparținem comunității, ne-a dat cât am putut noi primi, firesc este să îi dăm ceva înapoi comunității!
Sunt Valentin Cuibus! Am multe să vă împărtășesc, pentru că aici mi-am trăit întregul care am devenit. Îmi doresc să devin unul dintre clujenii care rămân în memoria orașului! Voi candida la Primăria municipiului Cluj-Napoca din partea Partidului Social Democrat (P.S.D.) și foarte important pentru mine și pentru noi toți este să ne facem datoria civică și să mergem la vot în 27 septembrie.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii,
Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pentru comunitate!
Valentin CUIBUS
Candidat Primar
Municipiul Cluj-Napoca
Produs de Casa de Editură Napoca SRL la comanda Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21200019