Scrisoare către clujeni (I)

Vă salut pe toți! Un salut e mai simplu, mai familiar, mai camaraderesc decât un „Sărut mâna!” pentru gen(i)ul feminin și  un „Bună ziua, domnilor”.

Sunt Valentin Cuibus. Profesor. Dublă specialitate: chimie și fizică. Nu am insistat niciodată pe specialitatea a doua, de teama că voi putea ajunge președinte. Putem zâmbi împreună sau ne-am pierdut simțul umorului?! Nu cred așa ceva! Fără simțul umorului nu cred am fi rezistat atât, că am fi trecut peste încercările la care am fost supuși sau ne-am expus singuri. Lăsând, însă, gluma la o parte:

M-am născut în Cluj-Napoca acum 64 de ani. Copilăria, adolescența, studenția, desăvârșirea profesională, socială și familială s-au întâmplat toate în același spațiu, Cluj-Napoca. Tot ceea ce sunt mă leagă de Cluj-Napoca. Tot ceea ce am reușit, împlinit, dincolo de micile eșecuri personale, pe care niciunul nu le putem evita, se datorează Clujului. Am observat că a devenit o modă să epatezi public cu realizările personale, mai ales dacă ești un personaj public. Nu acuz, nu înfierez, nu dau verdicte, doar constat. Eu consider că, dacă aparții unei comunități, este firesc să înapoiezi ceva comunității. E o datorie de onoare să lași moștenire viitoarelor generații un gest, un gând bun, o fărâmă din munca ta. Încă o motivație pentru a răsplăti comunitatea: tot ceea ce mie mi-a reușit (dincolo de calitățile și defectele primite de la Dumnezeu și de propria încăpățânare de a reuși) se datorează și oamenilor pe care i-am întâlnit și cu care am colaborat la diferitele proiecte în care am fost implicat. De unul singur reușești prin ambiție, dar fără oameni (unii mi-au devenit dragi și am rămas prieteni peste toate anotimpurile care ne-au petrecut) nu aș fi reușit foarte multe.

Să vă împărtășesc o poveste frumoasă și așa veți înțelege de ce este greu să reușești să-și finalizezi proiectele și de ce satisfacția reușitei este uneori o bucurie care unora li se pare exagerată. Am fost în ultimii 8 ani inspector școlar general. Când am preluat mandatul, noua clădire a Inspectoratului Școlar Județean Cluj (I.Ș.J.), de pe strada Argeș nr. 24, a fost un proiect în fază incipientă, dar și în stadiu de suspendare a lucrărilor. La acel moment Biserica Reformată blocase derularea proiectului prin intermediul Ministrului Culturii, încât timp de 18 luni lucrările la proiect au fost suspendate pentru a se efectua de către Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei lucrări aferente descărcării arheologice. Un tertip ieftin, cu iz populist electoral, dar care a avut ca efect pierderea finanțării în valoare inițială de șapte (7) milioane lei. Ulterior au urmat falimentul constructorului, anularea contractului și a licitației, la care putem adăuga pierderi financiare în cuantum de aproximativ patru (4) milioane de lei. Altă licitație, alte contestații și într-un final un nou contract încheiat. Totuși, în 2018 Ministerul Educației Naționale, după câteva tergiversări alr plăților către beneficiar, adică alte întârzieri, a inaugurat alături de mine și excepționala echipa administrativă de la I.Ș.J. noul sediu al instituției care deservește interesele învățământului preuniversitar al Clujului. Costuri? 11,2 milioane lei.

Dincolo de toate aceste impasuri, acum, și sunt îndreptățit să cred că pentru zeci de ani buni înainte, Clujul se poate mândri cu cea mai modernă clădire din țară în care performează un inspectorat școlar.

E încă o dovadă că nimic nu e vreodată posibil fără sprijinul și implicarea unei echipe excepționale de colegi, de Oameni! Casa Regală a României are sloganul „Nihil Sine Deo!” – „Nimic fără Dumnezeu!”. Experiențele mele de viață m-au determinat să completez: „Nimic fără oameni!”. Aparținem comunității, ne-a dat cât am putut noi primi, firesc este să îi dăm ceva înapoi comunității!

Sunt Valentin Cuibus! Am multe să vă împărtășesc, pentru că aici mi-am trăit întregul care am devenit. Îmi doresc să devin unul dintre clujenii care rămân în memoria orașului! Voi candida la Primăria municipiului Cluj-Napoca din partea Partidului Social Democrat (P.S.D.) și foarte important pentru mine și pentru noi toți este să ne facem datoria civică și să mergem la vot în 27 septembrie.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii,

Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți pentru comunitate!

Valentin CUIBUS
Candidat Primar
Municipiul Cluj-Napoca 

Produs de Casa de Editurã Napoca SRL la comnada Partidului Social Democrat-Organizația Județeanã Cluj, Cod Mandatar Financiar 21200019

Articole din aceeasi categorie