Scrimă Campionatul Balcanic, Niş, 31 octombrie – 1 noiembrie

Floretistul Radu Dărăban (CSU Cluj) – campion balcanic !

România a participat la Campionatul Balcanic 2015 găzduit de oraşul Niş, cu un număr de 18 sportivi, înscrişi şi intraţi în competiţie la toate cele trei arme (spadă, sabie, floretă), feminin şi masculin individual.

Clubul Sportiv Universitatea Cluj a fost reprezentat de doi sportivi, Radu Dărăban şi Bogdan Dascălu, antrenor Habala Peter.

Finalele de floretă s-au disputat duminică, 1 noiembrie, zi în care Radu Dărăban şi-a trecut în cont titlul de campion balcanic. Colegul său de club, Bogdan Dascălu, s-a clasat ăe locul 8.

2015 a fost un an foarte bun pentru Radu Dărăban (n. 1983, Cluj – Napoca), an în care a cîştigat titlul naţional individual, Trofeul Pellegrini, s-a clasat pe locul 2 naţional cu echipa “U” Cluj.

Dacă e să intru în c. v. – ul sportiv, trebuie reţinut faptul că Radu Dărăban a obţinut două titluri naţionale individuale, juniori (2001, 2002), şase titluri naţionale de seniori (2004 – 2015), a ajuns în sferturile de finale ale Campionatelor Europene de la Montreux, s-a clasat pe tabelul de 16 la Mondialele de la Moscova (locul 14 în final; locul 41 în clasamentul FIE, cea mai bună clasare din cariera sportivă), plus prezenţa la Jocurile Olimpice, Londra 2012.

La recent încheiatul Campionat Balcanic de la Niş, România a avut şase prezenţe pe podiumul de premiere, cea mai bună aparţinîndu-i din Radu Dărăban ! Voi reveni cu amănunte într-una din ediţiile următoare ale cotidianului nostru.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie