Școlile din țară, verificate de Corpul de Control al MEN

Începând din 1 august și până la sfârșitul lunii, Ministerul Educației Naționale derulează în unitățile de învățământ din toată țara o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 – 2019.

Conform celor anunțate joi, în următoarea perioadă, experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale „vor analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara”. Obiectivele anunțate ale acestei inspecții/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/ remedierea erorilor din documentele școlare.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie