Școli și… scenarii

„Prima zi de școală, la Beliș, a fost o zi de mare bucurie. Ne-am bucurat să-i vedem pe copii din nou la școală, iar copiilor pur și simplu de le sclipeau ochișorii de bucurie și emoție” – a declarat, pentru Făclia, prof. Mihaela Mocean, directorul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Beliș.

Mihaela Mocean a precizat că la Beliș cursurile se desfășoară după „scenariul verde” – „toți copiii la clasă, față în față”. Întrucât clădirea școlii este în curs de modernizare, trei clase funcționează la Căminul Cultural din din Beliș, două clase la Căminul Cultural Bălcești și două la Poiana Horii, spațiile fiind igienizate și pregătite din vreme pentru cursuri. Copiii au la dispoziție trei microbuze școlare.

În acest an școlar, la Școala Gimnazială Beliș sunt înscriși 114 elevi – din Beliș, Bălcești, Poiana Horii, dar și din Dealu Negru, Călățele și Râșca.

La Beliș nu au existat cazuri de COVID-19, nici la școală și nici în comunitate.

Și la Școala Gimnazială „Mircea Luca” din Băișoara s-a mers pe „scenariul verde”. Potrivit declarației directorului, prof. Lucreția Presecan, cursurile se desfășoară în trei clădiri – două la Băișoara și una la Săcel. Copiii de gimnanziu vin la cursuri de la ora 8:00, iar cei din ciclul primar de la ora 9:00, cu pauzele decalate, cu ieșirea în curte în zone marcate și cu respectarea distanțării.

La Băișoara, în acest an școlar sunt înscriși 151 copii.

La Școala „Gh. Șincai” din Florești sunt clase care funcționează după scenariul verde, dar și clase care merg pe scenariul hibrid, adică jumătate la școală, jumătate acasă și grupele se schimbă la două săptămâni – a declarat directorul școlii, prof. Violeta Ilea Bonda.

Pe „scenariu verde” funcționează clasele pregătitoare, clasele III-IV și clasele a VIII-a, iar pe cel hibrid clasele V-VII. Directorul școlii a precizat că au fost discuții cu părinții în ce privește clasele I și a II-a, legat de scenariul de urmat, hotărârea finală urmând a se lua după o ședință comună, și cu învățătorii, în această săptămână.

„Suntem pregătiți și pentru școala online, în fiecare sală de clasă noi avem deja table interactive, avem videoproiectoare și calculatoare și am achiziționat și 24 de laptopuri care se vor folosi la fiecare din aceste clase” – a declarat prof. Violeta Ilea Bonda.

La Viișoara, toți copiii merg la școală, după „scenariul verde”.

„Avem clase cu număr mare de elevi, dar avem noroc cu clădirile mai vechi, cu săli spațioase, unde am mutat clasele foarte numeroase, iar cele mai puțin numeroase le-am lăsat în sălile de dimensiuni clasice. Am mai amenajat câteva săli de clasă în laboratoare și am reușit să începem școala cu toți copiii față în față” – a declarat prof. Camelia Costantea, directorul Școlii Gimnaziale Viișoara

Prof. Costantea a precizat că, la Viișoara, prima zi de școală s-a desfășurat fără incidente, părinții au respectat regulile impuse, nu au pătruns în curtea școlii, ci au venit doar cu copiii până la poartă. Singurii părinți invitați în școală au fost cei de la clasa pregătitoare, care au fost conduși pe rând să vadă sălile de clasă, după care au ieșit.

La Școala Gimnazială Viișoara sunt înscriși până acum în jur de 550 de copii.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie