Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara, la ceas aniversar
Urme ale existenței unei școli pe teritoriul localității Băișoara existau încă din secolul al XIX-lea, dar primele documente care atestă existența școlii primare de stat se păstrează
din anul 1920.
Pentru o perioadă de 5 ani a funcționat ca școală sătească primară, urmând ca între anii 1926 și 1963 să funcționeze ca școală cu clasele I-VII, apoi învățământul obligatoriu să se extindă la 8 clase. La Băișoara s-au organizat forme de învățământ fără frecvență între anii 1974-1978, învățământ liceal, prima treaptă de liceu cu profil mecanic între anii 1974-1991, urmând ca până în 2005 să școlarizeze ucenici pe profil mecanic și apoi pe profil de confecții. În anul 1974 a fost extinsă clădirea veche cu încă două săli de clasă și două încăperi la subsol, iar în 1977 a fost construită a doua clădire, ce era destinată internatului școlar și cantinei, cu o capacitate de 120 de locuri, fiind folosită în acest scop până în 1992.
În anul 2015 s-a hotărât schimbarea denumirii Școlii Gimnaziale Băișoara în Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara, ca omagiu adus muncii domnului director Luca Mircea, care și-a lăsat amprenta asupra
școlii vreme de 36 de ani.
Deși școala de stat este atestată documentar din 1920, totuși merită menționată o acțiune a băișorenilor, care au acționat cu hotărâre pentru a-și apăra școala confesională în limba română în anii 1912-1913, amenințată cu închiderea și înscrierea copiilor la școala de stat cu predare în limba maghiară. Cazul ajunsese deja cunoscut în toată Transilvania, prin publicarea în prestigioasa publicație „Unirea” de la Blaj. Băișorenii nu s-au lăsat și au ridicat „cu mari jertfe” o școală
nouă confesională, care să corespundă condițiilor impuse de statul maghiar pentru a nu fi desființată. Locuitorii comunei au fost solidari cu reprezentanții săi, iar în data de 29 septembrie 1913 s-a sfințit școala confesională din Băișoara, unde copiii românilor au putut învăța carte în limba română. În altă corespondență publicată de aceeași gazetă, se menționează că „trebuie să știe toată pătura (societatea) românească că poporul din Băișoara, în lupta pentru școala sa, nu are pereche în întreaga țară”.
***
Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara funcționează în prezent în două corpuri de clădire. Prima clădire este destinată învățământului gimnazial, are 4 săli de clasă, un laborator de fizică-chimie-biologie, un cabinet de informatică, o bibliotecă, sală profesorală, birouri pentru secretariat și 
contabilitate și două săli la subsol. A doua clădire este destinată învățământului preprimar și primar, are 4 săli pentru clasele din învățământul primar, două săli pentru cele două grupe de grădiniță, două săli pentru atelierele școlare, o sală pentru biblioteca școlii, o sală pentru biblioteca comunei, o sală amenajată pentru orele de sport, o sală festivă și o sală profesorală. Ambele clădiri sunt renovate din anul 2017, sunt dotate cu mobilier nou și modern, cu calculatoare, videoproiectoare, au acces la internet. În curtea din spatele clădirii există amenajat un spațiu de joacă modern, cu tobogane și leagăne.
Misiune, viziune, valori
Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara devine un nume de referință în învățământul din mediul rural
din județul Cluj, ea reprezentând în același timp imaginea performanței școlare.
Am fost o școală de țară ca atâtea altele. Am crescut cu timpul în toate componentele, îndeosebi cele valorice. Misiunea noastră este de a crea o școală pentru toți copiii din comunitate, indiferent de etnie, religie, sex, pentru a se simți competenți în a deține și utiliza informația, deschiși spre schimbare, spre învățare, spre respectarea valorilor unei societăți democratice. Oferim șanse egale de dezvoltare armonioasă, de formare profesională, de parteneriate pentru o educație estetică, civică, financiară, antreprenorială și de cultură generală copiilor care frecventează școala. Suntem o instituție de învățământ cu caracter deschis, flexibil, activ-participativ,
care aplică metode moderne centrate pe elev. Susținem performanța școlară, încurajăm și valorificăm creativitatea, munca în echipă, descoperim posibilele aspirații, afinități și valori ale elevilor și profesorilor noștri. Prin strategiile abordate reușim să atragem fonduri suplimentare, sponsorizări, pentru a deține un învățământ informatizat, dezvoltăm capacitatea de cooperare cu școli de profil și instituții de cultură, cu autoritățile locale – primărie, biserică, ONG-uri.
Deviza Școlii Gimnaziale „Mircea Luca” Băișoara este sintetizată în câteva rânduri: „Este ușor să înveți a merge, important este încotro te îndrepți! Știm că nu toți copiii sunt la fel, de aceea noi, împreună cu familia ta, te călăuzim spre reușită și împlinire, căci tu ne reprezinți”.
Rezultate și performanțe școlare
An de an elevii noștri din învățământul primar și gimnazial participă la concursuri, olimpiade, competiții școlare, în baza unor parteneriate cu școli și organizații județene, regionale, naționale și chiar internaționale. S-au obținut premii la multe dintre acestea, care încununează munca elevilor și a
dascălilor îndrumători.
Premii obținute la diverse concursuri: premiul I – sceneta „Stegarul Ioan Arion – Stegarul Unirii”, Concurs Județean Cluj, noiembrie 2019; premiul III – Concurs Național “CDIdei din cărți”, Sibiu 2018; locul I – Concurs Regional „Avem o tradiție ce nu trebuie uitată”, Salaj, 2018; mențiune în cadrul proiectului interjudețean „Holocaust lessons for today”, 2019.
Învățăm să iubim științele, de aceea ne găsiți pe listele unor concursuri ca: Olimpiada Satelor din România la matematică, cu calificări la faza județeană și regională, cu mențiuni în cadrul acestei competiții a școlilor din mediul rural; concursurile „Comper”, unde s-au obținut an de an premii I, II și III la etapele județene și naționale la matematică, limba română; concursul „Primo”, unde s-a obținut premiul III la limba engleză. La simpozionul național cu tema „Spațiul îți ghidează pașii – Luna, poartă către stele”, din Salaj, 2019, am obținut premiul al II-lea. În cadrul proiectului internațional pe teme de
cultură și ecologie „Porți verzi – Porți secuiești”, care reunește școli din 9 țări din Centrul și Estul Europei, „Grupul Vlăstari” și ”Micii ecologiști” au obținut ani de-a rândul premul I pentru cea mai bună școală care promovează educația de mediu, tradițiile și obiceiurile locale de Crăciun.
Patrula de Reciclare Băișoara este de 5 ori deținătoare a titlului „Cea mai activă patrulă școlară din județul Cluj”, campioană la colectarea deșeurilor electrice și electrocasnice, dar și promotoare prin acțiunile de conștientizare a populației despre importanța păstrării unui mediu curat și sănătos. Cei mici, de la grădiniță și primar, au participat la concursul organizat de Școala Spectrum din Cluj-Napoca, unde au obținut premii și mențiuni la pictură în cadrul concursului „Farmecul naturii înflorite”. Echipa școlii a organizat și participat la competiții de fotbal între școli din mediul rural, la competiția de schi și sporturi de iarnă organizate în Stațiunea Muntele Băișorii – „Cupa Nan” -, unde au obținut premii la diferite secțiuni.
În anul școlar trecut am organizat și coordonat proiectul județean „Zbor”. Am participat la concursul național „Să păstrăm un mediu sănătos”, unde am obținut o mențiune, și tot o mențiune am obținut la concursul interdisciplinar de creativitate STI_MA Matematica și Științe. Avem grijă ca elevii noștri să-și dezvolte gândirea algoritmică, de aceea am participat la Atelierele de Informatică „Fast Super Coders”, organizate de Fundația Orange, septembrie 2019, sau în Tabăra de Robotică, organizată de Logischool
Cluj, august 2019. Programul Național Digitaliada, lansat de Orange, în care suntem cuprinși încă din 2017, demonstrează că elevii pășesc încet, dar sigur spre viitor, iar în educația lor îmbinăm tradiționalul și modernul.
Activități educative extrașcolare
Cine suntem? Suntem cei care am intrat în Guinness World Records cu “Cel mai mare 100 – format din oameni”. În amintirea copiilor vor rămâne pentru mult timp momentele emoționante în care au cântat Imnul de Stat al României alături de alți 4500 de elevi din 16 județe, la Alba-Iulia.
Iubim istoria și tradiția acestui neam cu toată ființa noastră. Iar acestea nu sunt doar vorbe goale, o demonstrează prezența noastră în proiecte precum “Zestrea Tradițiilor Clujene, ”Orizonturi locale – istoria comunității mele”, proiect cu finanțare nerambursabilă, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, 
„Crăciunul Bunicilor” – proiectul nostru de suflet, unde an de an organizăm unul dintre cele mai apreciate spectacole de Crăciun la Căminul Cultural Băișoara. Ca o încununare a acestor activități, din acest an suntem și membri în Clubul Impact al Fundației Noi Orizonturi, unde ne dezvoltăm spiritul antreprenorial, învățăm să fim „un schimbă lume”, aducând în școala noastră o abordare nouă a conceptelor de „muncă în echipă”, „solidaritate pentru o cauză nobilă”, „reponsabilitate și respect”, „asumarea succesului, dar și a eșecului în aceeași măsură”. Povestea școlii noastre este dusă
din poartă în poartă de grupul „Vlăstari”, care ne-a reprezentat cu cinste și la Bruxelles, fiind singurul grup de colindători din România invitat 3 ani consecutiv să ducă „vestea bună a nașterii lui Iisus Hristos” în Parlamentul European.
Ne plac lecțiile ținute în Muzeul de Istorie din Turda sau la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj. Am învățat despre „Sobieski și românii”, sus, în Cetatea Neamțului, ne-am plimbat prin bojdeuca lui Creangă, am citit poezii la Casa Memorială Coșbuc, ne-am simțit bine escaladând Cheile Turzii, luând lecții de la alpiniștii și de la salvamontiștii din Cheile Turzii, am descoperit traseele marcate împreună cu Potecătorii pe traseul marcat din Muntele Băișorii, am alergat la Maraton Apuseni pentru o cauza nobilă, „Copii pentru copii”. Am învățat să oferim prim-ajutor de la echipa locală SMURD și de la Crucea Roșie din Valea Ierii. Așa s-au născut campaniile umanitare “Un zâmbet pentru Ramona” – o profesoară de limba română dragă nouă care luptă de ani buni cu o boală
grea și care are nevoie de sprijinul nostru, „Winter Bazarul” de la Iulius Mall, târgurile cu produse tradiționale de la Garmin sau de la școala noastră, standul de la Maraton Apuseni și tombolele din școală pentru copiii spitalizați la Institutul Oncologic Cluj.
Acestea sunt doar câteva dintre reperele Școlii Gimnaziale „Mircea Luca” Băișoara, o școală în care majoritatea profesorilor pleacă înainte cu mult de ora 7:00 din Cluj-Napoca, Florești, Turda, pentru a ajunge la școală, unde elevii au nevoie de ei.
***
Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara este o școală micuță, ca mai toate școlile de la țară, dar copiii care învață aici nu sunt cu nimic mai prejos de cei din mediul urban, deoarece principala preocupare a
noastră este de a le asigura acces la un învățământ de calitate. Echipa școlii, în colaborare cu Consiliul Local Băișoara, cu reprezentanții celorlalte instituții de pe raza comunei face echipă bună pentru a aduce confort, învățământ de calitate, deschidere spre nou pentru copiii noștri.
Scopul nostru este de a trimite mai departe copii bine pregătiți, descurcăreți, obișnuiți cu munca în echipă, obișnuiți să fie voluntari, obișnuiți să se implice în organizarea evenimentelor caritabile. Asta am făcut an de an prin activitățile de educație civică, financiară, juridică, antreprenorială, religioasă, culturală! Am fost atenți la dezvoltarea lor fizică, intelectuală, morală, cetățenească și pot spune că am creat modelul unui elev fericit, care vine cu drag la școală.
E o vorbă la Băișoara, pe care mi-au spus-o copiii din prima mea generație ca profesor de limba română, aici: „Băișoara – sat cu miere, cine vine, nu mai mere!”. Și pentru mulți dintre noi așa a fost!
Director,
Prof. Lucreția PRESECAN