Școală de aplicatori din domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor, la Turda

EMS Floor Group – companie specializată în aplicarea de sisteme de pardoseli pe bază de rășini sintetice, fondată de frații Claudiu și Marius Baciu, a anunțat că deschide la Turda prima „Școală de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor”, cu finanțare europeană.

Compania a obținut finanțare europeană de 500.000 de euro prin Programul Operațional cu Capital Uman, proiectul ”Stagii de practică în domeniul construcțiilor pentru 185 de elevi din regiunea Nord-Vest”, având ca perioadă de implementare 2020-2022.  În cadrul școlii, cei 185 de elevi înscriși la liceu, școală profesională sau postliceală, proveniți din zone defavorizate din regiunea Nord-Vest, se vor putea specializa într-o meserie nouă. Proiectul include parteneriate cu unitățile de învățământ din care provin cursanții.

 „Lucrând cot la cot cu aplicatorii, la începuturile afacerii noastre am descoperit că procesul de învățare a tehnicilor și sistemelor de aplicare a rășinilor durează aproape doi ani. De asemenea, în procesul de dezvoltare a echipelor EMS, am descoperit că în România nu există o specializare în acest sens, astfel că ideea unei școli de profil, care să îmbine teoria cu stagii concrete de practică, a venit firesc”, declară, într-un comunicat remis presei, Claudiu Baciu, antreprenor, cofondator al EMS Floor Group.

”Ne-am axat pe elevii care provin din zone defavorizate precum Ocna Mureș, Poiana sau Câmpia Turzii și suntem în proces de semnare a parteneriatelor cu școlile din zonă. Împreună cu directorii unităților de învățământ am stabilit că, dacă numărul elevilor care vor dori să intre în program va depăși limita de 185, îi vom școlariza pe toți, iar EMS își va asuma costurile suplimentare. Scopul acestui program este de a oferi copiilor de aici șansa să învețe o meserie care ar putea să le ofere pe viitor un trai decent”, explică Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group.

Potrivit programei, elevii vor acumula noțiuni teoretice despre sistemele de rășini, pe care apoi le vor exersa în timpul stagiilor de practică. Sesiunile de curs sunt împărțite în stagii de câte 3 luni, astfel încât, pe parcursul celor 24 de luni, toți cei 185 de elevi înscriși în program să beneficieze de școlarizare, prin parcurgerea completă a curriculei.

La cursurile școlii vor putea participa elevii de clasele a XI-a și a XII-a de liceu, elevii claselor a X-a și a XI-a din cadrul Școlilor Profesionale și elevii din toți anii de studiu pentru unitățile de învățământ postliceal. În baza parteneriatelor ce vor fi semnate cu școlile, o parte a stagiilor de practică vor include modernizarea unităților de învățământ incluse în program. Potrivit declarației lui Claudiu Baciu, se vor trasa și organiza terenurile de sport, se vor amenaja căi pietonale în școli și în afara lor și vor fi recondiționate scările și căile de acces în clădiri. Toate lucrările se vor baza pe rășină și vor fi realizate de elevi, sub stricta supraveghere a specialiștilor EMS.

Compania a anunțat că ia în calcul angajarea unui număr cât mai mare de absolvenți ai Școlii de aplicatori, la finalul programului.

M. T.

Articole din aceeasi categorie