Schimbarea la față a sufletelor noastre

Strălucitorul eveniment al Schimbării la față a Domnului nostru Isus Hristos reprezintă un semn divin care va rămâne de neînțeles apostolilor până la începutul misiunii lor în lume. Acest semn divin, ascuns priceperii omenești, își va dezvălui semnificația, importanta doar în viitor.

Pornind de la acest eveniment încercăm să recitim semnele timpului prezent la lumina „pedagogiei lui Dumnezeu”. În ultimele luni, Domnul ne-a trimis un semn puternic pe care nu-l putem ignora: este această pandemie care se răspândește și, în pofida prognozelor unor specialiști care susțineau că odată cu încălzirea climei va scădea numărul de infectări și decese, statistic, constatăm exact contrariul. În prezent, ne este greu să atribuim un sens acestui semn care ne uimește, ne deranjează, ne înspăimântă și ne dezvăluie slăbiciunea noastră. Știm însă că Domnul, atunci când permite o astfel de încercare, o face și pentru un bine viitor. Trebuie să avem răbdare cu noi înșine și cu evenimentele pe care Dumnezeu le permite, și să ne întrebăm: Ce înseamnă pentru noi această “schimbare la față” a pământului și a situației mondiale? Ce vrea Dumnezeu să ne dezvăluie? Ce mai avem de învățat?

Aveam impresia că am cucerit pământul, l-am stors de resurse și ne îndreptam acum spre Lună, spre Marte și spre alte planete, dar iată că riscăm să pierdem moștenirea cea mai sigură pe care o aveam de la Domnul, care poruncise oamenilor: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți … peste tot pământul!” (Gen 1,28).

În lunile stării de urgență decretată din cauza pandemiei, auzeam adeseori imperativul: „Stați acasă!”. Aceste cuvinte îmi aminteau o povestioară. Se spune că, în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost un mare bombardament al aviației germane asupra capitalei Poloniei, Varșovia. Militarii, pompierii și voluntarii încercau să-i salveze pe cei rămași sub dărâmături. Un băiețaș de 10 ani stătea pe lângă ei și privea curios. Căpitanul care conducea acțiunile de salvare i-a atras atenția: „Du-te acasă, pentru că aici e periculos, hai, du-te și stai acasă!”. Copilul l-a privit lung, apoi a plecat privirea în jos și a zis, oarecum retoric: „Care casă?”. Nu mai avea nici familie, nici casă, totul dispăruse sub dărâmături. La acest cuvânt, militarii l-au luat cu ei și peste câțiva ani a devenit un bun ofițer.

Această întrebare are un sens profund, care ne interpelează și pe noi, deoarece mulți se întreabă și astăzi: „Care casă?”, pentru că nu au o casă adevărată. Și aici vedem, poate, unul dintre primele adevăruri pe care ni le dezvăluie pandemia în aceste luni: importanța casei, a căminului și a familiei. Acum, când creșele, grădinițele, școlile, liceele și universitățile se închid, iar toată lumea spune: „Stați acasă!”, familia trebuie să-și reia rolul important în Biserică și în societate, acela de educatoare în spiritul credinței și al iubirii, pentru o bună integrare socială a tineretului. Familia este prima celulă de solidaritate a societății, iar lipsa ei, lipsa „casei”, înseamnă destrămarea unei societăți. Din nefericire, societatea actuală tinde să piardă „simțul familiei”, atât ca și celulă fundamentală, cât și ca nucleu de solidarizare, asociere la diferite niveluri (oraș, națiune, țară sau continent). În schimb, se dezvoltă foarte mult individualismul pe criterii economice și politice: câștigul, beneficiul, puterea…

Credeam că vom exploata la nesfârșit resursele acestei planete și vom domina Universul, dar acum, în fața acțiunii acestui virus invizibil, ne simțim neputincioși. De aceea, situația actuală ne cere să sprijinim în primul rând rolul familiei în societate, dar și cel al comunităților parohiale sau civice. Astfel, devenim conștienți de un alt imperativ: necesitatea schimbării stilului de viață în raport cu Dumnezeu, cu celelalte persoane și cu natura. Deci, „Schimbarea la față” a lumii ne cere și nouă o “schimbare la față” a stilului de viață.

Să privim o clipă spre risipa resurselor vitale: apă, aer, energie, precum și spre consumul excesiv de hrană (din care foarte multă se aruncă!), risipa de haine, goana după satisfacerea propriilor plăceri etc., care conduc inevitabil la un dezechilibru social și natural, cu efect dăunător asupra semenilor și a mediului înconjurător. Practic, am constatat că după câteva săptămâni fără trafic s-a schimbat culoarea cerului și calitatea aerului pe care l-am respirat. De asemenea, am remarcat necesitatea de a crea „rețele de solidaritate umană” care să ajute, cu eficiență și competență, categoriile sociale vulnerabile: pe cei mici, pe cei marginalizați, pe cei vârstnici și pe cei bolnavi. De aici rezultă imperativul unor servicii medicale și de asistență socială de înaltă calitate.

Iată câteva idei despre această „schimbare la față” a lumii, pe care nu știm încă să o gestionăm, chiar dacă, adeseori, pretindem că putem prevedea ce se va întâmpla. Reputații epidemiologi americani Elizabeth Selvin și Stephen Juraschek, de la Universitatea John Hopkins din Baltimore, au scris într-un articol apărut recent o frază cutremurător de adevărată și care reprezintă o atenționare pentru întreaga lume: „Suntem la începutul pandemiei. În multe aspecte nici măcar nu știm, ceea ce nu știm despre acest virus!”. Altfel spus, suntem atât de străini de efectele și de mutațiile lui, încât știința nu se poate pronunța decât teoretic, în timp ce, practic, vedem că în mai multe zone ale lumii se încearcă găsirea unui antidot, a unui vaccin, dar deocamdată nu există soluții sigure și aplicabile.

Așadar, ne putem întreba: “Care este viitorul omenirii? De cine depinde viitorul omenirii?”. “Viitorul este în mâinile celui care știe să caute și să găsească motivații puternice de viață și de speranță”, spunea Papa Benedict al XVI-lea tinerilor. Ca urmare, viitorul omenirii depinde de fiecare dintre noi, de ceea ce dorim să devenim, de idealurile noastre, de curajul nostru de a visa binele și de valorile pe care ni le asumăm. Trebuie să încercăm să regăsim sensul normal al existenței umane și ritmul trăirii firești, care să potolească acea „goană” sălbatică, inumană, ce adeseori conduce la autodistrugere, la distrugerea societății și a naturii.

Să ne amintim și cuvântul pe care Papa Francisc îl rostea în fața Parlamentului european: „A sosit ceasul să construim împreună o familie europeană care să nu graviteze în jurul economiei, ci în jurul sfințeniei persoanei umane și a valorilor ei; o Europă care să  îmbrățișeze curajos trecutul, să privească cu încredere viitorul și să trăiască din plin, cu speranță, prezentul”. De aceea, pe lângă prudența necesară în acest timp de pandemie, să nu uităm rugăciunea și trăirea credinței, prin care putem combate pandemia. Să avem curajul de a ne înălța privirea cu speranță către Preasfânta Fecioară Maria, Mama Bisericii și să-i cerem să ne mijlocească de la Dumnezeu harul ca, la timpul rânduit, să înțelegem acest semn: „Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” (cf. Ps. 120, 1-2).

Ca urmare, să privim semnul divin al timpului prezent, nu doar ca spectatori la proiecția unui film de groază, ci să devenim actori implicați activ în prezentul devenirii noastre istorice, căci viitorul depinde și de noi, de “schimbarea la față a sufletelor noastre”.

† Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop de Cluj-Gherla